Despre ziua de judecată
Ziua de judecată va fi o zi de bucurie, nicidecum o zi de groază, cum cred mulţi. Isus cel iubit a răscumpărat omenirea ca să o judece în dreptate, cu scopul de a o restaura la viaţă şi fericire veşnică. Ce frumos sună cuvântul Domnului în această privinţă: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea (în înţelesul de a-i da altă sentinţă de condamnare veşnică, pe lângă cea moştenită de la Adam – moartea) ci ca LUMEA SĂ FIE MÂNTUITĂ PRIN EL” – Ioan 3:14-17. David spune despre această Împărăţie în Psalmul 72:1-9: „Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului! Şi El va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire. Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale. El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor. Aşa că se vor teme de Tine, cât va fi soarele şi cât se va arăta luna, din neam în neam; va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit, ca o ploaie repede, care udă câmpia. În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună. El va stăpâni de la o mare la alta, şi de la Râu până la marginile pământului. Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea Lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărâna” – Ps. 72:8, 9.Profetul Isaia de asemenea, referindu-se la ziua de judecată, spune: „…Când se împlinesc judecăţile Tale pe pământ, locuitorii lumii ÎNVAŢĂ DREPTATEA” – Isaia 26:8-9.
La această zi se referă ap. Pavel când spune: „Pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…” – Faptele Ap. 17:31. Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt încă pe pământ şi de aceea oamenii învaţă şi practică încă nedreptatea. Ziua de judecată va fi ziua în care rânduielile de pe pământ vor fi aşezate pe o bază dreaptă, după măsura dreptăţii lui Dumnezeu – Isaia 28-17. Ziua de judecată este deci aceeaşi cu ziua de o mie de ani a Împărăţiei lui Cristos pe pământ, nu o zi de 24 de ore. După cum cei care s-au predat Domnului acum, în acest veac creştin, se judecă în cursul vieţii lor actuale, iar la sfârşitul alergării Judecătorul dă sentinţa, tot aşa se va judeca şi lumea, în cursul zilei ei de judecată. Oamenii vor avea șansa să-și corecteze caracterul păcătos, să vină treptat în relație cu Dumnezeu, așa cum Adam a fost în Eden. Principala funcție a Zilei de Judecată va fi cea coercitivă, adică Cristos și Biserica îi vor ajuta pe oameni să se curățească de păcat în mod progresiv, astfel încât atunci când for fi puși la probă de viață, la sfârșitul acelei mii de ani, să poată să stea în picioare. Dumnezeul Nostru este un Dumnezeu rațional și drept, el nu ar condamna definitiv la moarte miliarde de oameni fără să le dea șansa de a trăi în condiții favorabile și a demonstra astfel, în lipsa atacurilor lui Satan, pornirea lor spre reabilitare sau păcat. Toate acestea au fost posibile prin jertfa Domnului Nostru și prin planul Tatălui. Atunci pentru fiecare om se vor crea condiții de a înnainta pe Calea sfințeniei, calea apropierii de Dumnezeu, atunci fiecărei persoane i se va pune în față viața (lepădarea păcatului și împăcarea cu Dumnezeu) și moartea (continuarea în căile păcătoase, în răutate). Dumnezeu îi îndeamnă pe oameni să aleagă viața, pentru că El dorește recuperarea păcătosului și nu pieirea lui. Condamnarea definitivă, adică a doua moarte, va venii doar peste păcătoșii incorigibili care în mod voluntar, în condițiile în care Satan va fi legat, ei totuși vor alege răul și păcatul, deci se vor situa singuri în tabăra opusă lui Dumnezeu. Remarcăm că este vorba de moartea a doua, adică distrugerea definitivă prin moarte. De prima moarte, cea adamică, venită asupra noastră prin încălcarea legii divine a primului om, avem scăpare prin Jertfa lui Cristos, dar pentru moartea a doua nu mai există Răscumpărător, Cristos nu mai moare încă o dată, de aceea ea e ireversibilă, definitivă. Deci nu este vorba despre un loc cu foc unde cei condamnați sunt schingiuiți veșnic, ci este starea morții pentru totdeauna. De fapt Apocalipsa dă exact în câteva rânduri definiția ”iazului cel mare de foc” , adică moartea a doua.
Slăvit și onorat să fie Dumnezeu pentru acest plan de mântuire, pentru proba de viață din timpul zilei de judecată de care va beneficia fiecare om ce a trăit vreodată pe Pământul acesta, pentru condițiile favorabile de atunci, pentru a doua șansă dată omului de a trăi veșnic și fericit pe o planetă ca Grădina Edenului.
