De ce a venit Isus atunci?

De ce a venit Isus atunci?

De ce a venit Domnul Isus atunci când nu erau trenuri, avioane, maşini şi când nici bicicleta nu era inventată, pentru ca sfintele Sale picioare să nu se obosească mergând pe jos prin praful şi căldura Palestinei; şi însetat să ceară apă femeii din Samara la fântâna lui Iacob? De ce nu a comandat o lectică care este un pat purtat pe umeri de doi sau patru oameni; sau un Papa mobil cu care călătoreşte Papa de la Roma? Veţi zice: Nu era pe vremea aceea inventat motorul cu ardere internă. Dar Domnul nu putea inventa unul? Nu putea inventa motorul cu aburi măcar, ca să-l pună într-o locomotivă de care sa lege un şir de vagoane ca să circule cu el cum circulă misionarii creştini de astăzi? Veţi zice: Nu putea. Pentru ca nu era inginer, n-a absolvit vreo facultate, una mică măcar, nu ca cea de la Oxford, Sorbona sau Harvard. Nu putea nimeni inventa becuri electrice, telefoane, radiouri, televizoare, computere, avioane, rachete şi sateliţi într-o lume când calul şi măgarul, catârul şi cămila erau singurele mijloace rapide de deplasare.

Am pus aceste întrebări pentru că am observat în emisiunile TV, mai ales când se difuzează vreun documentar despre Domnul Isus, că înţelepţii creştinătăţii vorbesc, ce-i drept, despre un Isus bun şi blând, dar in acelaşi timp despre un Isus ignorant, care probabil nu cunoştea nici tabla înmulţirii inventată de Pitagora. Un Isus care nici nu auzise de ecuaţiile algebrice sau calculele integrale şi diferenţiale ale matematicii avansate. După părerea lor Domnul Isus nu cunoştea şi nici nu auzise de tabelul periodic al elementelor inventat de Mendeleev; nu cunoştea legea compensării lichidelor descoperită de Arhimede; nu cunoştea legea gravitaţiei descoperită de Newton; nu cunoştea legile chimiei, ale fizicii, ale astronomiei. Nu auzise de teoria relativităţii a lui Einstein şi multe alte descoperiri care sunt pilonii ştiinţei şi tehnicii de astăzi, şi fără de care înaltele culmi ale civilizaţiei nu ar exista. În acelaşi timp se vorbeşte cu stimă şi respect (meritat de altfel) despre cei care au descoperit aceste legi. în timp ce despre Cel care a inventat, despre Cel care a elaborat aceste legi nu se vorbeşte deloc. Ca şi cum tot meritul este al omului, iar în dezvoltarea civilizaţiei de astăzi, Dumnezeu Tatăl şi fiul Său, Domnul Isus Cristos nu au avut nici un cuvânt de spus, decât să privească cu admiraţie marea înţelepciune omenească.

Dar cum sa aibă cineva consideraţie pentru aceasta, când respinge informaţia Biblică, informaţia divină despre istoria omenirii, care nu depăşeşte decât cu un secol şi ceva vârsta de 6000 de ani, în timp ce pentru savanţii de astăzi un milion de ani li se pare puţin. Aceşti savanţi care îl desconsideră pe Domnul Isus, probabil n-au citit demult sau niciodată cuvintele Psalmului 119:90-91 care spun despre Dumnezeu următoarele: ..."Tu ai întemeiat Pământul şi el rămâne tare. După legile Tale stă în picioare totul astăzi..." Iar in Psalmul 148:1-6:”...Lăudaţi pe Domnul din înălţimea cerurilor. Lăudaţi-l in locurile cele înalte. Lăudaţi-l toţi îngerii Lui. Lăudaţi-l toate oştirile Lui: Lăudaţi-l soare şi lună. Lăudaţi-l toate stelele luminoase. Lăudaţi-l cerurile cerurilor şi voi ape care sunteţi mai pe sus de ceruri. Să laude numele Domnului, căci a poruncit şi au fost făcute, le-a întărit pe veci de veci, le-a dat legi şi nu le va călca...” (Eclesiastul 1:7)... “Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo...”; iată o altă definiţie a ceea ce ştim de la şcoală că se numeşte circuitul apei în natură. Dacă oamenii au descoperit legile materiei, întrebarea se impune de la sine: Cine a elaborat aceste legi? Răspunsul l-am găsit: Creatorul Universului.

Cine a fost meşterul lui Dumnezeu la toată opera de creare? În cartea lui Iov, în capitolul 38 Atotputernicul îl întreabă pe Iov: “...unde erai tu când am întemeiat Pământul? Spune dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât masurile (dimensiunile, greutatea, etc.), ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat (circumferinţa) peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? (legile universului) Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului; atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigate de veselie? Cine a închis marea cu porţi când s-a aruncat din pântecele mamei ei? Când i-am făcut haina din nori si scutecele din întuneric? Când i-am pus zăvoare şi porţi, când i-am zis: " până aici să vii, sa nu treci mai departe, aici să ţi se oprească mândria valurilor tale.” Am citat versetele de la 1 la 10. Această întrebare nu este pusă acolo numai pentru Iov, ci şi pentru noi fiecare; dar mai ales pentru aceia care pretind că ei ştiu în ce împrejurări a apărut Pământul şi ce forţe au fost puse in mişcare, atunci când a apărut acesta în acest sistem solar.

Dacă Galilei ar fi ştiut căci Biblia susţine teoria sa cum că Pământul este rotund şi dacă ar fi avut-o în mână, (dar nu putea să o aibă pentru că Biblia era o carte interzisă la acea vreme) în timp ce a fost judecat de către tribunalul papal, ar fi arătat următoarele dovezi biblice onoratei instanţe, că Pământul se învârteşte, este rotund, nu cum se credea pe vremea aceea la Roma, ca Soarele se învârteşte în jurul pământului. Citat din cartea prorocului Isaia, capitolul 40:22: "...Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea Pământului. El (Dumnezeu) şede deasupra cercului Pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui..." Tot în acest capitol, la versetul 12 există o afirmaţie la fel de ştiinţifică ca cea de mai înainte: ...”cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură”?

Ne întoarcem din nou în cartea lui Iov, ca să găsim un răspuns la întrebarea din capitolul 38. “... pe ce sunt sprijinite temeliile pământului?...”Iată ce găsim în capitolul 26:7: ...” El (Dumnezeu) întinde miazănoaptea asupra golului, şi spânzură Pământul pe nimic...” Iov n-a fost de faţă când Dumnezeu a creat pământul şi nici înţelepţii de astăzi care fac din ipotezele lor dogme false numite ştiinţă ; dar cineva totuşi a fost de faţă. Să ascultam un martor ocular. Deschidem cartea Proverbelor la capitolul 8:17-31. Să ascultam ce spune martorul: "Când a întocmit Domnul cerurile Eu eram de faţă, şi când a tras o zare pe faţa adâncului, când a pironit norii sus, când au izbucnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus hotar marii ca apele sa nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile Pământului, Eu eram meşterul lui la lucru, lângă El şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neâncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul Pământului Său şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor. - ( DEX- "rotocol"= a da ocol la ceva rotund) Din citatul de dinainte reiese că acest martor era de faţă când Dumnezeu a pus bazele planetei, ba mai mult acel martor ocular a fost chiar meşterul care a creat totul după proiectul marelui Arhitect. Cine era acel meşter? Pentru a găsi un răspuns mergem în Noul Testament şi deschidem cartea la Evanghelia după Ioan, capitolul 1, versetele de la 1 la 3. Citim:..."La început era cuvântul şi cuvântul era cu Dumnezeu şi cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ceea ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El; ...”pentruca prin El au fost făcute toate celelalte lucruri, din ceruri şi de pe pământ cele văzute şi cele ne văzute, fie tronuri, fie domnii, fie guvernări, fie autorităţi, toate au fost create prin El şi pentru El. De asemenea El este înainte de toate celelalte lucruri, iar toate celelalte lucruri, au fost aduse la existenta prin El..." Coloseni 1;16. Deci cine era de faţă când Dumnezeu a întemeiat pământul? De faţă era Domnul Isus. In cartea proverbelor capitolul opt, El era acea înţelepciune a lui Dumnezeu. Vorbind despre Domnul Isus, Apostolul inspirat spune: ..."ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Cristos în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. Coloseni 2:2-3.

Toate universităţile de pe Pământ atât cele din trecut cât şi din prezent n-au putut şi nu vor putea acumula vreodată toată înţelepciunea lui Isus. Domnul Isus este cel mai înţelept, după Tatăl din cer atât în ştiinţa morală cât şi în ceea ce priveşte ştiinţa despre materie. Descoperirile ştiinţifice se datorează însăşi prezenţei celei de-a doua oară a Domnului Isus. Da. Acesta este adevărul. Domnul Isus este prezent a doua oară, dar "nu în vederea păcatului” ( Evrei 9:28) nu asemănător omului păcătos. El este acela care L-a orbit cu strălucirea Sa, pe Saul din Tars în drumul său spre Damasc. Semnele prezenţei Sale sunt pretutindeni în jurul nostru. Un semn este, Smochinul înverzit - adică poporul Israel re întors în ţara sa. Matei 24:32-33. Un alt semn este înmulţirea cunoştinţei care produce necaz şi strâmtorare. Toate acestea sunt sintetizate în prorocia din Daniel, capitolul 12, versetele de la 1-4. Să ascultam ce-i spune lui Daniel îngerul Gabriel: ...”Căci în timpul acela (adică astăzi) se va scula Mihail, Patronul cel mare care stă pentru fii poporului Tău şi deşi va fi un timp de strâmtorare cum nu a fost niciodată de când a existat popor până la timpul acela. Totuşi în timpul acela va scăpa poporul tău, tot ceea ce se va afla scris în carte. Da, mulţi din cei ce dormeau ca în ţărâna pământului, se vor scula: unii spre nemurire, iar alţii pentru ocară şi ruşine eternă. Şi înţelepţii vor străluci ca strălucirea bolţii cereşti şi cei care au întors pe mulţi la dreptate, ca stelele în etern şi perpetuu. Şi tu Daniele tăinuieşte cuvintele şi sigilează cartea până la timpul sfârşitul. Atunci mulţi vor cutreiera şi cunoştinţa se va înmulţi...”( Niţulescu)

Aici avem asociată prezenţa lui Cristos care în profeţie poartă numele Mihail (adică asemenea lui Dumnezeu) cu cunoştinţa crescută, cu circulaţia rapidă a oamenilor, în perioada sfârşitului, care este perioada unei mari strâmtorări începuta în anul 1914. Acestea toate împreună cu altele la un loc, reprezintă un lanţ de dovezi că Domnul Isus este întors a doua oară, în timp ce pe pământ oamenii nu vor ştii o perioadă că El este prezent. Iată ce declară Domnul Isus in Evanghelia după Luca, capitolul 17:26:28 : "...şi după cum a fost în zilele lui Noe, astfel va fi şi în zilele Fiului Omului.” (la a doua Sa prezenţă) Asemenea după cum au fost în zilele lui Lot. Observam după declaraţia Domnului că un oarecare timp, lumea nu va ştii că Domnul a venit ca un hoţ. Nici cei puţini care ştiu, nu pe baza vederii naturale, ci pe baza înţelegerii profeţiilor vor avea dovada sau semnul prezenţei a doua a Domnului nostru Isus Cristos. Apostolul Petru ne îndeamnă să urmărim profeţiile ca sa înţelegem desfăşurarea lucrărilor lui Dumnezeu. 2 Petru 1:19

De ce înmulţirea cunoştinţei în toate domeniile în lume produce necaz şi strâmtorare? Răspunsul este acesta: Dumnezeu are în planul Său o nouă ordine mondială bazată pe fundamentul dreptăţii. Pentru creştini aceasta nu este un lucru nou; ei se roagă mereu ...."să vină Împărăţia Ta, să se facă voia Ta precum în Cer aşa şi pe pământ..." Conducătorii actuali ai lumii ( mai ales ai lumii creştine) vor şi ei să facă această globalizare, această unire a întregii omeniri sub o singură conducere. Până aici nimic rău în asta. Dar motivul pentru care ei vor sa o facă aceasta globalizare nu este un motiv bazat pe justiţie, deşi aparent pare a fi ceva bun pentru toată lumea. Este o pace mondială fără dispariţia inegalităţii dintre bogaţi şi săraci. Comunismul şi-a propus să facă acesta, dar curând a uitat de idealul pentru care a luptat pe baricadele revoluţiei, şi pană la căderea lui n-a încetat să se laude că în ţările unde el guverna nu a existat exploatarea omului de către om. Dar după 70 de ani, de comunism în Europa (vezi profeţia lui Isaia 23:15-18) s-a dovedit că aceasta a fost doar o utopie.

Această nouă ordine pe care Dumnezeu a plănuit-o îi vedem deja ţăruşul construirii ei înfipt prin evenimentele secolului 20. Evenimente care au dus şi vor duce la erodarea, la măcinarea, până la dispariţie a acestor guverne. (Daniel 2:35). După cum comunismul s-a prăbuşit printr-o implozie, nu explozie, s-a prăbuşit lovit dinlăuntrul sistemului său, de nemulţumirea şi revolta poporului înşelat şi nu distrus de rachetele nucleare ale Pactului Nord Atlantic, tot aşa se va prăbuşi din interior printr-o revoluţie universală numită în Scripturi ARMAGHEDON –Apocalipsa- 16.18-, şi cea mai rămas după căderea comunismului.

Această nouă ordine pe Pământ pe care a planificat-o Dumnezeu va reuşi şi toţi care vor iubi dreptatea vor fi mulţumiţi. Aceasta este acea ordine, după care s-au rugat creştinii de 20 de secole, împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. Dacă am ştii cât este de aproape!. Oamenii astăzi sunt mai înţelepţi datorită Sfintelor Scripturi. In timpul domniei papale Biblia a fost o carte interzisă pentru popor. După anul 1800 când a încetat domnia papală peste regatele Europei, în Europa si America, au apărut societăţi de Biblii, pe care Papa le-a numit “cuiburi de vipere” şi acestea au răspândit Biblia în scurt timp în toate limbile pământului. Asupra a milioane de oameni care au adoptat-o ca fiind cartea lui Dumnezeu, Biblia a exercitat direct sau indirect o influenţă de iluminare spirituală. Misticismul şi superstiţia au început să cedeze, oamenii descătuşându-se de cătuşele ignoranţei au început sa creeze o societate mai liberă. Libertatea a făcut pe oameni mai creativi din punct de vedere spiritual şi material iar civilizaţia a crescut. Dar vai!!! Un alt nor a început să se ridice de la orizont peste societatea umană civilizată. Oamenii, mai ales cei din clasele de jos ale societăţii după o lungă perioadă de sclavie, au primit cu bucurie masajul biblic care spune printre altele că toţi oamenii indiferent de statutul lor social sau de rasă, sunt consideraţi de Dumnezeu ca fiind egali în faţa Sa; dar dreptatea propovăduită de această carte este un principiu din ce în ce mai greu de aplicat si în zilele noastre, tocmai unei libertăţi prost înţelese, şi aşa societatea devine din ce în ce mai agitată, iar pământul un loc plin de violenţă aidoma ca pe vremea lui Noe şi corupt ca-n timpul lui Lot. În final această scară de valori se va prăbuşi din interior la fel ca şi clădirea peste Samson şi Filisteni. În această înfruntare finală dintre săraci (reprezentaţi prin Samson şi bogaţi reprezentaţi prin Filisteni), înfruntare numită în Apocalipsa 16:18 cel mai mare "cutremur," cea mai mare revoluţie şi care mai este numita şi Armaghedon, nu vor fi învingători nici una din aceste două clase. (vezi tabloul cu Samson şi Filistenii). Un învingător va fi totuşi dar nu din cele două tabere. Să vedem cine va fi acesta: ..."De aceea cei mici vor fi scoborâţi si cei mari vor fi smeriţi; nu-i vei ierta. Intră în stânci (tratate militare) şi ascunde-te în ţărână de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui. Omul va trebui să-şi plece în jos privirea semeaţă şi îngâmfarea lui va fi smerită. Numai Domnul va fi înălţat în ziua aceea.” Isaia 2:9-21. Face parte din Planul lui Dumnezeu ca civilizaţia de astăzi bazată mai puţin pe dreptate şi mai mult pe egoism să se prăbuşească prin autodistrugere, tocmai egoismului sălbatic care cuprinde atât pe săraci, cât şi pe bogaţi; ..."Tu singur te pedepseşti cu răutatea ta..."--Ieremia 2:19. Şi într-o furie oarbă având ca experenţă cele două mari revoluţii care au zguduit Europa în trecut, (cea franceză şi cea rusă) instituţiile statului vor cădea sub loviturile revoluţionarilor în anarhie.

Psalmul 46:8-10 ne informează că Domnul va opri acel măcel..."Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut pe pământ. El a pus capăt războaielor până la capătul pământului; El a sfărâmat arcul şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. "opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu, Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc peste pământ...."

Pe ruinele acestei lumi rele, Domnul Isus va instaura o nouă ordine mondială... Supravieţuitorii vechii lumi vor fi umiliţi şi speriaţi cum zice profetul. ...”Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei. Atunci ca o căprioară speriată, ca o turmă fără păstor fiecare se va întoarce la poporul său, fiecare va fugi in ţara lui...” Isaia 13:11-14.

Ne aducem aminte de profeţia lui Daniel unde în capitolul 2:35 spune că bucăţile dislocate din chip s-au sfărâmat împreună (prin războaie şi revoluţii ) până au devenit ca pleava din arie vara; le-a luat vântul (anarhia) şi nici urmă nu s-au mai găsit).

Profetul Ţefania spune ca după “foc” după autopedeapsă, Dumnezeu va da popoarelor buze curate.--Ţefania 3:8-9. In Apocalipsa 19:20-21, spune ca aceştia vor fi “străpunşi” de sabia celui care şade călare pe un cal alb, adică de sabia cuvântului lui Cristos. Aceasta vrea să zică că sabia cuvântului moaie inimile păcătoşilor ca să poată primi mântuirea lui Dumnezeu, în timp ce sistemele răului “fiara “ şi “prorocul” mincinos vor fi aruncate în focul nimicirii veşnice, în moartea a doua.

De ce a venit Domnul atunci ca să se nască într-un grajd, şi nu într-un palat când Iosif şi Maria de abia au găsit un locuşor unde să doarmă?. Pentru ca să fim întăriţi in credinţă. Ori câte piedici va mai pune satana, carul lui Iehova nu poate fi oprit; să ne dovedească că lucrările lui Dumnezeu, deşi uneori se pare că nu vor reuşi ele totuşi reuşesc. El a venit nici mai devreme nici mai târziu. "La împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe fiul Său.” Galateni 4:4.9.

Trecuseră patru mii de ani, de când Adam a atras moartea asupra lumii şi deşi răscumpărarea lui era prevăzută după cum zice Petru că, Mielul a fost prevăzut pentru înjunghiere înainte de întemeierea lumii. (1 Petru1:19-20) Până n-a apărut Avraam cu care Dumnezeu a încheiat un legământ, din care urma sa beneficieze toată lumea, până când urmaşii lui Avraam, nu au încheiat şi ei un legământ cu Dumnezeu la Muntele Sinai şi până acel legământ n-a produs o cantitate minimă de "grâu", Domnul n-a venit să "secere' - Isus a spus la fântâna din Samaria: "...Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum gata pentru seceriş” - Ioan 4:35. Evident Domnul nu vorbea de grâu, ci de oameni gata să primească mesajul Evangheliei. Domnul a venit atunci când a trebuit să fie separat, grâul de pleavă. (Matei 3:12) şi a venit a doua oară tocmai când "neghina" şi a"grâul" au fost coapte pentru a începe secerişul evanghelic (Apoc. 14:14.); spre deosebire de celalalt, care a fost secerişul iudaic. Domnul Isus când a venit atunci s-a putut acomoda la condiţiile de viaţă ale unei epoci, fără tehnică, lipsită de comodităţile timpului de astăzi si deşi cunoştea fără să fi făcut studii superioare, toate secretele legilor materiei, n-a profitat de cunoştinţele Sale superioare pentru a pune pe picioare o industrie şi mai performantă decât cea de astăzi. A lăsat "apa sa curgă la vale", a lăsat lumea să-şi urmeze cursul neîncercând să răstoarne tronul Romei adică a respectat, „…timpurile neamurilor…”- (vezi Luca 21:24)- spunându-i lui Pilat să fie liniştit, pentru că nu avea de gând atunci să răstoarne tronuri. De acest lucru avea să se ocupe când va sta pe scaunul de domnie al măririi Sale. Matei 19:28. Noi am putea să renunţăm la confort şi să urmăm pe Domnul în sărăcie şi lipsuri, la fel ca şi Isus, care nu avea unde să-şi plece capul?
N-a profitat de puterile Sale să producă mâncare pentru Sine când era flămând, nici să facă din pietrii pâini cum i-a sugerat Satan, dar a profitat de puterile Sale pentru a aduce alinare poporului apăsat de suferinţă, vindecându-le bolile, hrănindu-i cu câteva pâini şi câţiva peşti, mii de oameni şi chiar înviindu-le morţii. Deşi avea o înţelepciune mai mare ca filosofii lumii antice cum era Platon, Socrate şi Aristotel, nu a rostit Evanghelia într-un limbaj academic, ci în limba poporului de jos, pentru ca să fie înţeleasă de toate clasele societăţii. Ce simplitate, ce măreţie în umilinţă, a manifestat Domnul Isus! "Învăţaţi de la Mine" ne îndeamnă şi astăzi. Trebuie să ştim că schimbarea Sa de natură la înviere nu i-a schimbat personalitatea. Deşi este în putere astăzi şi glorie mare, este acelaşi Isus iubitor şi blând şi că are milă de această lume nebună de astăzi. N-a venit a doua oară ca s-o distrugă, ci să-i ia din mâna jucăriile periculoase care-i produce suferinţă; să-l lege pe cel rău ca să nu mai înşele. Apoc. 20:3- Să răsară ca un Soare vindecător cum zice profetul Maleahi, capitolul 4:2.

Deci Domnul Isus nu s-a întors cu mâna goală, ci tot ce s-a construit , frumos şi benefic pentru omenire, este adus de Domnul Isus care a influenţat mintea umană, lăsând să fie descoperite legile materiei, iar oamenii operând pe seama acestor legi să producă adevărate miracole tehnice. A adus şi a permis descoperirea de medicamente şi tehnici de operare prelungind media de viaţă, astfel încât populaţia globului, care la sfârşitul secolului 19 era mai mică de 2 miliarde, să numere astăzi peste 6 miliarde. Oamenii se înşeală dacă cred că numai datorită mişcărilor sindicale şi grevelor s-a redus timpul de lucru la 8 ore, s-au acordat concedii de odihnă, concedii medicale sau acordarea de pensii la bătrâneţe. Nemulţumirea care exista în societate nu se datorează lipsei de bogăţie, lipsei de bunuri sau de hrană, ci lipsei de echitate. Legile popoarelor creştine, şi nu numai, sunt legi inspirate din cele 10 porunci; dar cine le respectă?; se jură cu mâna pe Biblie, în parlament, în justiţie şi în acelaşi timp se minte. Aceasta astăzi, spre deosebire de trecut, nu poate fi trecut cu vederea chiar şi de cei mai inculţi oameni. Bogaţii adesea se comportă cum zice Apostolul Iacov, în capitolul 5: ...”Ascultaţi acum bogaţilor. Plângeţi şi tânguiţi-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră. Ca focul are să vă mănânce carnea.V-aţi strâns comori în zilele din urmă. Iată plata secerătorilor care v-au secerat campiile şi pe care le-aţi oprit-o pe nedrept, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe Pământ în plăceri şi desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel...” Lumea va cădea în groapa pe care şi-a săpat-o. Dar Isus Nazarineanul va scoate ordinea din haos.

Dumnezeu îl întreabă din nou pe Iov: "...De când eşti ai poruncit tu dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor; ca să apuce capetele Pământului şi să scuture pe cei răi de pe el. Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate, în haina lor adevărată. Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor şi braţul care se ridică să fie zdrobit?”

Noi răspundem în locul lui Iov, cu cuvintele lui Elihu, unul din cei 4 oameni care au venit la el. “...Acum fireşte nu putem vedea lumina soarelui ca străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt si-l va curăţa; de la miazănoapte ne vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu”. (Iov 37:21-22)

Iehova Dumnezeul nostru este Unul

Iehova Dumnezeul nostru este Unul

„Totuşi, pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile”. 2 Cor. 8:6 .

În ciuda larg-răspânditei acceptări a doctrinei Treimii, noi ne ţinem aproape de învăţătura Bibliei că nu există decât un singur Dumnezeu. Isus L-a numit pe Dumnezeu Tatăl Său şi a vorbit despre Sine ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Un tată este un dătător de viaţă. Un fiu este o odraslă, unul care primeşte viaţa de la tată. Această distincţie implică faptul că tatăl a existat mai întâi. Şi astfel Isus spune despre Sine, „Căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu.” Ioan 8:42.

În scrierile noastre arătăm învăţăturile clare ale Bibliei, că Isus în starea lui pre-umană a fost Logosul, Cuvântul sau Mesajul de la Tatăl, şi în această calitate a fost numit un dumnezeu, dar nu Dumnezeu — Tatăl. Într-o problemă atât de importantă ca cea a egalităţii Tatălui cu Fiul, nu trebuie să ne bazăm pe nici o altă mărturie decât pe aceea a scriitorilor inspiraţi ai Scripturilor. Nu trebuie să acceptăm nici o declaraţie decât aceea a Cuvântului divin însuşi. Să-L întrebăm pe Isus. El ne răspunde: „Tatăl Meu este mai mare decât Mine”; „Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi; judec după cum aud”, „Tatăl Meu este mai mare decât toţi”; „Mă urc la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru la Dumnezeul Meu şi la Dumnezul vostru”; „Aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos pe care L-ai trimis”. Ioan 14:28; 5:30; 10:29; 17:3; 20:17.

În scrierile noastre arătăm că Isus a fost prima dintre creaturile lui Dumnezeu, singura fiinţă creată direct de Iehova şi că Iehova a făcut toată creaţia ulterioară prin Fiul. Astfel citim că Isus a fost „începutul creaţiei lui Dumnezeu”, „întâiul-născut peste toată creaţia”, „Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, cel dintâi şi cel de pe urmă” din creaţia directă a Tatălui (Apoc. 3:14; 22:13; Colos. 1:15). Apostolul Ioan spune (Ioan 1:1-3), „La început (nu începutul lui Iehova, pentru că El nu are început, ci la începutul lumii sau începutul omului) a fost Cuvântul (Logosul), şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era un dumnezeu. Toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”. Oare ar putea fi mai limpede acest subiect? De ce să ne încurcăm fără rost? De ce să luptăm împotriva declaraţiilor clare ale Cuvâtului lui Dumnezeu ca să susţinem o teorie care nu are suport biblic şi care a fost formulată în veacurile întunecate?

Noi învăţăm, aşa cum învaţă Biblia, că Domnul Isus a venit din cer pe pământ, a fost născut dintr-o mamă fecioară, că El, „Logosul, a devenit trup şi a locuit printre noi”, şi ucenicii Săi au „privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14). Isus n-a avut două naturi, ci doar una, schimbând-o pe cea mai înaltă, natura spirituală, cu natura umană. După cum declară Scripturile, „El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim” (2 Cor. 8:9). Şi pe măsură ce se maturiza, creştea în favoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Era perfect — „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi”. Luca 2:52; Evr. 7:26.

ISUS A DEVENIT O CREATURĂ NOUĂ

La vârsta de 30 de ani, Cel Desăvârşit atingând perfecţiunea maturităţii potrivit Legii, S-a consacrat sau Şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu ca marea Jertfă pentru păcatul uman, împlinind Scripturile, „Mi-ai pregătit un corp”, „din pricina morţii pe care a suferit-o” (Evr. 10:5; 2:9). Dumnezeu a acceptat acea jertfă consacrată a Omului Isus, indicând acceptarea Sa prin ungerea cu Spiritul sfânt la Iordan. De atunci încolo El a fost o fiinţă dublă — un corp uman perfect cu o minte nou-concepută — concepută de spirit. Apoi El, ca Nouă Creatură, urma să-şi completeze sacrificarea cărnii; iar mintea Sa nouă — Noua Creatură — urma să meargă spre perfecţiune. El S-a rugat ca Tatăl să-L restabilească la gloria pe care a avut-o la Tatăl „înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:5). În umilinţa Sa, n-a cerut glorie mai înaltă. Sacrificiul Său s-a încheiat pe Calvar, iar mintea Sa nouă, natura Sa nouă concepută de spirit a primit la înviere corpul cel nou promis de Tatăl. „Semănat în necinste”, a fost „înviat în slavă”; „semănat în slăbiciune”, a fost înviat „în putere”; „semănat trup natural”, a fost „înviat trup duhovnicesc”. 1 Cor. 15:43, 44.

Domnul nostru n-a fost iniţial creat în felul în care au fost creaţi îngerii; El a fost creaţia directă a Tătălui, în timp ce îngerii au fost creaţii indirecte ale lui Dumnezeu, prin Fiul. Sf. Pavel spune că toate lucrurile sunt de la Tatăl şi toate lucrurile sunt prin, de către Fiul (1 Cor. 8:6). El a fost agentul onorat al Tatălui în toate celelalte lucrări ale creaţiei.

Domnul nostru Isus a devenit Cristosul, Unsul, când a primit ungerea Spiritului sfânt la botezul Său. El a fost desăvârşit ca Cristos la învierea Sa. El a fost un dumnezeu (Puternic) înainte de a veni în lume; El de asemenea a fost un dumnezeu de când a primit conceperea de Spirit sfânt la Iordan; şi El este tot un dumnezeu, şezând la drepta Tatălui. Dar El nu este unicul Dumnezeu; n-a fost niciodată şi nu va fi niciodată. Să remarcăm iarăşi cuvintele Sale după învierea Sa, când i-a vorbit Mariei Magdalena: „ Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru (Ioan 20:17). Iată ce spune Sf. Pavel: „Totuşi pentru noi este un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile, … şi un singur Domn: Isus Cristos, prin care sunt toate” (1 Cor. 8:6). Iarăşi, referindu-se la Iehova, Apostolul Îl numeşte: „Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos”, „Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos” şi „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos”. 2 Cor. 1:3, Efes. 1:3, 17.

O IDEE COMUNĂ DAR NESCRIPTURALĂ

Domnul Isus nu este a doua persoană dintr-un Dumnezeu format din trei. Cuvântul „treime” este nescriptural; aşa este şi ideea. Sf. Pavel stabileşte corect chestiunea în cuvintele sale citate mai sus. El declară şi aceea că Isus „nu a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi”. Nici o traducere a acestui pasaj (Fil. 2:6), exceptând Versiunea Comună (engleză — n. t.) nu redă ideea că Isus S-a considerat egalul lui Dumnezeu Tatăl, ci toate sunt contrariul acesteia. Redarea Versiunii noastre (engleză — n. t.) Comune este în mod evident o traducere greşită. Intreaga argumentaţie a apostolului arată că Cristos S-a umilit, şi nu că a pretins egalitate cu Iehova!

Cuvântul „treime” nu se găseşte în Biblie. Singurul text din Biblie care pare să sugereze în vreun fel o treime este recunoscut de trinitarieni înşişi a fi un fals, introdus în text cam prin secolul al V-lea. Această interpolare formează o parte din 1 Ioan 5:7, 8. Cităm pasajul, cu cuvintele adăugate între paranteze: „Căci trei sunt cari mărturisesc (în cer, Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt: şi aceşti trei una sunt; şi trei sunt care mărturisesc pe pământ,) Duhul, apa şi sângele: şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”. A se vedea Versiunea Revizuită, Emphatic Diaglott, traducerea American Standard Union, traducerea Young etc. Acest pasaj este atestat ca interpolare de astfel de autorităţi eminente cum sunt Sir Isaac Newton, Benson, Adam Clarke, Hornie, Griesbach, Tischendorf şi Alford.

În scrierile noastre am explicat că era un timp când Domnul nostru Isus n-a existat, când Iehova era singur. Cum altfel ar fi putut Biblia declara că Isus a fost „începutul creaţiei lui Dumnezeu”? (Apoc. 3:14) Care este valoarea limbii totuşi dacă noi nu dăm cuvintelor sensul lor evident? Isus fără îndoială a avut un început. Acest început a fost cu veacuri înainte de a veni pe pământ ca fiinţă umană să moară pentru Adam şi rasa sa. Cei care ne acuză ar trebui să citească scrierile noastre înainte de a le critica. Atunci nu le-ar mai critica deloc, dacă sunt cinstiţi; pentru că ar şti că nu este motiv de critică din partea celor care ţin la Biblie ca la Cuvântul lui Dumnezeu.

LOGOSUL TRANSFERAT DIN CER PE PĂMÂNT

Domnul Isus a avut natură cerească înainte de a veni în lume. El Şi-a schimbat acea natură, după cum am afirmat, pentru una pământească, pentru ca să-şi poată da trupul, umanitatea Sa, un Preţ de Răscumpărare pentru păcatele lumii întregi. După ce a îndeplinit această lucrare mare, Tatăl I-a acordat o înălţare încă şi mai mare decât poziţia şi natura Sa glorioasă anterioară, chiar dacă poziţia Sa anterioară fusese tocmai al doilea după Iehova Însuşi. Sf. Pavel declară cu privire la poziţia dată lui Cristos la înviere: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ (aceia care-s acuma în mormânt, dar care totuşi vor fi înviaţi ca să înveţe Adevărul aşa cum este în Isus); şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn.” Filip. 2:9-11. Când era pe pământ Isus n-a fost un om păcătos în nici un sens. Naşterea Lui din Fecioara Maria a fost miraculoasă. Viaţa Sa sfântă a fost transferată la condiţii umane. A fost făcut om — „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi”, şi prin urmare potrivit să fie marea Jertfă pentru păcat, pentru Adam şi pentru toţi urmaşii săi. El a fost pur şi simplu Omul Isus până la botezul Său în Iordan; dar ungerea primită acolo L-a făcut Unsul lui Dumnezeu, Cristosul, Mesia.

FĂCUT „PĂRTAŞ AL NATURII DIVINE”

Isus a fost un dumnezeu, un Puternic, mai presus de îngeri, înainte de a deveni om. Când S-a născut prunc n-a fost nicidecum un dumnezeu, ci o fiinţă umană; şi ca om perfect la 30 de ani n-a fost un dumnezeu. Dar când a primit ungerea Spiritului sfânt, a puterii divine, a devenit un Puternic, datorită conceperii de spirit. Şi de la învierea Sa, El este un dumnezeu, mai mare decât oricând înainte, „părtaş al naturii divine”; căci acei din Biserica Sa sunt chemaţi la această mare înălţare, şi ei sunt chemaţi la dobândirea gloriei Domnului lor, pentru ca ei să poată fi cu El, ca Mireasa Lui, şi să fie ca El, membri ai trupului Său glorios. 2 Tes. 2:14; 1 Ioan 3:2; Apoc. 21:2, 9; 22:17; 1 Cor. 10:16, 17; 12:12, 13, 27; 2 Pet. 1:4. Domnul nostru este marele Cap al Bisericii Sale, iar Capul şi Corpul trebuie să fie părtaşi la aceeaşi natură în glorie. El Şi-a predat natura umană în moarte pentru a cumpăra rasa umană. El a stat mort în mormânt părţi din trei zile — nefiind viu în nici un sens; pentru că moartea este absenţa vieţii. Şi-a dat viaţa umană ca să nu Şi-o mai ia niciodată înapoi. Ea a fost preţul de cumpărare pentru lume. El a fost înviat pe planul divin, o înălţare care n-a fost dată niciodată înainte vreunei creaturi a lui Dumnezeu. Mireasa Sa este chemată la aceeaşi natură glorioasă ca şi Capul ei, a Cărui moştenire ea este invitată s-o împărtăşească. Isus a fost înviat din morţi prin puterea lui Dumnezeu. Rom. 6:4; 8:11; Fapt. 2:22, 24, 32, 33.

CONFUZIA VEDERII TRINITARIENE

Să remarcăm pentru un moment marea confuzie de care suntem scutiţi urmând mărturia Bibliei cu privire la Domnul nostru Isus şi lepădând absurdităţile ridicole ale Veacurilor Întunecate. Suntem scutiţi de a ne gândi la Dumnezeul nostru ca la trei fiinţe cu doar un singur corp sau ca la o singură fiinţă cu trei corpuri. Trinitarienii nu ştiu pe care din aceste mărturisiri de credinţă s-o adopte — unii spun una iar alţii spun alta. Dar amândouă sunt cu totul iraţionale; trei nu este unu şi unu nu este trei. Unitatea între Tatălui şi Fiul este explicată de Domnul nostru Însuşi. El S-a rugat ca ucenicii Săi să poată deveni una în acelaşi sens în care şi El cu Tatăl erau una — desigur nu ca ucenicii Săi să poată deveni o persoană, ci ca ei să poată deveni una în spirit, în gândire şi în scop, aşa cum erau Tatăl şi El Însuşi. A se vedea Ioan 17:20-23. Urmaşii lui Isus devin una în minte şi scop prin faptul că fiecare îşi predă propria sa voinţă ca să facă voia Tatălui. Iar Isus şi Tatăl sunt una fiindcă Isus Şi-a predat voinţa Sa voinţei Tatălui, spunând, „Nu voia Mea, ci a Ta să se facă”; „Am venit nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”; „Iată-Mă, vin! Îmi place să fac voia Ta, o, Dumnezeul Meu!”. Acestea sunt cuvintele Domnului Isus către Tatăl.

Abordând ascensiunea vederii trinitariene, Dicţionarul Religios al lui Abott şi Conant, pag. 944 spune: „Numai la începutul secolului al IV-lea a început doctrina trinitariană să fie elaborată şi formulată ca doctrină şi să se facă o sforţare de a o împăca cu credinţa Bisericii într-UN SINGUR Dumnezeu”. „Din încercarea de a rezolva această problemă s-a născut doctrina Trinităţii.” Trinitatea „este o trăsătură foarte marcantă în hinduism şi este vizibilă în mitologiile persană, egipteană, romană, japoneză şi în cea mai veche a Greciei”.

La fel cu alte doctrine primite de protestanţi de la papalitate, aceasta este acceptată şi întru totul sprijinită, cu toate că adepţii ei educaţi sunt conştienţi că nici un text din Scriptură nu poate fi adus în sprijinul ei. Da, încă mai mult, oricine nu va afirma această doctrină nescripturală ca credinţa sa, este declarat prin articolele Alianţei Evanghelice ca neortodox — ca eretic. Evrei 1:8 a fost folosit de trinitarieni ca un text-dovadă că Isus este Iehova, şi este citat faptul că cuvântul Dumnezeu de aici este theos, la fel ca în versetul 9 unde se referă la Tatăl. Ei par să nu fi remarcat că cuvântul dumnezeu din 2 Cor. 4:4 care se referă la Satan este de asemenea theos în greacă. Theos este folosit pentru orice puternic, la fel ca Elohim în ebraică.

Filipeni 2:8, 9 implică faptul că gloria prezentă a Domnului nostru este mai mare decât gloria pe care a avut-o înainte de a deveni om; altfel n-ar fi putut fi o înălţare. Acum având natura divină nemuritoare, El nu mai poate muri. „Hristos … nu mai moare.” Cât de directă, simplă şi rezonabilă este prezentarea scripturală în comparaţie cu tradiţiile omeneşti! În ce noian de contradicţii şi confuzie se găsesc cei care spun că Isus şi Tatăl sunt un Dumnezeu! Aceasta ar implica ideea că Domnul nostru Isus a jucat rolul unui făţarnic atunci când a fost pe pământ şi numai a pretins că se adresează lui Dumnezeu în rugăciune, în timp ce El Însuşi era acelaşi Dumnezeu. Unii ca aceştia ar trebui să conchidă şi aceea că deoarece citim că Dumnezeu nu poate fi ispitit de nimeni, ispitirea lui Isus de către Satan a fost doar o farsă. Iarăşi, Tatăl a fost totdeauna nemuritor, prin urmare n-ar putea muri. Cum a putut atunci Isus să moară? Apostolii sunt toţi martori mincinoşi când spun că Isus a murit şi a înviat, dacă El n-a murit. Însă Scripturile declară că El a murit — „S-a dat pe Sine Însuşi (fiinţa) la moarte”, nu numai trupul, aşa cum susţin mulţi. Isa. 53:12. Dacă ei admit că Isus a murit cu adevărat, atunci iau cealaltă latură a dilemei; pentru că, crezând că cei trei dumnezei ai lor sunt o singură persoană, după cum mulţi cred, când Isus a murit toţi trei trebuie să fi murit. Dacă toţi au murit, cine i-a înviat la viaţă? Ce nechibzuinţă sunt toate acestea! Totuşi, dacă Isus şi Tatăl sunt aceeaşi persoană, aceeaşi fiinţă, atunci, când Isus a murit trebuie să fi murit şi Tatăl. Îi vom contrazice astfel pe apostoli, pe profeţi şi pe Isus Însuşi, şi vom ignora raţiunea şi bunul simţ pentru a susţine o dogmă ajunsă la noi din trecutul întunecat, superstiţios, printr-o biserică apostată coruptă? Nicidecum! „La Lege şi la mărturie! Căci dacă nu vorbesc după acest Cuvânt, zorile nu sunt pentru ei” (Isa. 8:20, după Biblia interlineară ebraico-engleză, J. P. Green — n. t.).

MĂRTURIA SCRIPTURILOR ÎN LEGĂTURĂ CU SPIRITUL SFÂNT

Întrebăm apoi, ce spun Scripturile cu privire la Spiritul sfânt? Bisericile nominale, protestantă şi catolică, afirmă că Spiritul sfânt este o persoană, a treia persoană din treime. Ei pretind că toată această chestiune este „o mare taină”. Da, cu adevărat este o taină, aşa cum este caracteristic pentru confuzia crezurilor făcute de om susţinute de Babilon. Dar pentru cei care se îndreaptă spre Cuvântul lui Dumnezeu şi-l lasă să vorbească, totul este clar şi limpede! Noi sugerăm că oricare definiţie a termenului „Spiritul sfânt” care va întruni toate condiţiile cunoscute şi va armoniza toate Scripturile care au legătură cu el, poate fi înţeleasă ca fiind sensul adevărat al termenului. Mai întâi vom da ceea ce concepem noi a fi o astfel de definiţie, şi-i vom cere cititorului să supună acestei definiţii fiecare Scriptură unde apare acest termen şi să se vadă dacă nu face armonie în toate.

Noi înţelegem că Biblia învaţă că Spiritul sfânt este voinţa, influenţa, puterea sau dispoziţia divină, exercitată oriunde şi în orice scop, după plăcerea divină. Dumnezeu Îşi exercită Spiritul Său sau energia Sa într-o varietate de moduri, folosind diferite mijloace şi îndeplinind diferite rezultate. Orice ar face Dumnezeu prin aceste mijloace este lucrarea Sa ca şi cum El ar fi înfăptuitorul direct, deoarece toate mijloacele Sale sunt creaţia Sa — create de propria Sa Putere, întocmai cum se spune despre un antreprenor de construcţii că construieşte o casă, deşi se poate ca el niciodată să nu fi luat în mână vreo unealtă pentru ea. El construieşte cu materialele sale şi prin agenţii săi. Astfel, când citim că Iehova Dumnezeu a creat cerurile şi pământul, nu trebuie să presupunem că El personal le-a făcut. El a folosit un agent. „El a vorbit şi s-a făcut, a poruncit şi a luat fiinţă.” Puterea Sa sfântă a fost exercitată prin Singurul Său Conceput. Spiritul lui Dumnezeu s-a exercitat în trecut prin profeţi. „Ei au vorbit mişcaţi de Spiritul sfânt” (Puterea) al lui Dumnezeu. În Versiunea Comună a Bibliei este folosit adeseori pronumele masculin atunci când se referă la Spiritul sfânt al lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu, care este Spirit, este reprezentat la masculin, ca indicativ al puterii. Pronumele tradus prin el, masculin, când se referă la Spiritul sfânt poate tot atât de bine să fie tradus prin el sau ea, genul neutru, şi aşa este redat adesea. Vezi ca exemplu redarea Diaglott al lui Ioan 14:17, 26. Pentru o mai bună elucidare a acestui subiect al Spiritului sfânt recomandăm cititorului interesat volumul nostru cinci al Studiilor în Scripturi, capitolele 8-11, unde am tratat subiectul pe larg.

 R 5747 W. T. 15 august 1915 (pag.247-249)