Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu sau o Persoană cu un scop?

 Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu sau o Persoană cu un scop?

Duhul Sfânt este puterea mare a lui Dumnezeu pe care El o folosește pentru a-și îndeplini scopurile Sale. În Vechiul Testament, Dumnezeu și-a folosit puterea pentru a creia lumea și toate plantele și animalele vii. "Și Duhul lui Dumnezeu s-a mișcat pe fața apelor", Genesa 1: 2 . 

Dumnezeu l-a folosit de asemenea pentru a face miracole pentru diferite personaje ale Vechiului Testament (precum Avraam și Ilie) și de multe ori pentru națiunea lui Israel.  

Apostolul Petru afirmă în 1 Petru 1:21 că " nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfant.".  

Odată cu venirea lui Isus,  spiritului lui Dumnezeu a fost folosit pentru un scop mai înalt. Isus, la râul Iordan după botezul său, a primit Spiritul Sfânt "coborând ca un porumbel" de sus. Același spirit a fost promis tuturor credincioșilor în Hristos când ei au intrat într-o viață dedicată deplină lui Dumnezeu. Nu o persoană spirituală sfântă a intrat în Isus și mai târziu în adepții creștini la Cincizecime. În schimb, puterea sfântă a lui Dumnezeu intră în credincioși și le transformă inimile și mințile. Acestea au devenit fiii lui Dumnezeu ( 1 Ioan 3: 1 ) prin locuirea duhului ( Romani 8:11 ) și ei sunt transformati prin El. ( 1 Corinteni 2:12 ).  

Singurul text folosit în apărarea Spiritului Sfânt că este egal cu Dumnezeu și cu Isus este 1 Ioan 5: 7 . Cu toate acestea, această scriere nu se găsește în nici un manuscris grecesc înainte de secolul al V-lea și, prin urmare, este omisă din traducerile moderne.  

Există și alte pasaje care folosesc pronumele personale "el", referitor la spiritul sfânt ( Ioan 14:16 ), dar acest lucru reflectă doar faptul că cuvântul grecesc, parakletos , tradus "Mângâietorul" este masculin și necesită astfel un pronume masculine pentru a-l identifica. Atunci când se folosește cuvântul grecesc, "pneuma", tradus "spirit" , traducătorii folosesc în mod corespunzător pronumele nearticulat, "it" . ( Ioan 1:32 ).   

Următoarele fraze din Noul Testament utilizează același cuvânt, "spirit", care nu dau ideea unei personalități, ci descriu mai degrabă caracteristicile care vin de la Dumnezeu; „Spiritul lui Dumnezeu“ ( Matei 3:16 ) „ duhul sfințeniei “ ( Romani 1: 4 ) „ spiritul unei minți sănătoase “ ( 2 Timotei 1: 7 ; „  spiritul adevărului “ ( Ioan 14 : 17 ), " spiritul făgăduinței " ( Efeseni 1:13 ), " spiritul blândeței " ( Galateni 6: 1 ), "spiritul harului " ( Evrei 10:29 ) etc. Ele nu descriu o persoană ci puterea sfântă, transformatoare care emană de la Dumnezeu.

            În acelaşi sens, ca putere de influenţă, Scriptura vorbeşte şi de “spiritul Lumii” sau “spiritual lui Satan”.  

“EL DĂ LINIŞTE”

“EL DĂ LINIŞTE”

CÂND dă El linişte, cine poate s-o tulbure?”. Şi cine altul decât “Dumnezeul oricărei mângâieri”, ne poate da linişte în mijlocul tulburărilor care se ridică asupra sufletului ca furtunile neaşteptate pe mare? Ca şi marinarii în pericol pe ocean, strigăm şi noi către El, şi El ne duce în portul dorit - portul binecuvântat - al liniştii şi păcii în Dumnezeu.

Care este strigătul care aduce acest răspuns de pace? Nu este rugăciunea ca orice ocazie de tulburare să fie îndepărtată de la noi, deoarece nu întotdeauna este voinţa divină ca să aducă pace spiritului omenesc pe această cale; nu întotdeauna aceasta este cea mai bună cale. Dar există un strigăt care întotdeauna aduce liniştea pe care “nimeni n-o poate tulbura”. Aceasta este rugăciunea pentru supunerea dulce, încrezătoare şi iubitoare în voinţa lui Dumnezeu.

“Să se facă, nu voia mea, ci a Ta,

Şi a mea să fie una cu ea.

Pace eu cer - dar ea va fi,

O, Doamne, cu Tine una a fi”.

Ce este ceea ce ne tulbură spiritul? Este oare neliniştea cu privire la lucrul meu, finanţele mele, reputaţia mea, prietenii mei? Presupun că Tatăl meu ceresc va auzi rugăciunea mea şi va îndepărta orice cauză aparentă a agitaţiei în ceea ce priveşte una sau toate acestea chiar azi. Aceasta nu ne va da pacea statornică, deoarece într-o viaţă atât de plină cu astfel de incertitudini ca acestea, noi ocazii de nelinişte se vor ridica probabil chiar mâine.

Dar dacă eu spun: “Doamne, vreau ca toate aceste lucruri care afectează pacea minţii mele atât de tare, să fie sub controlul Tău; aranjează Doamne, toate în întregime conform voinţei Tale, pentrucă Tu eşti Tatăl meu şi Prietenul meu; voia Ta este ca copiii Tăi să aibă cele mai bune lucruri din toate; şi Tu ştii ce este mai bine pentru mine. Ce loc de odihnă este acesta! Cum trece simţul responsabilităţii prea mari; cum grija tulburătoare este mutată, de pe inima prea slabă pentru a o duce, pe umărul puternic, pe care se odihneşte în mod corect şi uşor guvernarea tuturor lucrurilor.

Dacă această experienţă a unui spirit blând şi liniştit, care înaintea lui Dumnezeu este de mare preţ, nu este atinsă deodată, să nu ne descurajăm. Ea nu este de mare preţ doar în sensul valorii sale, ci deseori este de mare preţ în sensul costului pentru a o obţine.

Ea urmează luptelor succesive, deselor renunţări de sine repetate, şi numeroaselor încercări în care grija şi iubirea infailibilă a lui Dumnezeu au fost clar manifestate. Am văzut valurile mării în vântul Nord-Estic, cât de tulburătoare şi întunecate erau! Pe neaşteptate, ploaia s-a prefăcut în torenţi, cu o furie ce părea nemiloasă, şi apele nerezistente au devenit perfect calme ca o surpriză copleşitoare. Când furtuna a trecut, soarele ce apunea strălucea glorios, şi apele liniştite aveau frumoasele culori de roz şi auriu.

Natura îşi are corespondenţele sale spirituale. O surpriză vine după o altă surpriză, pe neaşteptate, în mod copleşitor. Spiritul care s-a agitat odată fără linişte în valurile încercărilor mai mici se scufundă în dulcea supunere la întristările mai grele. Noi învăţăm că Dumnezeu a fost chiar şi în furtună, şi în sfârşit iubirea Sa conştientă, prezenţa sa statornică, pacea Sa neschimbătoare - frumuseţea asemănării cu Dumnezeu - glorifică caracterul şi viaţa.