Vindecarea Divină

Vindecarea Divină

Boala este o plagă îngrozitoare peste rasa umană. Nimănui nu-i place să sufere de una sau de mai multe din sutele de boli care s-au înrădăcinat în oameni şi care în cele din urmă îi duc în mormânt.

În vechime puţin s-a cunoscut sau nu s-a cunoscut deloc despre tratamentele medicale ştiinţifice. Aceasta a dat ocazie doctorilor vrăjitori şi altor practicieni lipsiţi de scrupule să-i exploateze pe oameni, profitând atât de temerile, cât şi de superstiţiile lor şi de dorinţa întemeiată de a fi eliberaţi de durere.

Astăzi situaţia este cumva diferită. Deşi ştiinţa medicală a făcut progrese uriaşe, totuşi milioane de bolnavi incurabili continuă să spere împotriva oricărei speranţe că într-o zi se va descoperi un remediu sau un mijloc de a-i readuce la starea normală. Această speranţă de a găsi un mijloc de vindecare îi expune pe mulţi dintre membrii nefericiţi ai familiei umane la exploatare şi acum ca şi în veacurile trecute.

Controlul guvernamental asupra traficului de droguri este de un oarecare ajutor în a proteja pe unii să cadă victimă acestui flagel. Autorizarea medicilor, şi a altora a căror muncă este să uşureze suferinţa umană, este încă un mijloc de protecţie a publicului împotriva exploatării. Dar aceste prevederi sunt numai o protecţie parţială împotriva celor care profită în mod egoist de pe urma nefericiţilor care le cad victime, în dorinţa lor de a avea o stare de sănătate mai bună.

Când ştiinţa medicală nu reuşeşte să uşureze durerea, să vindece boala sau să redea vederea, mulţi încep să se gândească dacă nu se poate face un miracol în cazul lor.

Cei care nu au credinţă într-o putere superioară nu sunt ispitiţi pe această linie, dar cei care cred în Dumnezeu şi au credinţă că El poate face orice, sunt adesea convinşi cu uşurinţă că trebuie să se aştepte ca El să-i vindece. Cu acest gând în minte, ei apelează la Dumnezeu pentru ajutor, fie direct, fie printr-o persoană care face vinedecări prin credinţă. Şi uneori se observă o îmbunătăţire. Dar în cele mai multe cazuri pacientul este foarte dezamăgit, fiindcă nu are loc nici o “minune”.

Vindecarea bolilor fără medicamente sau intervenţie chirurgicală nu este ceva nou. A fost practicată de către magicienii din Egiptul antic, din Asiria şi din Babilon. Anumiţi oameni “sfinţi” din India fac şi acum ceea ce ei pretind a fi vindecări miraculoase. Au făcut în trecut şi fac şi astăzi.

Astăzi în Europa şi America ideea de a trata bolile minţii şi ale trupului prin metode psihiatrice devine tot mai populară. Aceştia spun că mintea stăpâneşte materia. Uneori se foloseşte hipnoza. Se spune că unii medici chirurgi şi stomatologi îşi hipnotizează pacienţii înainte de a fi operaţi şi astfel nu au nevoie de anestezie.

Atragem atenţia asupra acestor diferite metode de vindecare şi de calmare a durerilor care sunt în afara câmpului medical acceptat, nu cu ideea de a le condamna, nici de a le scuza, ci să arătăm că, în afară de declaraţia de credinţă în Cristos sau în puterea lui Dumnezeu de a vindeca bolile, s-au făcut şi se fac lucruri fenomenale. Evident, aceasta ne face să admitem că vindecătorii prin credinţă creştini nu fac nimic mai uimitor decât alţii, care în practicile lor nu invocă deloc numele lui Cristos, sau dacă invocă o putere supranaturală, aceea este a unui dumnezeu păgân.

Cristos a făcut minuni

Se prezintă adesea argumentul că deoarece Isus a făcut vindecări miraculoase, iar în biserica timpurie apostolii au vindecat bolnavi prin putere miraculoasă, creştinii de astăzi ar trebui să poată face şi ei aceasta. Ni se atrage atenţia asupra unei declaraţii făcute de Isus, în sensul că ucenicii Săi vor putea face aceleaşi lucrări miraculoase şi lucrări “mai mari decât acelea”. Ioan 14:12.

Este adevărat că Isus a vindecat bolnavi prin putere miraculoasă. De asemenea este adevărat că i‑a asigurat pe ucenici că ei vor putea face lucrări şi mai mari decât cele pe care le-au văzut. Dar Isus a înviat chiar şi morţi. Lazăr, de exemplu, fusese mort de patru zile şi corpul său începuse să se descompună. Totuşi Isus i-a redat viaţa. Apostolul Petru invocând puterea divină a înviat‑o pe Dorca. Dacă creştinii de astăzi trebuie să practice vindecări miraculoase fiindcă Isus şi apostolii au practicat, atunci trebuie să poată şi învia morţii prin credinţă.

Nu are importanţă ce succese ar pretinde că au vindecătorii prin credinţă de astăzi, ei trebuie să admită că au şi eşecuri. Dar Isus n-a avut nici un eşec. Chiar şi cei mai entuziaşti dintre ei trebuie să admită că în nici un caz nu pot readuce pe morţi la viaţă. Astfel suntem puşi în faţa unor fapte care trebuie analizate atunci când evaluăm practica modernă a vindecării bolnavilor în numele lui Cristos.

Mai întâi, să nu uităm că şi alţii fac acelaşi lucru, fără a avea pretenţia de a fi creştini, şi fac aceste lucruri de secole întregi. Apoi, încercările actuale de vindecare prin credinţă se soldează cu multe eşecuri. În al treilea rând, ei nu pot face învieri din morţi, aşa cum a făcut Isus. Ca atare, pretenţiile de a urma exemplul Lui sunt departe de a fi valabile. Se ridică astfel întrebarea dacă într-adevăr aceştia lucrează cu autoritatea Lui.

Nu va mai fi durere

Cu toate acestea, în nici un caz nu negăm faptul că Biblia are multe de spus despre vindecarea divină. Dumnezeu este reprezentat ca un mare medic, unul care vindecă toate bolile poporului Său (Ps. 103:3). Profetul Isaia a prezis un timp când “nici un locuitor nu va zice, sunt bolnav” (Is. 33:24). Acelaşi scriitor sfânt a profeţit că ochii tuturor orbilor se vor deschide şi urechile surzilor se vor deschide. De asemenea, că şchiopii vor sări şi muţii vor cânta. Is. 35:5, 6.

Bolile de toate felurile sunt dovezi că rasa umană este pe calea spre moarte. Ele sunt însoţitorii morţii. Apostolul Pavel ne informează că Cristos trebuie să împărăţească până va nimici moartea (1 Cor. 15:25, 26). Nimicirea morţii va cuprinde şi nimicirea bolilor care duc la moarte. Apostolul Ioan, descriind sensul viziunii care i-a fost dată de către Cristos pe Insula Patmos, a spus că vine un timp când nu va mai fi moarte, că Dumnezeu va şterge toate lacrimile de pe feţele tuturor, că nu va mai fi durere şi că tristeţea şi suspinul vor înceta. Apoc. 21:4.

Scripturile într-adevăr promit că scopul lui Dumnezeu este să pună capăt păcatului şi morţii, că aceasta se va face prin Cristos şi că prin El vor veni pentru oameni sănătatea şi viaţa. Faptul acesta este arătat printr-un mesaj al lui Isus, trimis lui Ioan Botezătorul care era în închisoare. Ioan anunţase înainte de a fi închis că Isus era prezisul Mesia şi el a crezut cu adevărat aceasta. Fiind în închisoare, a început să se îndoiască şi a avut nevoie de asigurări. Cu acest gând în minte a trimis doi ucenici la Isus să‑L întrebe: “Tu eşti Acela care vine sau să aşteptăm pe altul?” Mat. 11:3.

Isus le-a cerut mesagerilor să se întoarcă la Ioan şi să-i spună ce au văzut: că bolnavii erau vindecaţi, orbilor li se deschideau ochii, unii morţi erau înviaţi şi săracilor li se vestea Evanghelia. Isus ştia că Ioan va lua aceste lucruri ca dovezi că Mesia, Cristos, venise cu adevărat, fiindcă Ioan ştia că acestea erau lucrări promise de Dumnezeu că se vor face prin Mesia.

În vederea acestui scop clar stabilit de Dumnezeu prin Cristos, cum găsim scris, nici unul care crede cu adevărat ce spun Scripturile nu va nega că vindecarea divină face parte din programul lui Dumnezeu pentru o lume aflată sub blestemul păcatului şi ca atare în curs de moarte. Pe de altă parte, să ne gândim la următorul lucru: dacă programul divin pentru restaurarea rasei umane la sănătate şi viaţă nu trebuie să realizeze mai mult decât deja s-a realizat prin diferiţii vindecători prin credinţă şi făcători de minuni, care au pretins că lucrează în numele lui Cristos, atunci concluzia ar fi că programul lui Dumnezeu în privinţa sănătăţii a fost şi continuă să fie un mare eşec. Dar nu este aşa.

Dacă vedem şi recunoaştem această nepotrivire, aceasta ar trebui să ne facă să cercetăm mai aprofundat Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a descoperi, dacă este posibil, modul şi timpul în care prevederea Lui pentru oameni în privinţa sănătăţii va deveni realitate. Atunci, şi numai atunci, vom găsi armonia între mărturia Bibliei şi experienţele urmaşilor lui Isus, din trecut şi din prezent. Indiferent care ar fi teoriile şi dorinţele noastre, ele n-ar trebui să aibă mai mare greutate decât faptele. Iar faptele sunt că programul divin de vindecare, aşa cum este promis în Cuvântul lui Dumnezeu, n‑a ajuns încă să se aplice la neamul omenesc în curs de moarte. De ce?

Timpurile restabilirii

Am văzut deja că Isus şi apostolii au făcut vindecări cu putere divină. Un exemplu este vindecarea de către Petru a unui olog care stătea “la poarta templului numită “Frumoasă””, cerând pomană (Fapte 3:1-11). Acest om fusese olog din naştere, dar când Petru i-a spus cuvinte de autoritate, el a fost vindecat de infirmitate. Când oamenii au întrebat cu ce autoritate şi putere a fost vindecat acest om, Petru le-a explicat că a fost vindecat prin Isus din Nazaret, pe care ei Îl răstigniseră.

Dar Petru nu s-a oprit la acest răspuns la întrebarea lor. El le-a explicat că după ce Isus Cristos Se va întoarce, vor urma “timpurile restabilirii tuturor lucrurilor”. A mai spus că aceste timpuri ale restabilirii sau restaurării generale au fost prezise prin gura tuturor sfinţilor proroci din vechime. Fapte 3:19-23.

Învăţătura şi concluzia de aici sunt clare. Petru vindecase un olog. Aceasta s-a făcut prin credinţa lui în Cristos. Folosind aceasta ca bază pentru predica sa, apostolul a explicat că a doua venire a lui Cristos va fi urmată de un timp de restabilire generală, care a fost prezis de către prorocii lui Dumnezeu. Prin urmare, programul lui Dumnezeu de sănătate şi viaţă pentru oameni nu-şi avea timpul să fie inaugurat până la a doua venire a lui Cristos şi la stabilirea împărăţiei Sale.

Acest aspect al planului divin n-a dat greş şi nici nu va da. Când va fi pus în aplicare, va urma o împlinire completă a tuturor făgăduinţelor divine, de sănătate şi viaţă. Ochii tuturor orbilor se vor deschide, urechile tuturor surzilor se vor deschide, toţi ologii vor fi vindecaţi. Nici unul, în toată lumea largă, care va accepta prevederea harului lui Dumnezeu prin Cristos, nu va mai zice “sunt bolnav”.

Boala şi moartea sunt o realitate

Boala şi moartea sunt cei mai mari vrăjmaşi ai omului. Ştim aceasta din observaţie şi experienţă, căci germenii bolii şi ai degradării lucrează în noi toţi, ducând treptat la bătrâneţe, neputinţă şi în final la moarte. În pofida celor mai bune străduinţe ale ştiinţei medicale din acest secol, milioane sunt doborâţi de moarte în timp ce sunt încă tineri. Fiecare aspect al vieţii devine nesigur în faţa siguranţei morţii.

Unul dintre lucrurile care sigilează Biblia cu semnul autenticităţii este că ea declară realitatea morţii şi arată originile acesteia. Vrem să accentuăm acest punct, fiindcă există astăzi milioane de oameni în lume care, în încercarea lor de a evita realitatea, cred că boala şi durerea, şi chiar moartea, nu exi­stă; că aceste rele sunt numai rod al imaginaţiei. Apoi că, dacă unul se convinge în mintea sa că nu există durere, acesta nu va fi atins de durere. Aceasta este o teorie ireală care nu se confirmă în practică. Boala duce în final la moarte. Cei care pretind că nu pot fi atinşi de boală dacă insistă că aceasta nu există, n-ar trebui să moară, potrivit logicii sănătoase! Dar şi ei mor.

Nu contează ce punct de vedere adoptă practicienii vindecării prin credinţă — fie că susţin că Cristos lucrează prin ei ca să vindece boala, fie că îl fac pe bolnav să creadă că nu există boală — nici unul n-a fost ferit de moarte, în toate secolele de când Cristos a venit în lume. Pe de altă parte, Biblia ne asigură că numai prin programul divin de vindecare “nu va mai fi moarte”. Apoc. 21:4.

De ce a vindecat Isus bolnavi

Nici un creştin nu va nega că Domnul nostru a vindecat bolnavi şi că a făcut-o cu putere divină şi în armonie cu voia lui Dumnezeu. Totuşi, cei pe care i-a vindecat au murit după aceea, iar cei pe care i-a înviat, în cele din urmă au murit şi ei. Se ridică deci întrebarea: de ce nici vindecările făcute de El n-au fost permanente?

Poate că cel mai direct răspuns scriptural la această întrebare legată de minunile pe care le-a făcut Isus se găseşte în cuvintele din Ioan, despre prefacerea apei în vin: “Isus a făcut acest început al semnelor Lui în Cana din Galileea. El Şi-a arătat slava şi ucenicii Lui au crezut în El”. Aici este prezentată ideea că prin minunile Sale, El Şi-a arătat slava în faţa oamenilor din zilele acelea, înainte de timpul când va fi arătată întregii lumi prin programul Său de sănătate, care va aduce viaţă veşnică pentru toţi.

Aceasta a fost deci o parte necesară a slujirii Sale, pentru ca învăţătura Sa şi faptul că era Mesia să poată fi stabilite. Oamenii din vechime erau mai obişnuiţi cu manifestări aşa-zise supranaturale decât cei de astăzi. Misticismul oriental era impregnat de idei şi practici oculte şi miraculoase.

În afară de aceasta, Dumnezeu într-adevăr făcuse multe miracole pentru poporul Israel. Acestea au început cu Moise. Când marele conducător al poporului Său s-a înfăţişat înaintea lui faraon să ceară eliberarea israeliţilor, el a făcut semne miraculoase pentru a stabili faptul că venea din partea lui Dumnezeu. Magicienii din Egipt au făcut şi ei imediat unele dintre acele minuni.

Astfel vedem că oamenii din vechime aşteptau demonstraţii de autoriate şi putere divină din partea celor pe care-i acceptau ca trimişii lui Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel luptase pentru ei şi le dăduse biruinţa asupra inamicilor. Unii dintre profeţii Lui făcuseră învieri din morţi. Se putea oare aştepta de la ei să-L accepte pe Isus ca cel mai mare dintre toţi profeţii, Acela despre care toţi profeţii au spus că va veni, dacă El făcea mai puţin decât cei care preziseseră venirea Lui?

Acesta a fost un motiv pentru care Isus a făcut minuni în timpul slujirii Sale — vindecări şi învieri din morţi. Prin acestea El dădea şi lecţii obiective în privinţa a ceea ce va face ca Mesia cel făgăduit pentru lumea întreagă, pe o bază permanentă, când va veni timpul să se inaugureze acest aspect al planului lui Dumnezeu.

Planul lui Dumnezeu este ca în cele din urmă toţi care vor accepta pe Cristos şi se vor supune legilor împărăţiei Sale, să fie restabiliţi la sănătate şi să trăiască în veşnicie ca fiinţe umane. Fiecare dintre sfinţii proroci a prezis, într-un fel sau altul, un program mondial de sănătate şi viaţă, pe care Isus l-a numit “reînnoirea tuturor lucrurilor” (Mat. 19:28). După cum s-a observat deja, apostolul Petru l-a numit “timpurile restabilirii tuturor lucrurilor” (Fapte 3:19‑21). Dar Isus n-a început acel program la prima venire, nici nu le-a promis ucenicilor că puteau fi vindecaţi cu putere divină fiindcă aveau credinţă în Dumnezeu.

Au fost invitaţi să moară

Un caz interesant este acela al tânărului bogat care a mers la Isus şi L-a întrebat ce trebuia să facă pentru a moşteni viaţa veşnică. Isus i-a spus că trebuia să vândă ce are şi să împartă la săraci, dar pe lângă aceasta să-şi ia crucea şi să-L urmeze în moarte. I-a promis că în aceste condiţii va avea o comoară în cer. N-a spus nimic despre vindecare fizică. Singura asigurare pe care i-a dat-o tânărului a fost că, dacă îşi dădea viaţa ca sacrificiu, va primi o răsplată cerească la înviere. Mat. 19:16-26; Marcu 10:17-27; Luca 18:18-27.

Astfel ne este prezentată lucrarea divină pentru acest Veac al Evangheliei. Nu este o lucrare de vindecare a bolilor fizice, ci mai degrabă de sacrificare a vieţii umane, urmând în urmele lui Isus. Isus i-a întrebat pe doi dintre ucenicii Săi: “Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu şi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (Mat. 20:22; Marcu 10:35-40). Pavel a scris bisericii din Roma: “Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă.” Rom. 12:1.

Pentru un creştin nu există alt mod de a-şi aduna comori în cer, decât sacrificându-şi comorile de pe pământ; şi unele dintre comorile pământeşti pe care creştinul este chemat să le sacrifice în serviciul Domnului ar putea fi sănătatea fizică şi puterea. Nu vrem să spunem că un creştin trebuie să-şi irosească viaţa cu nechibzuinţă, dar vrem să spunem că sănătatea fizică şi puterea nu trebuie să fie preocuparea de căpetenie.

Toţi creştinii trebuie să recunoască fără rezerve că Dumnezeu are putere să vindece bolile; şi că El redă sănătatea celor bolnavi când voieşte El să facă aceasta. Dumnezeu este cu prisosinţă în stare să facă minuni acum, prin orice mijloace ar alege El să le facă, întocmai cum a putut face prin Fiul Său preaiubit acum aproape două mii de ani. Dar punctul principal pe care vrem să-l accentuăm este că obiectivul principal al programului divin pentru veacul actual nu este să facă vindecări fizice.

În legătură cu aceasta ne gândim la câteva fapte interesante din Noul Testament. Să luăm cazul apostolului Pavel. La vremea convertirii sale şi-a pierdut vederea din cauza luminii orbitoare care venea din cer — mai strălucitoare decât lumina soarelui în miezul zilei. La început a fost, se pare, total orb, dar după câteva zile vederea i-a revenit parţial.

Totuşi, după convertirea sa, Pavel n-a mai putut vedea bine niciodată. El a vorbit despre suferinţa sa ca despre “un ţepuş în carne” (2 Cor. 12:7). El gândea că dacă acel “ţepuş” putea fi îndepărtat — dacă se putea bucura de vedere normală — putea face mai mult în serviciul Domnului. Astfel că s-a rugat Domnului să-i îndepărteze suferinţa. De fapt s-a rugat de trei ori, în diferite ocazii. În cele din urmă Dumnezeu i-a răspuns la cerere, dar spunându-i că harul Său îi era de-ajuns. Cu alte cuvinte, în ceea ce privea redarea miraculoasă a vederii sale fizice, răspunsul Domnului a fost: “Nu”.

Nu ne putem gândi că nu i-a redat vederea din lipsă de credinţă, nici că nu s-a rugat în mod potrivit Domnului. Nu ne putem gândi că apostolul a fost descurajat din cauză că Domnul nu i-a redat vederea. Ne putem însă gândi că în mod sigur ar fi fost descurajat dacă ar fi înţeles că lucrarea lui Dumnezeu pentru acest veac era vindecarea fizică, deoarece aceasta i-ar fi dovedit nevrednicia de binecuvântarea promisă de Dumnezeu.

Apostolul Pavel ştia că Dumnezeu n-a promis să dea sănătate fizică urmaşilor lui Isus în acest veac. El ştia că are privilegiul să sufere şi să moară cu Isus. Nu se aştepta să fie favorizat mai presus de Învăţătorul şi Domnul său. S-a gândit că putea face serviciu mai eficient dacă avea vedere fizică mai bună, şi de aceea s‑a rugat pentru ea. Dar când Domnul a hotărât altfel, Pavel a fost mulţumit şi a explicat că deoarece era voia divină să aibă acest handicap, acest “ţepuş în carne”, se va lăuda în neputinţa sa.

Din acest punct de vedere, este potrivit ca fiecare creştin să lase chestiunea sănătăţii sale fizice în mâna Domnului, în timp ce caută la El îndrumare şi binecuvântare în alte privinţe. Fără îndoială că au fost multe cazuri când Domnul Şi-a folosit puterea ca să acorde vindecare fizică şi putere unora din poporul Său sacrificator. În multe cazuri, când Domnul vrea ca unii dintre urmaşii Învăţătorului să facă anumite lucrări, El le dă acestora şi putere ca să poată face slujba. Dar în toate aceste cazuri, lucrarea de îndeplinit este punctul important, nu sănătatea fizică a celor pe care Domnul îi cheamă s-o facă.

Viaţa spirituală şi viaţa umană

În general vorbind, în Biblie se găsesc două feluri de făgăduinţe de viaţă veşnică, separate şi distincte. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt făgăduinţele lui Dumnezeu care-i asigură pe creştinii din veacul de acum că în baza credincioşiei lor vor fi răsplătiţi cu viaţă nemuritoare în cer, fiind înviaţi la “prima înviere”, ca să trăiască şi să domnească cu Cristos o mie de ani. Dar sunt încă multe alte făgăduinţe care le prezintă oamenilor speranţa de a fi restabiliţi la sănătate fizică şi de a trăi veşnic pe pământ ca fiinţe umane.

În străduinţa de a armoniza aceste două feluri de făgăduinţe, de viaţă spirituală şi de viaţă umană, majoritatea celor care se apleacă asupra Bibliei fiindcă iubesc Cuvântul Domnului, le aplică şi pe cele de viaţă umană în sens spiritual, pierzând astfel sensul lor real.

Alţii, luând aceste făgăduinţe de vindecare şi sănătate fizică din contextul lor, le folosesc drept bază pentru pretenţia lor că Domnul va vindeca acum pe cei din poporul Său de bolile lor, în timp ce aşteaptă să moară şi să meargă în cer. Dar şi în acest caz ei scapă din vedere sensul real al acestor multe făgăduinţe, şi astfel Biblia pare ca şi cum s-ar contrazice.

Armonia acestor două linii de gândire se găseşte numai în recunoaşterea faptului că planul divin pentru recuperarea umană din păcat şi moarte prevede două mântuiri — una cerească, pe plan spiritual, iar alta pământească, o restabilire la sănătate şi viaţă veşnică aici pe pământ. Făgăduinţele de mântuire cerească aparţin urmaşilor lui Isus din acest veac de acum, în timp ce făgăduinţele de viaţă umană perfectă se aplică în viitor la neamul omenesc în ansamblu.

Aceste făgăduinţe de viaţă umană fără sfârşit nu se aplică acum, ci sunt o speranţă minunată pentru viitor — pentru veacul viitor în care Isus va domni ca Împărat peste tot pământul, iar urmaşii Săi credincioşi vor domni cu El. Această restabilire a neamului omenesc la viaţă pe pământ este marele obiectiv al planului divin; ca atare se vorbeşte mult despre ea atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament.

Lucrarea restabilirii la viaţă a neamului omenesc va fi realizată în timpul miei de ani a domniei lui Cristos. Scripturile învaţă clar că împărăţia lui Cristos se stabileşte la întoarcerea Sa (Fapte 3:19-21). În scurta perioadă a slujirii Sale la prima venire, Domnul nostru a predicat speranţa împărăţiei; şi în legătură cu mesajul Său oral a făcut multe demonstraţii practice, ca să arate ce vor însemna pentru oameni binecuvântările împărăţiei, când va sosi timpul ca făgăduinţele lui Dumnezeu să se împlinească. Miracolele făcute de Isus, cum am spus deja, n-au fost cu scopul de a începe un program de miracole pentru acest veac, ci au fost intenţionate ca ilustraţii ale programului divin pentru veacul viitor.

Lepra era răspândită în zilele lui Isus şi era considerată incurabilă, ca şi acum. Datorită acestui fapt, aceasta este un simbol potrivit al păcatului, care, din punct de vedere uman, depăşeşte capacitatea umană de a-l vindeca. Moartea a venit în lume ca rezultat al păcatului. Astfel că atunci când Isus a vindecat leproşi, El a ilustrat intenţia divină ca în cele din urmă să îndepărteze de pe pământ plaga păcatului şi să distrugă moartea, rezultatul păcatului.

Despre aceasta Domnul promisese prin prorocul Isaia: ““Veniţi acum să ne judecăm” îsă gândim — traducerea revizuită, subsolş, zice Domnul. “De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării””. Aceasta va fi fiindcă păcatele lor vor fi curăţate.

Ochii orbilor se vor deschide

Prorocul Isaia, prevestind timpul când neamul omenesc va fi restabilit la sănătate şi viaţă, a scris că ochii orbilor se vor deschide (Is. 35:5, 6). În armonie cu aceasta, pentru a arăta gloria lucrării împărăţiei Sale viitoare, Isus a redat vederea unora dintre orbii din zilele Sale.

Isaia de asemenea a profeţit că “şchiopul va sări ca un cerb”. Isus a vindecat pe unii ologi din zilele Sale şi astfel a preumbrit iarăşi viitoarele “timpuri ale restabilirii tuturor lucrurilor”.

Însăşi moartea va fi distrusă prin putere divină. Domnul va “nimici moartea pe vecie” şi “va şterge lacrimile de pe toate feţele” (Is. 25:8). Domnul nostru Isus a ilustrat această biruinţă promisă asupra morţii prin trezirea unora din somnul morţii, demonstrând astfel că moartea nu poate sta în calea planului divin pentru restabilirea oamenilor la sănătate şi viaţă.

Lucrări mai mari

Domnul nostru a făgăduit că urmaşii Săi vor fi împuterniciţi să facă lucrări chiar mai mari decât făcuse El la timpul acela (Ioan 14:12). Ce a vrut El să spună? O explicaţie a acestei făgăduinţe este că se referă la convertirea păcătoşilor şi astfel la salvarea lor de la moarte eternă. Pe lângă aceasta, ar fi desigur şi lucrarea care se va face în cooperare cu Domnul, de vindecare a bolilor minţii şi inimii celor convertiţi — a bolilor spirituale. Ideea este că această lucrare este pe un plan mai înalt decât aceea a vindecării bolilor fizice, de aceea se spune că vor face “lucrări mai mari”.

Această făgăduinţă este uneori asociată cu Marcu 16:17, 18, unde se citează cuvintele lui Isus: “În Numele Meu vor scoate demoni; vor vorbi limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu‑i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor face sănătoşi”. Dar toţi cercetătorii Bibliei sunt de acord că acest pasaj este nelegitim, fiind adăugat la textul inspirat de vreo persoană neautorizată cu mult după ce a apărut manuscrisul original.

Este adevărat că Spiritul sfânt a dat putere şi autoritate unora să vorbească în limbi. Aceasta a fost pentru ca celor care vorbeau alte în limbi să li se mărturisească Evanghelia. De asemenea este adevărat că unora din biserica timpurie li s-a dat darul vindecării. Dar acesta a fost numai să servească unui scop temporar; şi apostolul Pavel spune clar că aceste daruri speciale ale spiritului vor înceta, şi ele au încetat (1 Cor. 13:8). Este relatat numai un caz despre un ucenic protejat de muşcătura unui “şarpe”; şi acesta este cazul apostolului Pavel. Corabia în care era împreună cu alţi deţinuţi în drum spre Roma a naufragiat pe o insulă. Nimic din această întâmplare nu sugerează o împlinire a lui Marcu 16:18.

Apostolul Iacov spune că dacă cineva din biserică este bolnav, să cheme pe bătrânii bisericii şi aceştia să-l ungă cu untdelemn, şi “rugăciunea credinţei va vindeca pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica” (Iac. 5:14, 15). Cuvântul “bolnav” din versetul 15 este din cuvântul grecesc ce înseamnă “slab, fără putere”, sau “ostenit”. Este acelaşi cuvânt care în Evrei 12:3 este tradus “a-şi pierde inima”, unde apostolul sfătuieşte pe creştini să nu-şi piardă inima şi să cadă de oboseală în sufletele lor. Acelaşi cuvât grecesc mai este folosit şi în Apocalipsa 2:3, unde este tradus “obosit”. Înţelesul evident de aici ca şi din Evrei este acela de boală spirituală, nu de boală fizică. Descurajarea şi alte forme de oboseală spirituală ar putea foarte bine să ducă la o măsură de boală fizică. Unde survine aceasta, tratarea bolii spirituale ar duce în mod automat la îmbunătăţirea sănătăţii fizice. Desigur, este privilegiul tuturor bătrânilor bisericii, precum şi al tuturor fraţilor, să se ajute unii pe alţii în aceste privinţe ori de câte ori şi ori unde este posibil.

Revenind la Ioan 14:12, deşi explicaţia de mai sus este raţională şi poate fi la fel de bine inclusă în ceea ce a promis Isus, noi gândim totuşi că El S-a referit în principal la lucrarea împărăţiei Sale de o mie de ani, la acel mare proiect de restaurare a întregii omeniri la sănătate şi viaţă. Multe făgăduinţe din Biblie ne asigură că urmaşii credincioşi ai Învăţătorului vor participa la lucrarea viitoare a împărăţiei. Ei vor sluji împreună cu El, ca “sămânţă a lui Avraam” prin care vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Gal. 3:8, 16, 27-29.

Şi cu cât “mai mare” va fi acea lucrare viitoare a împărăţiei decât cea reprezentată prin cele câteva miracole făcute de Isus ca exemple de ceea ce se va face mai târziu pentru toată omenirea! El a deschis atunci ochii numai ai câtorva orbi, dar în împărăţie ochii tuturor orbilor se vor deschide. Şi aceasta va cuprinde atât orbirea spirituală, cât şi orbirea fizică. Nu contează despre ce fel de boală este vorba, lucrarea viitoare de vindecare va fi universală, nu numai pentru câteva cazuri individuale, cum a fost la prima venire a Domnului nostru.

Şi nu numai atât, dar acea lucrare viitoare va fi “mai mare” şi prin aceea că va fi permanentă, pentru toţi cei care vor crede şi se vor supune, în timp ce în cazul ilustraţiilor date de Isus a fost temporară. Nu s‑a dat nici o asigurare că bolnavii vindecaţi atunci nu se vor îmbolnăvi iarăşi. Dar nu aşa vor sta lucrurile cu cei care vor fi restabiliţi la sănătate în cursul domniei de o mie de ani a lui Cristos — “timpurile restabilirii tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. Fapte 3:19-21.

Mai mult, deşi Isus i-a trezit pe unii care dormeau în moarte, aceştia n-au rămas în viaţă, aşa cum va fi în cazul celor care vor fi treziţi în decursul mileniului şi care se vor supune legilor acelei noi împărăţii. Scopul trezirii lor va fi să le dea ocazia să creadă şi să se supună, ca să trăiască veşnic. Numai cei care nu se vor supune “vor fi nimiciţi din mijlocul poporului”. Fapte 3:23.

Cu adevărat aceea va fi o lucrare “mai mare” decât s-a realizat la prima venire a Domnului Isus! Şi totuşi, lucrările pe care le-a făcut El au fost mari, ca să dea asigurarea că, atunci când va veni timpul, nimic din ceea ce a promis Domnul nu va fi imposibil pentru Cristos şi pentru biserica Sa. Este evident că dacă prin putere divină au putut fi vindecaţi câţiva bolnavi, vor putea fi vindecaţi toţi bolnavii. Dacă au putut fi treziţi câţiva dintre morţi, vor putea fi treziţi toţi morţii. De asemenea este clar că prin aceleaşi prevederi ale harului divin vor trăi veşnic toţi cei care vor vrea şi se vor supune.

Ce program minunat de vindecare şi restabilire va fi acela! Este descris simbolic în Maleahi prin răsăritul “Soarelui dreptăţii, şi vindecarea va fi sub aripile Lui” (Mal. 4:2). Ce ilustraţie plină de înţeles! Timp de şase mii de ani oamenii au fost învăluiţi în întuneric şi păcat, boală şi moarte. Satan, care este dumnezeul acestei “lumi rele de acum”, a orbit mintea lor în privinţa adevăratului Dumnezeu al iubirii (2 Cor. 4:4; Gal. 1:4). Necunoscându-L pe Dumnezeul adevărat, ei s-au poticnit în întuneric pe “calea lată” care duce la nimicire. Mat. 7:13, 14.

Dar când împărăţia lui Cristos va funcţiona pentru binecuvântarea oamenilor, ce diferit va fi! Atunci “Soarele dreptăţii” va străluci. În această lucrare de iluminare şi binecuvântare a lumii, împreună cu Isus va fi şi biserica Sa. În legătură cu aceasta Isus a spus că ei “vor străluci ca soarele” în acea glorioasă împărăţie. Mat. 13:43.

Da, ei vor participa cu El în aceste “lucrări mai mari” pe care le-a promis Domnul nostru Isus. Şi cu cât vor fi mai bune decât străduinţele de vindecare pe care unii încearcă să le facă acum în numele lui Cristos! Căile şi planurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai bune decât ale oamenilor; aşadar, să continuăm să ne rugăm să vină împărăţia Sa şi să se facă voia Sa pe pământ aşa cum se face acum în cer. Când se va împlini această rugăciune, se va împlini şi ceea ce spune profetul Isaia, că “nici un locuitor nu va zice, “sunt bolnav””. Is. 33:24.

Psalmistul a spus despre Iehova Dumnezeu, Marele Medic: “El îţi iartă toate fărădelegile tale; El îţi vindecă toate bolile tale; El îţi răscumpără viaţa din groapă; El te încununează cu bunătate şi cu îndurări; El îţi satură de bunătăţi bătrâneţea şi te face să întinereşti iarăşi ca vulturul” (Ps. 103:3-5). Cât de clar este prezentat astfel scopul final al Creatorului în legătură cu neamul omenesc! Păcatul — neascultarea de legea divină — a adus boala şi moartea în neamul omenesc. Dar în această făgăduinţă încurajatoare suntem informaţi că, prin iubirea răscumpărătoare a lui Dumnezeu, nelegiuirea va fi iertată, ceea ce va duce la vindecarea tuturor bolilor.

Cât de minunată este făgăduinţa că acei care vor fi astfel binecuvântaţi de Domnul vor întineri! Această binecuvântată experienţă se va împlini în mod literal în cazul celor care, pe parcursul miei de ani a domniei lui Cristos, vor accepta harul lui Dumnezeu, reprezentat în sângele ispăşitor al Răscumpărătorului, şi se vor supune legilor drepte ale împărăţiei mesianice.

Atunci nimeni nu va mai îmbătrâni şi nu va mai muri. Nimeni nu va muri de boală sau din alte cauze, fiindcă, aşa cum este atât de clar declarat în Apocalipsa despre timpul când prevederea divină în privinţa sănătăţii va fi pusă în aplicare, “El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”. Apoc. 21:4.

Altă făgăduinţă cuprinzătoare, de binecuvântări, sănătate şi viaţă, care vor fi garantate tuturor sub administrarea împărăţiei lui Cristos, este aceea din Apocalipsa 22:1, 2, 17. Aici prevederile iubirii divine sunt simbolizate printr-un “râu” impresionant — “un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului”. “Scaunul de domnie al lui Dumnezeu” este simbolic pentru autoritatea care va fi exercitată pe pământ prin împărăţia lui Cristos. Asocierea Mielului cu această imagine ne aminteşte că binecuvântarea vieţii reprezentată prin râu va fi disponibilă numai datorită sângelui vărsat de “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”.

Şi să observăm în versetul 2 referirea la “pomul vieţii”, că frunzele acestui pom (sau pomi, cum este în greacă) sunt pentru “vindecarea neamurilor”. Da, mulţumim lui Dumnezeu că tuturor oamenilor, din toate neamurile, li se va da posibilitatea să fie vindecaţi, să se împărtăşească din “pomul vieţii”, de la care rasa umană a fost oprită din pricina păcatului (Gen. 3:24). Versetul 17 ne informează că atunci când “râul vieţii” va curge pentru binecuvântarea oamenilor, invitaţia de a bea din apele dătătoare de viaţă va fi oferită “oricui va vrea”. Atunci “Duhul şi Mireasa” vor zice: “Vino!” … “Şi celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!”

“Mireasa”, care zice “vino”, este biserica lui Cristos, unită cu El în slavă, după ce se va fi dovedit vrednică de acea poziţie înaltă, prin suferinţă şi moarte cu El în acest veac. În planul divin aceştia vor fi răsplătiţi, dar nu cu sănătate fizică în timpul de acum, ci cu slavă, cinste şi nemurire, ca să trăiască şi să domnească împreună cu Cristos, cu scopul de a participa cu El la vindecarea omenirii de bolile ei, şi la oferirea vieţii veşnice tuturor celor care vor accepta invitaţia: “Vino…cine vrea să ia apa vieţii fără plată”.