Despre existența pre-umană a lui Isus

Despre existența pre-umană a lui Isus

Domnul Isus a avut o existență pre-umană. Înainte de a deveni OM, El a fost lângă Tatăl, singurul creeat de El, și  prin Fiul au fost create toate celălalte lucruri și ființe. Logosul a devenit om pentru a face voia Tatălui. Prin mila și bunătatea Tatălui Ceresc, Fiul Său  a murit pentru Adam și rasa sa depunând în moarte un corp perfect, prețul corespunzător pentru a se satisface dreptatea divină. Logosul devenit Isus a fost singurul care s-a coborât de la Tatăl și singurul care s-a urcat la Cer, fapt ce combate idea că și altii ar fi mers în Cer. Logosul sau Înțelepciunea nu este o singură persoană cu Tatăl ci este o persoană diferită, El fiind UNA cu Tatăl în plan, scop și voie. Pentru ascultarea prin supunerea la moarte și suferință El a fost ridicat după înviere la o natură mult mai înaltă decât cea pe care a avut-o în starea de Logos (natura spiritual) – la natura divină.

El, Domnul nostru s-a umilit pentru a nu ne lăsa în moarte și uitare. Un prim pas al umilinței a fost ca a acceptat, din iubire față de Tatăl și față de rasa umană, să ia o formă de existență inferioară celei pe care o avea: a lăsat natura spirituală și a luat un corp de carne. A ales să vină în această lume în cel mai umil mod cu putință, într-o iesle a unui grajd. A îndurat foame, sete, oboseală, batjocuri, bătăi și moarte, El cel drept pentru noi cei nedrepți, El pentru care noi nu eram vrednici. Cât de mult îi datorăm lui Dumnezeu, Cât de mult îi datorăm Fiului! A Lor să fie toată slava, cinstea și stăpânirea în veci de veci!

 ”La început era Cuvântul (Logosul), și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era (un) Dumnezeu.  El era la început cu Dumnezeu.” – Ioan 1:1,2

” Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El.” – Ioan 1:3

” Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute: fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri. Toate au fost facute prin El si pentru El.” – Coloseni 1:16

” El este mai inainte de toate lucrurile, si toate se tin prin El” – Coloseni 1:17

 "Iata ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios si adevarat, Inceputul zidirii lui Dumnezeu” – Apocalips 3:14

” Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce S-a coborat din cer, adica Fiul omului care este in cer.” – Ioan 3:13

” Dar daca ati vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai inainte?…” – Ioan 6:62

” M-am coborat din cer ca sa fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” – Ioan 6:38

” Atunci am zis: "Iata-ma ca vin! - in sulul cartii este scris despre mine - vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule!" Si Legea Ta este in fundul inimii mele.” – Psalmul 40:7,8

” Am iesit de la Tatal si am venit in lume; acum las lumea si Ma duc la Tatal.” – Ioan 16:28

”  Cel ce vine din cer este mai presus de toti.” – Ioan 3:31

” Cum ziceti voi ca hulesc Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume? Si aceasta, pentru ca am zis: "Sunt Fiul lui Dumnezeu!" – Ioan 10:36

” Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatal nu M-a lasat singur, pentru ca totdeauna fac ce-I este placut.”- Ioan 8:29

” Eu Il cunosc, caci vin de la El, si El M-a trimis.” – Ioan 7:29

” Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.” – Ioan 1:18

” Si stiu ca porunca Lui este viata vesnica. De aceea lucrurile pe care le spun, le spun asa cum Mi le-a spus Tatal." – Ioan 12:50

”  Caci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeste cuvintele lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu-I da Duhul cu masura.” – Ioan 3:34

”  Caci Eu n-am vorbit de la Mine insumi, ci Tatal, care M-a trimis, El insusi Mi-a poruncit ce trebuie sa spun si cum trebuie sa vorbesc” – Ioan 12:49

” deci despre Mine insumi marturisesc Eu, si despre Mine marturiseste si Tatal, care M-a trimis." – Ioan 8:18

” Si Tatal, care M-a trimis, a marturisit El insusi despre Mine. Voi nu I-ati auzit niciodata glasul, nu I-ati vazut deloc fața” – Ioan 5:37

” Este un Altul care marturiseste despre Mine; si stiu ca marturisirea pe care o face El despre Mine este adevarata. Dar Eu am o marturie mai mare decat a lui Ioan; caci lucrarile pe care Mi le-a dat Tatal sa le savarsesc, tocmai lucrarile acestea pe care le fac Eu, marturisesc despre Mine ca Tatal M-a trimis.” – Ioan 5:32,36

” Omul dintai este din pamant, pamantesc; Omul al doilea este din cer.” – 1 Cor. 15:47

” Eu sunt Painea vie care s-a coborat din cer. Daca mananca cineva din painea aceasta, va trai in veac; si painea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Il voi da pentru viata lumii." – Ioan 6:51

” Isus le-a zis: "Adevarat, adevarat va spun ca Moise nu v-a dat painea din cer, ci Tatal Meu va da adevarata paine din cer; caci Painea lui Dumnezeu este aceea care Se coboara din cer si da lumii viata." Ioan 6:32,33

” Dupa cum Tatal, care este viu, M-a trimis pe Mine, si Eu traiesc prin Tatal, tot asa, cine Ma mananca pe Mine va trai si el prin Mine.” – Ioan 6:57

” Cine vorbeste de la sine cauta slava lui insusi; dar cine cauta slava Celui ce L-a trimis, Acela este adevarat, si in El nu este strambatate.” – Ioan 7:18

” Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El.” – Ioan 3:17

” Voi judecati dupa infatisare; Eu nu judec pe nimeni. Si chiar daca judec, judecata Mea este adevarata, pentru ca nu sunt singur, ci Tatal, care M-a trimis, este cu Mine.” – Ioan 8:15,16

”  Nu ca cineva a vazut pe Tatal, afara de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a vazut pe Tatal.” – Ioan 6:46

” Isus le-a zis: "Daca ar fi Dumnezeu Tatal vostru, M-ati iubi si pe Mine, caci Eu am iesit si vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine insumi, ci El M-a trimis.” – Ioan 8:42

” Voi sunteti de jos", le-a zis El, "Eu sunt de sus: voi sunteti din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.”- Ioan 8:23

” Isus le-a zis: "Adevarat, adevarat va spun ca mai inainte ca sa se nasca Avraam, sunt Eu."- Ioan 8:58

”  Domnul m-a facut cea dintai dintre lucrarile Lui, inaintea celor mai vechi lucrari ale Lui. Eu am fost asezata din vesnicie, inainte de orice inceput, inainte de a fi pamantul.” – Prov. 8:22, 23

” Cand a intocmit Domnul cerurile, eu eram de fata; cand a tras o zare pe fata adancului” – Prov.8:27

” Am fost nascuta cand inca nu erau adancuri, nici izvoare incarcate cu ape” – Prov.8:24

” cand a pus un hotar marii, ca apele sa nu treaca peste porunca Lui, cand a pus temeliile pamantului, eu eram mesterul Lui, la lucru langa El, si in toate zilele eram desfatarea Lui, jucand neincetat inaintea Lui, jucand pe rotocolul pamantului Sau si gasindu-mi placerea in fiii oamenilor.”- Prov. 8: 29-31

” Neprihanitule Tata, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, si acestia au cunoscut ca Tu M-ai trimis.” – Ioan 17:25

” Caci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis.” – Ioan 17:8

” Cum M-ai trimis Tu pe Mine in lume, asa i-am trimis si Eu pe ei in lume.” – Ioan 17:18

” Caci Tatal insusi va iubeste, pentru ca M-ati iubit si ati crezut ca am iesit de la Dumnezeu.” – Ioan 16:27

” Si acum, Tata, proslaveste-Ma la Tine insuti cu slava pe care o aveam la Tine, inainte de a fi lumea.” – Ioan17:5

ZIUA DE JUDECATĂ

ZIUA DE JUDECATĂ

                 Termenul de judecată înseamnă mai mult decât darea pur și simplu a unui verdict sau sentință. Acesta include ideea unui proces și o decizie bazată pe acel proces. Acest înțeles este redat nu numai de sensul cuvântului așa cum îl folosim noi azi ci și de cuvântul grecesc folosit în scrierea Noului Testament. Procesul de judecată conține de asemenea ideea de coerciție (corectare) și nu cea de exterminare. Scripturile se referă la”Judecată” în paralel cu un orizont de timp numit ”zi”, de 12 sau 24 de ore. Termenul de ”zi” însă este folosit în același fel ca ”ziua mântuirii” sau ”ziua necazului” și nu implică o zi obișnuită, ci o perioadă specială de timp. Astfel de zile de judecată au mai fost în timp și niciuna nu a durat doar 12-24 de ore. O primă judecată a fost în Eden. Adam a fost pus la probă de ascultare față de Creator și prin el întreaga rasă umană. A fost o perioadă de proba (procesul), un verdict (vinovat -neascultător, nevrednic de viață) și o pedeapsă aplicată(moartea). Mai târziu, cu poporul evreu a fost o altă Zi de Judecată. Li s-a dat Legea și ei au făcut un legămant de respectare a ei. Domnul nostru ne spune că ei nu au reușit să țină aceea lege și pedeapsa a venit asupra lor. În prezent este de asemenea o zi de judecată – cei care au speranțe cerești și au făcut cu Dumnezeu un legămant de consacrare sunt in proces de judecată dacă sunt sau nu vrednici de a fi comoștenitori împreună cu Hristos.

                 După învierea morților va fi din nou o zi de judecată individuală, ca fiecare membru a rasei umane să se dovedească a fi demn sau nedemn de viată pe Pământ. Celor judecați vrednici le sună chemarea: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii.”( Mat. 25:34) Cei nevrednici de viață vor auzi: ” "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic (distrugere)” – adică în moartea a doua de unde nu va mai exista înviere (Mat. 25:41, Fapte 3:23, Apoc. 20:14).

                 Scripturile arată că Ziua Judecății nu este o zi a distrugerii Pământului, a oamenilor, o zi a cataclismelor, ci una de bucurie și binecuvântare:

” "Sa se scoale neamurile si sa se suie in valea lui Iosafat! Caci acolo voi sedea sa judec toate neamurile dimprejur. Puneti mana pe secera, caci secerisul este copt! Veniti si calcati cu picioarele, caci linurile sunt pline, si tocitorile dau peste ele! Caci mare este rautatea lor!" Vin gramezi-gramezi in valea judecatii, caci ziua Domnului este aproape, in valea judecatii.” Ioel 3:12-14

”  Domnul imparateste in veac si Si-a pregatit scaunul de domnie pentru judecata. El judeca lumea cu dreptate, judeca popoarele cu nepartinire. Domnul este scaparea celui asuprit, scapare la vreme de necaz.” Psalmul 9:7-9

” Sa se bucure cerurile si sa se inveseleasca pamantul; sa mugeasca marea cu tot ce cuprinde ea! Sa tresalte campia cu tot ce e pe ea, toti copacii padurii sa strige de bucurie inaintea Domnului! Caci El vine, vine sa judece pamantul. El va judeca lumea cu dreptate, si popoarele, dupa credinciosia Lui.” Psalmul 96:11-13

” Sa urle marea cu tot ce cuprinde ea, sa chiuie lumea si cei ce locuiesc pe ea, sa bata din palme raurile, sa strige de bucurie toti muntii inaintea Domnului! Caci El vine sa judece pamantul! El va judeca lumea cu dreptate, si popoarele, cu nepartinire.” Psalmul 98:7-9

” Isus a zis: "Eu am venit in lumea aceasta pentru judecata: ca cei ce nu vad sa vada, si cei ce vad sa ajunga orbi." Ioan 9:39

” pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a inviat din morti…" Fapte 17:31

           

            Sunt multe Scripturi care arată caracterul și felul Zilei de Judecată. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu drept, El nu va pronunța o sentință fără judecată. Judecata lumii se va face în condiții favorabile omului, când Satan va fi legat. Oamenii vor ajunge le o deplină cunoștință a lui Dumnezeu și a minunatului Său caracter. Nu un caracter diavolesc și răzbunător, așa cum îl zugrăvesc unii azi, ci un caracter drept, înțelept și iubitor. Atunci omului I se va pune înainte viața și moartea și va fi îndemnat să aleagă binele ca să trăiască. Oamenii vor fi singuri vinovați dacă nu vor fi găsiți vrednici de viață.

            Sfințit, onorat și binecuvântat să fie Tatăl Ceresc și Domnul Isus Hristos pentru toată îndurarea și harul nespus de mare pe care l-au revărsat peste noi.    

Starea omului in moarte

                                                         Starea omului in moarte

Moartea este o stare de inconştienţă, lipsă de viaţă. In Genesa 2:17, citim cuvintele Domnului: „Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Vedem că aceasta s-a intâmplat ȋntocmai, şi la moarte omul s-a ȋntors ȋnapoi ȋn ţărâna din care a fost făcut, exact precum Domnul Dumnezeu ii spuse-se omului: „Căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.“ (Genesa 3:19)

Ca ȋntărire la aceasta, Eclesiastul 3:19, 20 ne spune: „Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.”

Mai departe, vorbind despre starea omului ȋn moarte, ȋn Ioan 11 Isus descrie moartea ca şi somn . “După aceste vorbe, [Isus] le-a zis: ‘Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn.’ Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.’ Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit…” (Ioan 11:11-13). La fel Iov, descrie moartea ȋn aceiasi termeni: „De ce n-am murit în pântecele mamei mele? (…) Acum aş fi culcat, aş fi lȋniştit, aş dormi şi m-aş odihni.” (Iov 3:11, 13)

Această comparaţie a morţii cu somnul o găsim de fapt ȋn multe versete Biblice. Exact precum ȋn somn nu eşti conştient de ceea ce se ȋntâmplă ȋn jur, tot aşa şi ȋn moarte, eşti ȋntr-o stare de neştiinţă, fără abilitiatea de a recunoaşte trecerea timpului sau evenimentele care au loc. “Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.” (Eclesiastul 9:5).

Deci, cuvântul lui Dumnezeu arată fără echivoc că, în momentul morţii, omul trece într-o stare de ȋnconştienţă totală ȋn care aşteaptă ziua ȋnvierii, descrisă ȋn Ioan 5:28-29: „Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi afară din ele.” Deci ce frumos se potriveşte şi aici comparaţia morţii cu somnul! Tot aşa precum există o trezire din somn, va exista şi o „trezire” din moarte, numită ȋnviere.

Deci oamenii aşteaptă ȋnvierea ȋn mormânt, ȋntr-o stare de neştiinţă, şi nu ȋn cer. Ioan 3:13 ne spune clar cu privire la aceasta: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.”

Pentru această zi a ȋnvierii, numită Impărăţie, ne-a ȋnvăţat Isus să ne rugăm ȋn rugăciunea Sa: „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.” (Luca 11:2).

Ȋn concluzie, ȋnvăţăm din cuvântul lui Dumnezeu că ȋn moarte nu există activitate sau conştiinţă. Şi tocmai precum omul se trezeşte din somn, va exista şi o „trezire” din moarte, numită ȋn termeni Biblici, ȋnviere.

Rătăcirea lui Balaam

            Rătăcirea lui Balaam

            Rătăcirea lui Balaam  de asemenea este istoria unui om care a greșit calea, s-a abătut de la ea pentru îmbogățire personală. Această istorie este descrisă de către Moise în  Numeri , cap. 22 -24. Balac, împaratul Moabului, înfricoșat de prezenta poporului Israel la hotarul său trimite soli la Balaam ca el să vină și să blesteme poporul evreu. Solii duceau cu ei daruri pentru prooroc. Proorocul lui Dumnezeu – Balaam, cere sfat de la Tatal în această privință și primește un răspuns clar: Numeri 22:11 “  Și Dumnezeu i-a zis lui Balaam “  Să nu te duci  cu ei; și nici să nu blestemi poporul Acela, căci este binecuvântat “” - și Balaam nu a plecat.

            După un timp alți trimiși ai lui Balac, mai influenți, se îndreaptă spre Balaam – pentru a reînnoi cererea împărătească, cu făgăduința unei răsplăti  mari pentru prooroc. Balaam întreabă încă odată pe Cel Preaînalt – arătând în aparență  că l-ar interesa dacă Dumnezeu nu și-a schimbat între timp părerea. Dumnezeu îi permite să plece cu solii moabiți, dar îl avertizează să facă doar ce i-a porunci El – Numeri 22:20.

            Cercetând istoria lui Balaam este foarte greu de înțeles – de ce Dumnezeu permite  proorocului să plece și imediat după ce el pleacă, Dumnezeu își arată nemulțumirea. Domnul Dumnezeu nu-și schimbă gândul, părerea – El nu este ca omul care adesea  arată un caracter nestabil. Nu! Cuvîntul “Da” la Dumnezeu  ramâne “ Da” pentru totdeauna. De ce Dumnezeu S-a aprins de mânie împotriva lui Balaam? Episodul cu măgărița lui Balaam ne dă răspuns parțial.

            Balaam este orbit de promisiunea unei răsplăți mari. Purtarea deosebită a animalului său și chiar faptul că vorbește ca un om – nu au fost pentru el o avertizare. Faptul că răsplata era deja foarte aproape, dorinta de a se îmbogăți – i-au distrus spiritul minții sănătoase. El, cu siguranță, s-a gândit să înșele vigilența lui Dumnezeu și totodată să blesteme poporul evreu. Această concluzie  o putem trage din Numeri 22 : 32,33 “  Îngerul Domnului i-a zis  “ Pentru ce ți-ai bătut măgărița de trei ori? Eu am ieșit ca sa-ți stau împotrivă, căci drumul pe care mergi duce la pierzare, înaintea Mea. Magarita M-a văzut și s-a abătut de trei ori dinaintea Mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea Mea, pe tine te-aș fi omorât negreșit, iar pe  ea aș fi lăsat-o vie “ “. Vorbindu-i clar – calea ta este păgubitoare și dacă vei continua la fel mai departe – vei muri, Dumnezeu arată că îi cunostea inima. El știa faptul  că Balaam se ducea să blesteme poporul Său care era protejat și binecuvîntat. Când ajunge la locul destinat, Balaam binecuvântă poporul lui Israel de trei ori – provocând astfel nemulțumirea  clientului său – Balac.

Însă, în Deuteronom  23:4,5  citim că însuși Dumnezeu a schimbat, în gura lui Balaam, cuvintele de blestem în cuvinte de binecuvântare : “ … pentru că (moabiții) nu v-au iesit inainte cu paine si apa, pe drum, la iesirea voastra din Egipt, si pentru ca au adus, pe pret de argint, impotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca sa te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tau n-a voit sa asculte pe Balaam; si Domnul Dumnezeul tau a schimbat blestemul acela in binecuvantare, pentru ca tu esti iubit de Domnul Dumnezeul tau. ”.

Da! Dumnezeu este atotputernic! El cunoaște intenția tuturor oamenilor și este capabil sa înlocuiască răul cu binele. El poate schimba orice situație deznădăjduitoare. El poate da în vileag orice complot dacă este vorba despre apărarea poporului Său. Responsabilitatea moabiților este evidentă, deoarece ei l-au angajat (pentru plată) pe acel proroc, ca pe un ucigaș plătit. Insă responsabilitatea lui Balaam constă în faptul că a acceptat această înțelegere.

Totuși Biblia ne arată în câteva locuri că Balaam a reușit să producă pagubă poporului evreu. El a înteles că nimeni nu putea să blesteme acest popor a lui Dumnezeu, dar mai întelegea și faptul că asupra acestui popor ar putea să vină pedepse prin însăși  păcatele lor. Era destul doar să-i provoace la păcat pentru ca protecția  lui Dumnezeu să se întoarcă de la ei, cel puțin pentru un timp. În trei locuri diferite: Apocalipsa 2:14; Numeri 25:1-9 și Numeri 31:16-citim că în urma indicațiilor lui Balaam femeile Moabite au atras pe israeliți în idolatrie, astfel provocând în mijlocul lor moartea a 24.000 de persoane.

Poporul Israel, care cerea altă hrană  înafară de mană și prepelițe, a găsit la moabiți hrană diversă. În  primul rând  - mâncau carne  jertfită  lui Baal- Peor și la ocazii anumite aveau relații imorale cu femeile Moabite.

Nu stim ce răsplată a primit Balaam pentru această trădare, dar el  a murit de sabie când  armata lui Moise  au capturat țara Madianiților. Numeri 31:8;

Versetul din Iuda 11, ne vorbește despre cazul lui Balaam ca despre o  rătăcire, el s-a rătăcit de la calea Domnului și a iubit plata fărădelegii . Într-adevăr aceasta este o lectie serioasă pe care trebuie să o tragem  din această istorie. Banii sau oricare alt beneficiu pământesc precum onoarea, cinstea,  niciodata nu trebuie să fie motivația noastra în serviciul Domnului. Matei 10:8 “… Fără plată ati primit, fara  plată să dați” – aceasta trebuie să fie deviza noastră.

 O altă lecție care reiese din istoria lui Balaam ar fi că uneori, dacă insistăm prea mult în rugăciunile noastre cerând lucruri cu care Dumnezeu  nu este  de accord , atunci, ca răspuns la rugăciunea noastră- Dumnezeu  poate “ ceda”, dar aceasta va aduce asupra noastră greutăți și experiențe. Dorești neapărat să mergi pe această cale? Mergi! Dar să stii că mie aceasta nu-mi place. Vei  înțelege ce este neascultarea  și vei purta urmările păcatului. Apoi te vei întoarce pe calea dreapta, dar cu mult timp și energie risipite când le-ai fi putut folosi în serviciul Adevărului.

            Crestinatatea e plina azi de Balami si Balaci. Cati din asa zisii slujitori ai lui Dumnezeu nu fac orice pentru plata pe care le-o dau Balacii din politica sau diferitele institutii. Ei slujesc Mamonei si nu lui Dumnezeu, scopul lor nu e slavirea Lui ci slavirea pungii. Predica “strangeti comori in Ceruri”, dar ei nu se gandesc decat la cele pamantesti, adica nu cred in ceea ce predica.  

Calea lui Cain

Calea lui Cain

Istoria lui Cain este surprinzătoare. Ne întrebăm, cum un păcat atât de  grav – crimă - a avut loc așa de aproape de grădina Eden și de perfecțiunea primilor părinți? Degradarea omului  progresa atât de repede că deja în prima generație  după Eden s-a ajuns la omor?

Expresia “ calea lui Cain “ ne sugerează o desfășurare concretă a istoriei și că orice cale iși are punctul de pornire și un final anume. Istoria lui Cain este interesantă deoarece ea descrie dezvoltarea păcatului, care începe de la :

 1) Primul gînd, unul micuț, care tinde să pătrundă în adâncul inimii noastre.

 2) Dezvoltarea acestui gând, care poate trece prin diferite etape , pâna la :

 3) Înfăptuirea păcatului în realitate, rezultatul fiind moartea.

Aceiași dezvoltare, același mecanism al păcatului lui Cain  - se poate observa în toate păcatele, nu numai în omor. Apostolul Iacov exprimă acest gând în lecția sa din capitolul 1  vers.14,15 – “ Ci fiecare este ispitit cînd este atras și ademenit de pofta lui însuși. Apoi pofta, cînd a zămislit, dă nastere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea “.

             Dacă suntem sinceri fată de noi înșine, trebuie sa recunoastem  că destul de des ne vin în minte gînduri rele, dar pe care trebuie repede să le respingem, pentru a împiedica dezvoltarea lor. Dacă nu le respingem imediat – aceste gînduri vor trăi și se vor dezvolta în noi, se vor coace și  vor duce la nașterea păcatului cu toate urmările lui. Este un lucru foarte important să învingem aceste gânduri rele imediat, chiar din momentul apariției lor – să le smulgem , sș le distrugem din grădina minții – atîta timp cât mai suntem stăpâni pe sine.

            Când vorbim despre Cain, spunem că motivul principal al faptelor sale a fost invidia. Gândul meu personal este că  a fost ceva cu mult mai înainte, că începutul răutății lui trebuie căutat mai devreme, cu mult mai înainte de episodul cu aducerea jertfelor. Cain era deja rău la întîmplarea cu jertfele. Biblia ne spune că faptele lui Cain, dezvoltarea lui – erau rele. In 1 Ioan 3:12 apostolul Ioan ne dă un sfat – să iubim dar nu ca și Cain, care provenea de la cel rău și și-a ucis fratele. Dar de ce la ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său Abel erau drepte.

            Cain a fost, așa cum știm, primul copil al lui Adam și Eva, la nașterea lui ei spunând : ” Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!" – Geneza 4:1. Eva ținea minte promisiunea lui Dumnezeu, că sămânța ei va fi mijlocul prin care se vor repara daunele provocate omului în Eden și spera că întâiul ei născut va zdrobi capul șarpelui răsturnând păcatul și restaurând neprihănirea. Nașterea lui Cain era așadar în concepția lor primul pas către îndeplinirea promisiunii. Cain a fost crescut și probabil educat că are de a face cu providența divină, că este superior fratelui său Abel și surorilor sale. Există puține indicații cu privire la scara de timp în care s-au petrecut lucrurile. Set, al treilea fiu al lui Adam s-a născut când acesta avea 130 de ani, Abel fiind mort deja. Probabil că în primul secol de după cădere cei doi frați și-au dus jertfele în fața Creatorului, Cain una din roadele pământului, iar Abel  una din pârga turmelor sale și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere către jertfa lui Abel, dar a respins-o pe cea a lui Cain. Geneza 4:3-5.

Traducerea Young a Bibliei spune că Abel a adus o jertfă din primele născute a turmei sale, de sex feminine. Înainte de darea Legii sacrificiile de sex feminin erau considerate mai apreciate de către om, femeia fiind considerată canalul prin care viața vine de la Dumnezeu. Cain nu a adus animale ci roadele câmpului – cuvântul folosit aici este ”peri”, adică fructe. Se pare că acestea nu erau prime roade și că au fost prezentate într-un mod neglijent. Această neglijență, mândria lui Cain și faptul că Dumnezeu vroia să dea un tip, că răscumpărarea se va face prin vărsare de sânge, duc la neacceptarea jertfei sale.

”Cain s-a maniat foarte tare si i s-a posomorat fata.” Geneza 4:5 Domnul a vorbit cu el și i-a spus că dacă va face bine, bine îi va fi primit, avertizându-l despre păcatul care stă la ușă și care poate intra prin facerea răului. Iehova îi spune: ”dorinta lui se tine dupa tine, dar tu sa-l stapanesti.”  Geneza 4:7. Aici apare pentru prima dată în Biblie faptul că omul are responsabilitatea să se împotrivească păcatului. Dumnezeu îl îndeamnă pe Cain să lupte împotriva gândurilor întunecate din mintea lui înainte de a fi prea târziu, dar nu este ascultat. Cu siguranță, dacă asculta și își procura o jertfă potrivită pe care să o aducă într-o atitudine smerită și aducerea lui era acceptată. Evenimentele se succed rapid. Conform traducerii Septuaginta, Cain îl invită pe Abel în camp, departe de casa familiei. Cuvântul ”camp” de aici înseamnă ”terenuri cultivate„, adică în zona de lucru a lui Cain. Acolo el îl ucide pe fratele său. Nu știm dacă a fost un act premeditat  sau o reacție de moment, necontrolată , însă ceea ce știm este că  acesta a fost rezultatul neacceptării îndrumării divine. Cain a ignorant sfatul Creatorului. Păcatul era acolo, aștepta doar să obțină stăpânirea. Cain ar fi putut învinge păcatul exercitând voința de a face acest lucru, dar, ca și mama sa Eva, nu a reușit.  

            Reactia imediata a lui Cain a fost frica si un efort inutil de a evita consecintele. El a fost condamnat sa devina un fugar pe Pamant. Nu putem sa nu vedem asemanarea cu poporul evreu, care dupa ce il omoara pe fiul lui Dumnezeu este imprastiat peste toata suprafata Globului. In cazul lui Cain se spune ca el a fost izgonit de pe pamant. Sugestia este ca el este trimis inafara zonei unde locuia Adam si familia sa, in zona pustie a Pamantului (nu erau prea multi oameni atunci), fara mijloace de subzistenta. Dumnezeu nu il va mai avea sub protectia Sa, el devenind vulnerabil. Aceasta era singura preocupare a lui Cain, el nu avea remuscari fata de ceea ce a facut, mai degraba se simtea nedreptatit de decizia lui Dumnezeu, mergand in pustiu nepocait si plin de resentimente.

            Cain si-a luat sotia si a mers in tara Nod, la rasarit de Eden. Nod in ebraica este sinonimul pentru zona sumeriana Nadu, care se afla la est de Golful Persic, in Iranul de azi. De altfel unii cercetatori ai Bibliei cred ca Gradina Edenului s-a aflat pe locul Golfului Persic, ea fiind acoperita de ape la Potop. Cain a luat calea muntilor, unde urmasii lui au practicat metalurgia. Spita neamului lui Cain devine din ce in ce mai rea, aceasta avandu-si sfarsitul la Potop.  

Să evităm calea lui Cain, calea păcatului. Să învățam din acest exemplu – ce este păcatul, cum se dezvoltă și  cât este de necesar  să-l biruim. Să nu ne ridicăm împotriva fratelui nostru pentru faptul că Dumnezeu îi acceptă mai ușor jertfa, să ne corectăm comportamentul și să aducem Tatălui  jertfe mai bune și atunci El ne va răsplăti pentru stăruințele noastre. Să nu ne omorâm fratele prin vorbire de rău, prin distrugerea numelui său bun, să nu permitem urii să se dezvolte în inimile noastre.  – 1 Ioan 3:15: “Oricine urăște pe fretele său este un ucigaș ; și stiți că nici un ucigaș nu are viață veșnica rămânând în el”

            Pacatul este mereu la usa, dar Dumnezeu ne indeamna sa-i tinem piept. Profetul Mica in cunostinta de cauza ne spune: Ti s-a aratat omule ceea ce este bine, si ce alta cere Dumnezeu de la tine decat sa faci dreptate, sa iubesti mila si sa umbli smerit cu Dumnezeul tau.