Prezenta a doua a Domnului

Prezenta a doua a Domnului

         Printre  subiectele biblice, discutate de crestini in general,  si care aduc binecuvantare,  in masura in care acestea se apropie de adevar,  exista unul important de  care se leaga nu doar speranta crestinilor,  si a evreilor,  ci si a  lumii intregi.

        Gandindu-ne la istoria rasei umane,  la cele   61 de secole care au trecut,  la intregul catalog de probleme care au apasat greu asupra acesteia,  si ca din perspectiva acesteia,  pare putin probabil ca lucrurile sa ia o intorsatura favorabila,  nu ne miram ca in lume vedem multa deznadejde,  multa disperare,  multa necredinta.

         Statisticile spun ca pe pamantul nostru,  in fiecare zi se sting aproximativ 150000 de vieti omenesti,  si alte statistici ne vorbesc despre cauzele care duc la acest trist rezultat.  Bolile mentale si fizice sunt doar o parte din acest tablou sumbru ce se deschide inaintea oamenilor.   O alta parte a acestui tablou o  constituie fanatismul religios,  fenomen care,  fara indoiala,  este in crestere in acest timp in care , noi traim.   Anumite grupari sau persoane,   in fervoarea lor religioasa,  sunt capabile de gesturi extreme. Atentatele teroriste ocupa un loc tot mai important pe agenda buletinelor de stiri,  si pe langa pierderile de vieti  omenesti si pagube materiale,  acestea induc in inimile oamenilor neliniste,  si chiar groaza.  Cat de bine se implinesc astazi cuvintele Mantuitorului,  spuse in urma cu mult timp :  ,, ...oamenii isi vor da sufletul de groaza,  in asteptarea celor ce vor veni pe pamant.'' Luca 21:26                  

       In aceste stari de lucruri,  generale,  in care omenirea este prinsa ca intr-un cleste  din  care nu poate sa scape,  ,,creatia'',  asteapta o eliberare.  Evreii,  vechiul popor de legamant al lui Dumnezeu,  carora le-au fost date legamintele,  legea,  slujba,  fagaduintele,  si celelalte,  cum spune apostolul Pavel in Rom. 9:4,  ei il asteapta in continuare pe Mesia.  Musulmanii,  asteapta si ei un mesia,   care potrivit credintei lor,  va aduce un fel de izbavire.     

      Deasemenea crestinii,  care  constituie aproape o treime din populatia globului,  cu toate ca sunt divizati,  in materie de credinta,  totusi in acest punct,  in asteptarea unui Mesia personal,  sunt de acord.  Aproape toti cred,  accepta ca Isus Cristos,  Fiul lui Dumnezeu,  este Mesia,  cel demult promis.  In timp ce evreii,  asteapta in continuare pe Mesia,  se pare ca ei nu observa ca misiunea Acestuia, in legatura cu rasa umana,  se imparte in doua,  ceea ce noi numim prima si a doua prezenta.  Pe de alta parte,  crestinii in general,  accepta  prima  prezenta ca un fapt indeplinit si deasemenea observa in Cuvantul lui Dumnezeu fagaduinta intoarcerii Lui.  Dar cei mai multi, limiteaza importanta celei de-a doua prezenta,  la rapirea  Bisericii si pedepsirea celor rai.   Altii,  vazand ceva mai mult,  accepta ideea scripturala,  ca  Domnul Isus,  trebuie sa domneasca pe pamant 1000 de ani.  Totusi,  vederea celor din urma nu are suficienta substanta,  pentru ca binecuvantarile pentru pamant,  par sa fie limitate la cei 1000 de ani.   Am amintit aceste lucruri,   nu pentru ca ne place sa ne comparam cu altii,  dar noi amintim aici despre principii de credinta,  si comparandu-le pe acestea,  dorim sa apreciem cu atat mai mult,  frumusetea,  simetria si consistenta adevarului.

         In calitate de copii ai lui Dumnezeu,  am fost favorizati cu o intelegere mai clara a caracterului Tatalui nostru ceresc si a Planului Sau care este frumos schitat in Sf. scriptura.  Aici noi gasim scripturi care arata clar,  ca fii lui Dumnezeu au privilegiul deosebit al intelegerii scopurilor lui Dumnezeu,  in timp ce lumea nu se bucura in prezent de acest privilegiu.  Cuvintele Scripturii spun:  ,, Dar voi, fratilor,  nu sunteti in intuneric,  pentru ca ziua aceea sa va surprinda ca un hot.  Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei.  Noi nu suntem ai noptii,  nici ai intunericului.  De aceea sa nu dormim ca ceilalti,  ci sa veghem si sa fim treji. " 1 Tes.5: 4-6

        Subiectul la care am facut aluzie,   la inceput,   dar pe care nu l-am mentionat clar,  am dori sa fie cel al prezentei a doua a Domnului nostru Isus Cristos.   Lucrurile amintite  pana aici,  au fost intentionate ca o introducere,  la subiectul propus.   Acest aspect important al adevarului,  privitor la a doua prezenta,  simtim ca este ceva definitoriu pentru noi,  ceva care ne deosebeste de marea masa a crestinilor.   Se pare ca nu este voia lui Dumnezeu,  ca prezenta din timpul secerisului,  sa fie discernuta de lume. In pilda celor zece fecioare,  Domnul arata ca acest adevar, al prezentei a doua,  este pentru clasa fecioarelor,  si nu pentru lume .  Acelasi gand il avem si in  Isaia 52:7,  unde mesajul pacii si al mantuirii,  este unul general,  in timp ce acea parte care spune :  ,, Dumnezeul tau imparateste'',  este pentru Sion.  Nu vreau sa spun ca aceasta este ceva fundamental,  pentru ca adevarurile fundamentale,  sunt cele care au fost valabile de-a lungul varstei,  in timp ce faptul prezentei a doua este legat de timp,  mai exact de sfarsitul varstei.  Se pune o intrebare :  este important pentru noi,  sa discernem prezenta Mirelui ?  Credem ca este.  Pilda fecioarelor,  arata atitudinea corecta a poporului Domnului,  la timpul cand El este prezent.  Acele fecioare care  sunt adanc interesate de Mirele ceresc,  si  acumuleaza untdelemn,   dovedesc  in prezent ca sunt intre cele intelepte,  constituie logodnica Domnului,  iar in viitor,  daca vor persevera in aceasta atitudine,  vor constitui clasa Mireasa.  Observam in pilda,  de la v.6 in jos ca mesajul ,,Iata mirele,  iesiti-i in intampinare'',  conduce la o analiza serioasa,  care provoca o separare a fecioarelor.

        Vorbind despre prezenta a doua,  ne propunem sa luam in considerare trei aspecte importante 1.felul in care El vine,  2. scopul pentru care El vine,  si 3. elementul timp    In acest context,  este necesar  sa amintim si de prima prezenta,  caci cele doua sunt parti dintr-un intreg.   Acest intreg este  Planul lui Dumnezeu de mantuire,  pe care atunci cand il intelegem,  ne dam seama ca intaia prezenta a deschis calea pentru cea de a  doua,  si ele sunt legate una de cealalta,  intocmai ca efectul de cauza.  Se poate pune o intrebare importanta :  de ce a venit Domnul la intaia prezenta,  in trup?   Daca a venit in trup,  nu a fost ceva intamplator,  ci ar trebui sa vedem in aceasta un scop precis.  Si intrebam din nou,  care a fost acel scop ? Probabil cu totii am observat cum apostolii,  uneori citand din  V.T.,  folosesc parti din anumite versete pe care le combina,  cu scopul de a pune in lumina un anumit rationament,  si   credem ca ei au procedat  in felul acesta , cu aprobarea Domnului.  Un exemplu in aceasta privinta,  care ne ajuta sa raspundem la intrebarea de mai sus,  il gasim in epistola catre Evrei 10:5,  unde Apostolul Pavel, citand din Ps. 40 spune :  ,, De aceea,  cand intra in lume,  El zice << Tu n-ai voit nici jertfa,  nici dar,  ci Mi-ai pregatit un trup >>'', in psalm nu se aminteste cuvantul  ,, trup'',  ci spune :  ,,  mi-ai strapuns urechile".   Aceasta strapungere a urechii,  luand in considerare Exod 21,  ne duce cu gandul la consacrare,  si o componenta de baza a consacrarii Domnului nostru a fost ca El,  trebuia sa devina Rascumparatorul.  Aici se pare,  ca Apostolul Pavel,  pentru a aduce mai multa lumina,  asupra versetelor din psalm, foloseste cuvantul ,, trup'',  in legatura cu consacrarea Domnului.  Cuvintele : ,,Mi-ai pregatit un trup'',  indica spre faptul ca Tatal ceresc,  a pregatit pentru Domnul Isus, la intaia venire,  un trup deosebit,  perfect,  pentru a putea fi rascumparatorul lui Adam si a rasei intregi.  Un alt motiv,  pentru care  a venit in trup,  este ca El,  trebuia sa fie un model pentru Biserica,  membrii corpului Sau.  Acum vine o alta intrebare ;  la a doua prezenta,  El vine tot in trup?   La aceasta intrebare ni se raspunde tot in epistola catre Evrei 2:9,  unde apostolul ne spune ca in vederea Rascumpararii,  Domnul a fost facut :  ,,...pentru putin timp mai prejos decat ingerii'',  astfel ca la inviere,   El n-a mai fost in nici un sens,   o fiinta umana,  dimpotriva,  apostolul Petru spune:  ,, fiind omorat in trup,  dar facut viu in duh " 1Petru 3 :18.  Insa,  poate, cineva ar spune:  El nu vine in trup,   dar prezenta Sa va fi vizibila pentru orice ochi,  caci asa scrie.  Sa ne gandim logic,  daca pentru fiintele umane ar fi avantajos,  sa IL vada pe Domnul, ,,asa cum este''.  Ne amintim cazul lui Saul din Tars,  care a vazut doar o clipa stralucirea  gloriei Domnului nostru inviat,  si acest lucru a fost  in detrimentul vederii sale,  pentru ca el a orbit.  Domnul nostru drag nu doreste ca prin manifestarea prezentei Sale,  sa provoce suferinta suplimentara unei omeniri care deja sufera.  El iubeste omenirea asa de mult, ca S-a dat viata pentru ea.  Deci cand  doreste ca prezenta Sa sa fie cunoscuta de oameni, El se adreseaza nu ochiului natural,  ci ochiului intelegerii,  dupa acel principiu enuntat de apostol in Rom. 1 :20,  unde citim:   ,,Insusirile nevazute ale Lui,  puterea Lui vesnica si divinitatea Lui, se vad lamurit,  de la creerea lumii,  fiind intelese de minte,  prin lucrurile facute de El...'' ;  ,,Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu,''   spune apostolul Ioan,  si totusi noi nu spunem ca El nu exista pentru faptul ca nu L-am vazut,  ci recunoastem in lucrarile facute de El , in jurul nostru si in noi insine,  dovada existentei Lui.   Tot astfel,  oamenii vor discerne la timpul potrivit,  prezenta Fiului omului,  prin evenimentele si schimbarile din jur ca dovezi puternice , in acest sens.  Deasemenea , ne amintim cuvintele Domnului, rostite cu putin timp inainte de incheierea cursului Sau pamantesc, El a spus :  ,, Inca putin si lumea nu Ma va mai vedea, dar voi ma veti vedea; '' Ioan 14:19  Aici Domnul indica spre distinctia dintre naturi,  si spre faptul ca Sf. scriptura contine fagaduinte ceresti,  pentru o clasa chemata la comostenire cu Cristos, pe plan spiritual, acestia avand speranta sa fie ca El, si in felul acesta sa-L vada ,  ,,asa cum este''  1 Ioan 3:2,  si deasemenea Sf. scriptura contine fagaduinte pamantesti, pentru clasa restabilirii,  a celor blanzi,  care vor mosteni pamantul. Acestora  din urma nu li s-au facut fagaduinte in virtutea carora vor putea sa-L vada pe Domnul cu ochii naturali. Unul dintre motive a fost aratat mai sus.

          Am dori sa spunem cateva lucruri despre scopul prezentei a doua,  a Domnului nostru.  La inceput, s-a amintit pe scurt,  ceva despre situatia in care se afla intreaga rasa umana,  si ca ea nu se poate ajuta singura,  si ilustrand,  aceasta situatie,  fara iesire,  din perspectiva umana,  este intocmai ca o greutate colosala, care apasa si tine captiv  pe cel care este prins dedesubt, ceva care ne duce cu gandul la acea dimineata de aprilie, a anului 33, cand femeile care mergeau spre mormant,  se intrebau, cine le va pravali piatra de pe mormant.  Dar cand ele au ajuns la mormant,  au constatat ca piatra,  care era foarte mare,  era data la o parte.  In mod asemanator, aceasta mare greutate care apasa tare  biata omenire,  va fi data la o parte,  de catre Cel care a inviat in acea minunata dimineata de aprilie.  A doua prezenta a Sa,  in atmosfera pamantului, sau ,,in vazduh'' ,  cum spune  apostolul in 1 Tes. 4 :17,  are ca scop principal,  acest lucru.  Cum s-a spus deja, intaia prezenta a avut ca scop principal furnizarea Pretului de Rascumparare,  a doua prezenta,  pune in valoare,  munca celei dintai.  Aceasta va insemna o lucrare de restabilire a tuturor lucrurilor.  Apostolul Petru,  ne spune acest lucru in cuvintele urmatoare :  ,,Pocaiti-va deci,  si intoarceti-va la Dumnezeu,  pentru ca sa vi se stearga pacatele,  pentru ca timpurile de inviorare sa poata veni prin prezenta DOMNULUI  si sa trimita pe Cel care a fost randuit mai dinainte pentru voi:  pe Isus Cristos, pe care cerul trebuie sa-L primeasca pana la timpurile restabilirii tuturor lucrurilor,  despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfintilor Sai prooroci din vechime. '' Fapte 3:19-21

        Conform Dex. a restabili ,inseamna :  1. a stabili din nou, a readuce in starea de la inceput;  2. a reconstitui in forma originara,  si 3. a readuce la starea normala.  Toate aceste trei sensuri ale cuvantului ,,restabilire'' se potrivesc bine unei rase de fiinte inteligente,  creeate initial in chipul si asemanarea lui Dumnezeu,  dar care a cazut prin neascultare,  in pacat, degradare si moarte.  Aceasta munca colosala de eliberare,  regenerare,  vindecare, innoire, binecuvantare a oamenilor si a locuintei acestora,  Pamantul , cum s-a putut observa din versetele citate, constituie munca principala a Domnului nostru,  in timpul prezentei a doua.   Restabilirea  tuturor lucrurilor,  dupa cum a observat apostolul Petru,  ocupa un loc atat de proeminent,  in Planul lui Dumnezeu,  incat toti profetii au vorbit despre ea.  Dar Sf. scriptura ne spune ca Domnul nu va fi singur,  in aceasta lucrare de restabilire,  ci va fi ajutat de cei care,  in aceasta perioada intermediara,  Il urmeaza pe El dupa cum este scris : ,, Si Isus le-a spus << Adevarat va spun ca, atunci cand va sta Fiul Omului pe scaunul de domnie al maririi Sale,  la reinnoirea tuturor lucrurilor,  voi,  care M-ati urmat,  veti sta si voi pe douasprezece scaune de domnie si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel >>'' Mat.19:28

           Lucrarea  intermediara,  dintre cele doua veniri,  este una importanta,  de pregatire a Bisericii,  pentru scopul lui Dumnezeu . Ne amintim ca in fagaduinta facuta de Dumnezeu credinciosului Avraam este amintit atat scopul,  care consta in binecuvantarea tuturor popoarelor pamantului,  cat si mijlocul prin care se va face aceasta, adica ,,samanta'',  care este Cristos.  Pregatirea acestei seminte,  din necesitate preceda timpurile restabilirii,  a binecuvantarii.

          Probabil am observat cu totii,  din Sf.scriptura ca Dumnezeu a hotarat unele reguli,  pe care El Insusi le respecta.  Una dintre acestea consta in faptul ca orice binecuvantare,  pe care El o are de dat omului,  prin Cristos,  se adreseaza mai intai evreului.  Ne amintim  de Rom. 11 unde apostolul Pavel vorbeste despre Israel ca despre niste ramuri naturale,  in maslinul originar,  si   ne gandim ca  locul acelor ramuri era acolo,  dar ca au fost taiate din cauza necredintei,  fiind altoite in locul lor,  neamurile.  Intelegem din elaborarea apostolului,  ca invitatia de a forma  ,,Samanta lui Avraam'',  in vederea binecuvantarii, a fost oferita mai intai evreului,  si numai pentru faptul ca acesta a refuzat,  a ajuns chemarea cereasca la neamuri.  Dar apostolul nu spune ca prin aceasta respingere a ofertei lui Dumnezeu,  ei au pierdut totul, ci  dimpotriva,  el spune : ,, Si chiar ei, daca nu staruie in necredinta,  vor fi altoiti,  caci Dumnezeu poate sa-i altoiasca iarasi.'' Rom.11 :23   Exact  aceasta altoire a lor ne aduce la subiectul nostru,  care tine de prezenta a doua.  In Rom. 2 :10 se aminteste despre ce s-a mentionat mai sus : ,, Dar slava, cinste si pace va veni peste oricine face binele:  intai peste iudeu, apoi peste grec.'' Vom observa aici nu numai ordinea , dar si un alt  principiu, anume , binecuvantarea vine doar peste cine face binele. In prezent evreii nu fac ,, binele'' caci sunt impietriti , aceasta dificultate  persista pana la completarea lucrarii actuale,  cu Biserica , Rom. 11:25.  In timp ce pregateam acest subiect,  am observat mai bine deosebirea dintre orbire si impietrire.  Sfanta scriptura folseste acesti termeni,  alternativ,  si ne gandim ca orbirea indica o problema a ochilor mintii,  o dificultate de a vedea lucrurile clar.  In schimb impietrirea,  este in legatura cu inima,  o inima impietrita este o inima insensibila,  cu care nu se poate lucra,  si din Marcu 6:52 observam ca dificultatea de a intelege lucrurile,  este legata de impietrirea inimii . Pastorul Russel a scris undeva,  ca Dumnezeu a pregatit pentru inimile de piatra, ,, nicovala necazului''.  La momentul potrivit Domnul va permite pentru ei,  pentru evrei,  experientele necesare pentru zdrobirea inimii si  inlaturarea orbirii.  In 2 Cor. 3 : 16 apostolul inspirat spune :   ,,Dar cand (vreunul) se va intoarce la Domnul,  valul va fi inlaturat.''  Intoarcerea lor la Domnul,  coincide cu facerea binelui,  si asta va insemna pentru ei ,,slava, cinste si pace'',  adica binecuvantarile restabilirii.  Apoi in ordinea aratata de apostol ,binecuvantarile vor veni si peste grec,  adica peste neamuri,  pe masura ce acestia vor accepta conditiile Noului Legamant.

       Pana aici,  am observat situatia in care se afla rasa umana,  si cateva din problemele care o apasa.  Creatia asteapta o eliberare din aceasta robie,  si aflam cu bucurie ca Dumnezeu are pregatit un Plan de eliberare.  In Rom. 8: 19-21,  apostolul leaga aceasta eliberare de   completarea Bisericii, aceasta insemnand cuvintele ,,descoperirea fiilor lui Dumnezeu''.   Am observat deasemenea motivele pentru care intaia prezenta a Domnului a fost in trup,  si faptul ca a doua prezenta va fi  ,, in spirit'',  invizibil pentru ochiul uman.   Dupa aceea am luat in considerare al doilea punct si anume,  scopul principal al prezentei a doua,  si am aflat ca acesta este,  ,,restabilirea tuturor lucrurilor'' .  Am vazut ca  aceasta restabilire,  incepe cu poporul Israel . Rom.2:10 ; Fapte 15: 16  ; Zah.12 :7 .

        Dragi prieteni,  sa ne intrebam  daca  putem sa ne imaginam o veste mai buna,  decat aceea a eliberarii intregii creatii umane,  din robia stricaciunii ?   Sa incercam sa ilustram,  fiecare dintre noi sa ne gandim la o situatie ipotetica,  in care  cineva ,  ne-ar aduce o veste buna,  dupa care inima noastra tanjea,  deja.   S-ar intampla in astfel de situatii ca noi sa nu luam in considerare elementul timp?   Nu ne-am gandi noi oare,  cand se va transforma   in realitate,  acea veste buna?   S-au altfel,  de cate ori privim agenda,   calendarul sau ceasul,  chiar daca o facem in mod mecanic,  nu tinem noi cont de timp?   Si daca asa procedam  in lucrurile individuale,  marunte ale vietii,  atunci care ar trebui sa fie atitudinea noastra,  in legatura cu  aceasta veste buna,  care vine tocmai din ceruri,  la mesajul Planului veacurilor,  care a ajuns pana la noi?   Profetul Isaia raspunde la aceasta intrebare:  ,, Iata , glasul strajerilor tai rasuna ;  ei inalta glasul,  si striga toti de veselie ;  caci vad cu ochii lor cum se intoarce Domnul in Sion. '' Isaia 52 :8   Conform cronologiei bibliei,  sase zile mari  de cate o mie de ani din istoria lumii,  s-au sfarsit in 1874.  Culminarea acestora este ziua a saptea,  de o mie de ani,  adica Imparatia,  cand marele Restaurator trebuie sa fie prezent.  Apostolul Petru spunea ca,   cerurile trebuie Sa-l primeasca pana la acest timp al restabilirii, cand El se intoarce pentru marea lucrare.  Versetele din Isaia 52:6-10 arata lucrarea progresiva a imparatiei.  V.6  indica spre faptul,  ca poporul Domnului va cunoaste timpul cand El va zice ,,Iata-ma'',  de aceea v.7 urmeaza logic,  cu mesajul triplu ,,pacea'', ,, mantuirea'' si prezenta Regelui  aratata  in cuvintele ,  ,, Dumnezeul tau imparateste''.  Mesajul este dat de  reprezentantii imparatiei,  care sunt de partea aceasta a valului,  in trup.  Cel care a fost imputernicit in mod special,  in aducerea vestilor bune,  este Domnul,  Capul,  care a pretins lucrul acesta la intaia venire,  cand in sinagoga din Nazaret,  a citit frumoasele cuvinte din Isaia 61.  Ungerea pe care El a primit-o,  la Iordan,   in calitate de Cap,  a venit in ziua Cincizecimii,  peste  Corp si aceasta coboara pana pe marginea vesmintelor, Ps.133.   Picioarele din v.7,  in mod logic ne gandim ca sunt ultimii membrii  a corpului Lui Cristos,  cei care completeaza aceasta clasa .  Ei traiesc in timpul deosebit al prezentei regelui lor,  si sunt insarcinati sa duca acest mesaj,  la cei care au urechi de auzit.  V.8 numeste pe acesti credinciosi ,,strajeri'',  pentru ca ei sunt din aceia care vegheaza,  atat la  cuvantului profetic, cat si la indeplinirea acestuia in evenimente,  cum spunea apostolul in 1 Tes. 5.   Ei inteleg ca timpul prezentei Regelui lor,  este si ziua primei invieri,  si acest lucru este aratat de cuvintele din v.8 care spun:   ,,caci vad cu ochii lor cum se intoarce Domnul in Sion''.  Dupa  completarea Bisericii,  urmatorul pas in lucrarea imparatiei este,  ridicarea cortului lui David din prabusirea lui,  si Isaia 52:9 ne spune :   ,, Izbucniti cu toate in strigate de bucurie,  daramaturi ale Ierusalimului . Caci Domnul mangaie pe poporul Sau,  El a rascumparat Ierusalimul.''   In timp ce v.6-8 arata ca in ,,seceris'', adica faza timpurie a imparatiei,  prezenta este cunoscuta doar de putini,  clasa fecioarelor, in v.10  observam ca prezenta a doua va fi discernuta, mai tarziu de toate popoarele,  si rezultatul va fi ca:  ,,toate marginile pamantului vor vedea mantuirea Dumnezeului nostru''.

          Jubileul mare al pamantului a inceput atunci cand S-a intors marele Restaurator.   Anul jubileu al lui Israel a fost tipic,  indicand spre,   jubileul mare al pamantului,  in care dragul nostru Rascumparator,  intors a doua oara si ca Restaurator,  va da o binecuvantare intregii familii umane. In tip  jubileul tinea un an,  in antitip avem 1000 de ani inlantuiti unul de altul,  pentru ca orice antitip este cu mult mai mare decat tipul sau.  In tip,  Anul Jubileu trebuia anuntat  cu sunet de  trambita,   Lev.25:9,10 ,  aici trambita a saptea ,, suna tot mai puternic'',  Apoc. 11:15-18 ; Exod19:16-19.  Acolo fiecare trebuia sa se intoarca la mosia lui,  aici fiecare om va avea posibilitatea sa reintre in posesiunile pierdute de Adam,  acolo robii erau eliberati,  aici creatia care suspina,  va fi eliberata  ,,din robia stricaciunii'' . Strajerii,  cei care vegheaza,  vad cum aceste lucruri se contureaza.  Domnul ne-a indemnat sa observam infrunzirea smochinului si a celorlalti copaci,  si sa recunoastem in aceasta,  semnul ca El este la usi,  adica este prezent.  Trebuie doar ca noi sa ne deschidem inimile, pentru ca El sa intre si sa ne serveasca o cina bogata. Apoc.3:20   Este bine sa ne inarmam impotriva indoielii,  pentru ca este posibil,  ca vanturile actuale ,  sa  puna serios la incercare credinta noastra,  si daca ne incearca indoiala in privinta cronologiei sau in alte privinte,  sa ne gandim la evenimentele actuale si la timpul in care noi traim,  cu multimea de dovezi,  care pot vorbi,  chiar mai bine si decat cifrele.

      

MITOLOGIA ȘI BIBLIA VI

Semiramis venerată sub diferite nume

       Sistemul pus la cale de Satan de ai deturna pe oameni de la adorarea potrivită a lui Dumnezeu

a fost aplicat de la început. Adorarea creaturii în locul Creatorului a fost o caracteristică a religiilor păgâne şi vedem că în diferite forme ea există şi în aşa zisul creştinism de astăzi. Când Dumnezeu va umplea Pământul de cunoştinţă precum fundul mării este acoperit de apă, mulţi vor recunoaşte că, fără să ştie şi fără să vrea, nu au fost creştini niciodată.

Exact așa cum Nimrod era privit ca soare și i s-a dat titlul de Baal sau «domn al cerului» (pentru că cuvântul Baal înseamnă domn), tot astfel Semiramis, când a fost zeificată în mod asemănător, a fost venerată ca Luna, «Regina cerului». Dar, potrivit lui Athenagoras și Lucian, Semiramis era venerată ca Astarteea, zeița siriană (Legatio, vol. ii, p. 179; De Dea Syria, vol. iii, p. 382). Zeița siriană era cunoscută și ca Ishtar (Layard, Nineveh and Babylon, p. 629) și din Ishtar este derivat cuvântul Easter. (Vezi Watch Tower, 1912, p. 144) Bible Dictionary de Smith, în articolul «Ashtoreth», spune: ,,din legătura acestei zeițe cu Baal sau Bel ar trebui să ajungem firesc la concluzia că ea ar trebui găsită în Panteonul Asirian și de fapt numele Ishtar pare a fi clar identificat în lista marilor zei ai Asiriei. Nu există motiv de îndoială că această zeiță asiriană este Ashtoreth (sau Ashtaroth) din Vechiul Testament și Astarteea grecilor și romanilor… Este sigur că cultul Astarteei a ajuns să se identifice cu cel al lui Venus (sau Afrodita).»

Layard afirmă că în templul sirian din Hierapolis Astarteea «era reprezentată stând pe un leu, încoronată cu turnuri». (Nineveh and its Remains, vol. ii, p. 456) Însăși numele Astarteea înseamnă «femeia care a făcut turnuri», fiind compus din dou` cuvinte: «Asht-tart». Asht este cuvântul pentru femeie și este acceptat în general că ultima silabă «tart» vine din verbul evreiesc «tr», care înseamnă atât «a merge împrejur» cât și «a fi rotund». Din acesta este derivat cuvântul grecesc «turit» și echivalentul său englezesc «turret» (turnuleț), un turn rotund. Prin urmare, Asht-turit, care este același cu ebraicul «Asthoreth» este cuvânt cu cuvânt «femeia care a făcut turnul» sau zidul înconjurător. Ovidiu menționează că se credea în mod obișnuit despre Semiramis că a «înconjurat Babilonul cu un zid de cărămidă.» (Ovidiu, Opera, vol iii; Fasti iv, 219-221) Dar nu este nevoie să punem întru totul pe seama Semiramidei zidirea meterezelor Babilonului; motivul pentru care și-a câștigat faima de a fi fortificat cetatea este că ea a devenit în cele din urmă de primă însemnătate pentru idolatrii din vechime și astfel i-au fost atribuite ei orice virtute sau însușire care au aparținut pe drept cuvânt sau își imaginau că ar fi aparținut fiului ei Ninus. Ea mai era venerată ca Rhea sau Cybele, «Mama zeilor» (Paschal, Chronicle, vol. i, p. 65) și ca atare este totdeauna reprezentată purtând pe cap o coroană cu turnulețe. În această privință Diana efesenilor se asemăna perfect cu Rhea, pentru că și Diana era, la fel, o zeiță purtătoare-de-turn. Însă Diana efesenilor este identificată în mod cert cu Semiramis, pentru că Semiramis este aceeași cu zeița Artemis și este binecunoscut faptul că Artemis era Diana (Layard, Nineveh and its Remains, vol ii, p. 480, notă). Diana romanilor era o femeie-vânător, purtând o tolbă cu săgeți. În acest sens, ea era completarea lui Nimrod, «vânătorul cel puternic».

Adorarea universală a «zeificatei» Semiramis de către națiunile Orientului, sub diferite nume și titluri, ne este în mod special adusă în atenție în Fapte 19:23-41: «Mare este Diana efesenilor», striga mulțimea, «care este cinstită în toată Asia și în toată lumea».

Este un fapt remarcabil că această mare zeiță este venerată chiar și acum, chiar în mijlocul nostru, în persoana papalei «Regine a cerului», așa numita Fecioara Maria, a cărei icoană este ridicată pretutindeni! O icoană favorită a Fecioare Maria romane o arată stând pe o sferă mare, colorată în albastru și presărată cu stele. Pe capul ei este așezată o coroană grea de aur. Globul vrea să simbolizeze bolta albastră a cerului, în timp ce femeia încoronată, ea însăși reprezintă, în mod evident, luna ca Regina cerului, adică Astarteea sau Ashtoreth. Lângă ea ține copilul, care este de asemenea încoronat și care stă pe un glob albastru mai mic presărat cu stele. În această asociere el reprezintă în mod evident soarele, regele sau domnul cerului, adică Baal (amintiți-vă, cuvântul Baal înseamnă Domn). O altă reprezentare familiară a papalei «Mame a lui Dumnezeu» o arată stând pe nori (uneori o sferă), cu un picior călcând capul șarpelui și cu semiluna la picioare. Această semilună este binecunoscutul simbol al Astarteei sau Ashtoreth, coarnele semilunii sugerând mascat puterea ei ca regină a cerului. Papalitatea susține că nu sămânța femeii, ci femeia însăși avea să zdrobească capul șarpelui. Nesocotind regulile gramaticii Biserica Apostată interpretează condamnarea șarpelui de către Dumnezeu: «Ea îi va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul». Prin aceasta, zeița «Babilonului celui Mare» doar imită tipul ei din Babilonul antic, pentru că, deși s-a susținut inițial că Nimrod a zdrobit capul șarpelui, gloria înfăptuirii marelui act a fost atribuită mai târziu mamei sale. (Diodorus, Bibliotheca, lib. ii, p. 70; Smith, Classical Dictionary, p. 320) Cu toate că în primă instanță Semiramis și-a dobândit poziția ei înaltă din caracterul divin atribuit fiului din brațele ei, în cele din urmă, ea, practic, și-a eclipsat fiul. Așa și în «Babilonul cel Mare», Madona este cea care primește toată adorația și căreia i se adresează în general rugăciunile. Ce ironie a te gândi că biata omenire a fost atât de orbită de Satan încât a fost înșelată să se închine unei femei inexistente! Bine a procedat Domnul cu poporul Său interzicându-i să se închine la idoli, «care nu văd, nici nu aud, nici nu pricep nimic». (Daniel 5:23; Psalm 115:4-8) Ar fi dificil să înțelegem cum o atât de mare înșelăciune a putut deveni universală, dacă n-am fi conștienți că Satan este «dumnezeul acestei lumi» și că împreună cu el sunt legiunile de demoni care au căutat să întruchipeze morții în diferite feluri, susținând minciuna lui Satan că nu există moarte. (Geneza 3:4) În Psalmul 106:37 ni se spune că evreii, slujindu-i lui Baal sau Molech, cu adevărat «și-au jertfit demonilor pe fiii și fiicele lor»; și în Psalmul 96:5 citim: «Pentru că toți dumnezeii popoarelor sunt demoni» (versiunea Septuaginta). Apostolul Pavel în 1 Corinteni 10:20 spune: «Dimpotrivă, ce jertfesc păgânii, jertfesc demonilor.»

Originea cultului stelei

Venerarea stelelor de către națiunile idolatre a fost la fel de răspândită ca și venerarea soarelui și lunii. Mitologia îi identifică pe Nimrod și pe Semiramis cu anumite constelații. Din consemnări persane suntem asigurați în mod expres că Nimrod după moartea sa a fost «zeificat» sub numele de Orion, vânătorul cel puternic, și «așezat printre stele». (Paschal Chronicle, tom. i, p. 64) Constelația Fecioarei (Virgo) este recunoscută de cei mai învățați astronomi ca fiind dedicată lui Ceres, despre care am văzut că era aceeași cu egipteanca Isis și era prin urmare aceeași cu Semiramis, zeița babiloniană. (Dr. John Hill în Urania; Și dl. A. Jamieson în Celestial Atlas. Vezi Landseer, Sabean Researches, p. 201). Toate semnele Zodiacului și ale celorlalte constelații și stele au fost asociate de către astrologii caldeeni cu diferite zeități și întâmplări în legătură cu acestea. Domnul le-a poruncit în mod deosebit israeliților să nu se închine în nici un caz chipurilor, soarelui sau lunii sau stelelor, din cauza influenței degradante ce ar avea-o asupra lor, întocmai ca aceea pe care a avut-o asupra națiunilor păgâne. În Deuteronom 4:15-19 citim: «… vegheați cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă corupeți și să vă faceți un chip cioplit în forma unei figuri asemenea unui bărbat sau unei femei, asemănarea vreunui animal de pe pământ, asemănarea vreunei păsări care zboară pe cer, … asemănarea vreunui pește care trăiește în apele dedesubtul pământului. Să nu cumva, ridicându-ți ochii spre cer, și văzând soarele, luna și stelele, toată oștirea cerurilor, să fii înșelat să te închini înaintea lor și să le slujești». Totuși, poporul evreu a călcat adesea porunca Domnului. În 2 Împărați capitolele 22 și 23 citim cum regele Iosia, după ce a auzit cuvintele recent descoperitei cărți a Legii lui Moise, a curățat țara de această idolatrie: «a izgonit pe preoții idolatri … și pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, constelațiilor (celor douăsprezece semne sau constelații, adică Zodiacul, invenția caldeenilor), și întregii oștiri a cerurilor.» (2 Regi 23:5) Această identificare a zeilor și a zeițelor lor cu stelele, de către babilonieni, este o contrafacere a adevăratei «zeificări a muritorilor», Isus Cristos și Biserica glorificată; pentru că citim în 1 Corinteni 15:41, 42 – «Una este slava soarelui și alta slava lunii și alta slava stelelor; chiar o stea se deosebește în slavă de altă stea. Așa este și învierea morților.» (vezi traducerea Cornilescu revizuită cu nota de subsol de la versetul 41; n. t.)

Originea zeului pește Dagon

Avertismentul Domnului pentru poporul Său să nu-și facă vreun chip în asemănarea unui pește implica faptul că acest lucru era posibil. Profesorul Layard în săpăturile sale la Ninive a descoperit figurile sculptate ale unui zeu pește, pe care l-a identificat cu Dagon, zeul pește al filistenilor, care l-au împrumutat de la babilonieni. (Nineveh and Babylon, pp. 343, 350) În 1 Samuel 5:1-5 citim că filistenii au așezat chivotul capturat al lui Dumnezeu în casa zeului lor Dagon. În dimineața următoare l-au găsit pe Dagon căzut cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului. L-au pus iarăși pe Dagon la locul lui, dar: «sculându-se dis-de-dimineață, iată că Dagon căzuse cu fața la pământ înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon și cele două mîini ale lui erau tăiate pe prag și nu-i rămăsese decât trunchiul (partea de pește). De aceea, până în ziua de azi, preoții lui Dagon și toți cei ce intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag.» În trecere atragem atenția la Țefania 1:9 – «în ziua aceea, voi pedepsi ]I pe toți cei care sar peste prag …». Filistenii săreau peste pragul unde zeul lor Dagon și-a pierdut capul și mâinile și se pare, din Țefania, că unii dintre evrei, care îl părăsiseră pe Domnul, se închinau lui Dagon și săreau peste prag în semn de respect pentru el! Berosus, descriind acest zeu pește, spune că corpul său era ca cel al unui pește, dar sub capul peștelui era cel al unui om și coada lui se continua cu picioare de femeie. (Cory, Frag. p. 30) Din sculpturile lui Layard, remarcăm că figura avea și mâini. Ce ar fi putut sugera o asemenea stranie combinație de om și pește? Și ce ar fi putut să-i determine pe babilonieni să așeze în templu un obiect atât de ciudat și să i se închine ca unui Dumnezeu? Când ne amintim că o imagine este o hieroglifă, că fiecare trăsătură a acesteia intenționează să exprime un mesaj privitorului sau să sugereze o însușire a zeului reprezentat de imagine, putem să ne dăm seama că acest zeu-pește reprezintă un om care a fost sub anumite aspecte ca un pește. Se pare nu numai că Nimrod și Semiramis au fost ridicați la statutul de zeu și zeiță în cadrul Misterelor, ci și că, în calitate de Tatăl (Kronos) și Mama (Rhea) zeilor, ei au fost înaintemergătorii a numeroși alți «muritori zeificați».Zeul pește Dagon n-ar fi putut reprezenta pe nimeni altul mai bine decât pe Ham (sau posibil Noe), căci oare nu a supraviețuit acest om apelor potopului care i-au distrus pe toți «în nările cărora era suflare de viață»? În  această privință, deci, el a fost asemenea unui pește, pentru că nu citim că peștii au fost distruși în Potop. (Genesa 7:21, 22) Fără îndoială, aceasta este originea acelei creaturi mitice numite sirenă și triton. Marea biserică apostată a Veacului Evanghelic, credincioasă originii sale babiloniene, a adoptat de fapt acest zeu pește în ritualul său, pentru că papa dovedește în anumite ocazii, prin ceea ce poartă pe cap, că este directul reprezentant al lui Dagon. Cum era o regulă indispensabilă în toate religiile idolatre ca marele preot să poarte emblema zeului căruia i se închina, tot așa sculpturile descoperite de Layard arată că preoții lui Dagon erau înveșmântați în îmbrăcăminte asemănătoare peștelui. Acestea erau probabil «hainele străine (sau stranii; n. t.)», la care se face referire în Țefania 1:8. Berosus ne spune că în imaginea lui Dagon capul omului apărea sub capul peștelui, în timp ce Layard subliniază că în cazul preoților «capul peștelui forma o mitră, deasupra celui al omului, în timp ce coada solzoasă, asemenea evantaiului, cădea ca o mantie în spate, lăsând expuse membrele și picioarele de om». (Babylon and Nineveh, pag. 343) Avem dovada că preoții păgâni au abandonat mai târziu corpul peștelui și au folosit numai capul, ca pe o șapcă. (Bryant, vol. v, p. 384) Fălcile căscate ale capului peștelui, puse deasupra capului omului, sunt înfățișarea exactă a mitrei cu două coarne a papei sau a unui episcop papal de astăzi! Domnul A. Trimen, un distins arhitect și autor londonez, a găsit că într-o anumită ocazie, în fiecare an, împăratul Chinei, ca Pontifex Maximus al națiunii sale, poartă o mitră care este copia fidelă a mitrei papale (Hager, Chinese Hieroglyphics, B. xxxv, [n Muzeul Britanic).

Vedem astfel influența extinsă a acestui sistem idolatru, fondat în Babilonul antic. Această «Taină (mister) a fărădelegii» a înșelat într-adevăr toată omenirea, astfel încât, așa cum Scripturile spun pe drept, națiunile au fost îmbătate sau înnebunite. Dar urmașii lui Dumnezeu și ai lui Cristos nu sunt înșelați, ei nu sunt neștiutori cu privire la planurile lui Satan, pentru că «cel duhovnicesc deosebește toate lucrurile și el însuși nu poate fi înțeles de nimeni». «Taina evlaviei» nu poate fi pătrunsă decât de cei care sunt inițiați prin ungerea Spiritului Sfânt. «Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului (natural) nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său, căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu». Să fim recunoscători dacă locuim «în locuința tainică a Celui Prea Înalt». La foarte puțini le-a fost îngăduit a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Isus Cristos pe care L-a trimis El. Ne amintim cuvintele lui Isus, relatate [n Matei 11:25-26 – «Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți șI învățați și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, pentru că așa este plăcut înaintea Ta!». Putem noi fi siguri că suntem dintre cei inițiați în tainele (misterele) lui Dumnezeu? Da, pentru că apostolul Ioan spune: «Știm că am trecut din moarte la viață pentru că iubim pe frați». «Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, cãci dragostea este de la Dumnezeu. și oricine iubește a fost conceput de Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu» (1 Ioan 4 :7 – Diaglott; n. t.).

                                                                (fragment din cartea "Mitologia şi religia" de Marton Edgar)

MITOLOGIA ŞI BIBLIA V

Zeul Saturn şi cultul taurului

Simbolul mistic al lui Osiris era tânărul taur sau viţel Apis, Apis fiind un alt nume pentru Saturn, cel ascuns. Taurul Apis era de asmenea cunoscut ca Hap, care în limba egipteană înseamnă «a ascunde».În limba caldeană Hapînseamnă «a acoperi». (Egyptian Collection in the British Museum, p. 131) Acum vedem de ce naţiunea evreiască a făcut chipul unui viţel şi i s-au închinat curând după ce au părăsit Egiptul sub Moise, pretinzând că acesta este dumnezeul care i-a eliberat din sclavie, însemnând, bineînţeles, că Osiris, reprezentat de viţel, era dumnezeul. Un chip al taurului Apis într-o învelitoare asemănătoare cu blana pătată a leopardului este ilustrat de colonelul Hamilton Smith. (Biblical Cyclopaedia, vol. i, p. 368) Atenţia ne-a fost deja atrasă asupra semnificaţiei blanei de leopard care-l identifică pe Osiris cu Nimrod, «îmblânzitorul leopardului». Isis era reprezentată de către o vacă, numită vaca Athor, care este binecunoscută ca fiind o vacă pătată. – Wilkinson, vol. iv, p. 387, şi vol. vi, plate 36

Taurul era simbolul specific al lui Nimrod, fiind hieroglifa care îl înfăţişează ca pe «cel puternic» şi «domnul vânătoarei». În Asiria cuvântul pentru «taur» mai semnifică şi «conducător» sau «prinţ» şi pentru acest motiv regii puternici ai Babiloniei şi Asiriei care au urmat şi l-au imitat pe Nimrod, primul rege, erau reprezentaţi de tauri mari cu cap de om. Aceşti tauri aveau şi nişte aripi mari, întinse, spre a arăta că nu numai regele însuşi era un puternic, dar că avea şi «puternici» sub conducerea lui. Nimrod şi urmaşii lui sunt «puternicii» sau «uriaşii», despre care se spune în mitologie că s-au «răsculat împotriva cerului». Cuvântul ebraic pentru «puternic» din Genesa 10:8 este «gheber» (acelaşi cuvânt este tradus «uriaş» în Iov 16:14 – versiunea King James; “războinic” — Cornilescu revizuită; n. t.). Un sinonim pentru gheber este «abir», dar «aber», pronunţat aproape la fel ca abir, înseamnă «aripă». Astfel, «Baal-abirin» înseamnă «Domnul celor puternici», în timp ce «Baal-aberin» înseamnă «Domnul aripilor», sau «cel înaripat» (cuvântul abir apare în Judecători 5:22 – «de goana năvalnică a puternicilor săi» — Strong; n. t.; în timp ce aber se găseşte în Isaia 40:31 – «vor urca cu aripi ca vulturii» — Strong; n. t.). În Isaia 8:6-8 există o aluzie la «aripile» unui rege asirian.

Deoarece cornul este vechiul simbol al puterii, aceşti tauri asirieni, deşi cu capete de om, prezintă totuşi nişte coarne care le înconjurau coiful. Motivul pentru care cornul este folosit ca simbol al autorităţii şi al puterii regale pare a se datora direct curajului lui Nimrod ca mare vânător, după cum reiese din anumite sculpturi descoperite de Layard în timp ce săpa în Babilon. Pe o gravură de lemn, în lucrarea sa Nineveh and Babylon, pagina 605, Layard îl arată pe Hercule asirianul (adică «Nimrod Uriaşul», după cum este numit în versiunea Septuaginta a Genesei) atacând fără arme un taur. După ce a învins taurul, el îşi pune cornul lui pe cap ca un trofeu al victoriei, o dovadă a marii sale puteri de a fi în stare să învingă un animal atât de puternic. Astfel încoronat este acum reprezentat luptându-se cu un leu, regele fiarelor. Aceasta aminteşte de un vechi obicei printre naţiunile orientale, ca regii şi conducătorii să poarte pe cap coarne ca dovadă a puterii şi autorităţii lor. (Smith, Bible Dictionary, art. «Horn»)

Satirii şi zeul Pan

În versiunea armeană a Cronicii lui Eusebius, Ninus apare primul în lista regilor asirieni. Aceasta este în acord cu menţiunea Scripturii despre Nimrod, despre care se spune că a fost primul puternic şi a dobândit prima împărăţie. Potrivit lui Pherecydes, Kronos sau Saturn a fost «primul care a purtat o coroană înaintea tuturor celorlalţi». (Tertullian, De corona militis, cap. 7, Vol. ii, p. 85) Prin urmare, aici găsim o dovadă în plus că Saturn sau Kronos era Nimrod. Aceasta explică de ce Bachus grecul era reprezentat purtând coarne şi de ce era deseori numit prin epitetul «cel cu coarne de taur». (Orphic Hymns: Imn li, ToTrietericus, greek, p. 117). Apolo, despre care am văzut că este identificat în acelaşi fel cu Nimrod, este numit în Imnurile Orfeice ca «zeul cu două coarne». (Imn lui Apolo) însoţitorii lui Bachus erau numiţi satiri şi se spune că «dansau împreună cu el». (Aelian, Hist., p. 22) Satirii erau zei cornuţi; şi cunoscând identitatea lui Bachus este uşor de văzut că însoţitorii lui, Satirii, erau cu adevărat cei «puternici» asupra cărora Nimrod era domn. Este în general acceptat că zeul Pan era căpetenia Satirilor. Dar Satir este numai o altă formă a cuvântului Satur sau Saturn – «Cel ascuns». Prin urmare, Pan a fost primul dintre Satiri sau cei ascunşi. Când Nimrod sau Osiris a fost dat la moarte violentă ca urmare a condamnării judecătoreşti a celor 72 de conducători, aceasta a produs o mare spaimă printre urmaşii lui care s-au ascuns imediat, de aici derivarea cuvântului pan-ică — frică extremă sau subită. Referindu-se la efectul pe care uciderea lui Osiris de către Typho (Set sau Sem) l-a avut asupra urmaşilor săi, Plutarch spune: «Primii care au aflat despre accidentul care i s-a întâmplat regelui lor au fost panii sau satirii care trăiau pe lângă Chemmis; şi ei, aducând imediat la cunoştinţa poporului veştile, au dat primul prilej numelui de Spaimele Panicii » (Panic Terrors [n limba engleză; n. t.) – de Isid. s. 13.

Cultul Diavolului

Cuvântul englezesc «crown» (coroană) este derivat din numele Kronosi, obişnuita coroană cu ţinte care împodobeşte capetele monarhilor europeni, sugerează încă ideea coarnelor regilor antici ai Orientului. Plutarch spune că «romanii se uitau la Kronos ca la un zeu subpământean al Infernului». (vol. ii, p. 266) În Ausonius citim de asemenea că «Saturn nu este printre zeii cerului, ci printre cei ai Infernului». (Ecolog. I, p. 156) }şi Pluto este numit «zeul Iadului» şi acest nume are aceeaşi semnificaţie ca Saturn, însemnând «Cel ascuns», căci Pluto este derivat din Lut, «a ascunde», care, prefixat cu articolul definit din egipteană devine «P’Lut». Atât Wilkinson (vol. iv, p. 63), cât şi Bunsen (vol. i, p. 431, 432) arată că Osiris al Egiptului era «regele hadesului» sau Pluto. Hades, după cum ştim cu toţii, înseamnă «starea ascunsă». Totuşi, în realitate, Pluto sau Saturn nu era nimeni altul decât încarnarea Diavolului, care s-a ascuns sub masca şarpelui atunci când a cauzat căderea omului în grădina Edenului şi care s-a ascuns de atunci de lume la adăpostul lui de minciuni. Este ciudat că reprezentarea populară a Diavolului cu coarne, copite şi coadă este exact înfăţişarea lui Nimrod cel negru, înfăţişat în sculptură luptându-se cu leul; pentru că în acea hieroglifă el poartă nu numai cele două coarne ale taurului pe care-l învinsese mai înainte, dar şi picioarele din spate şi coada lui! «{Încornoratul» este denumirea populară prin care Diavolul era cunoscut în Scoţia în vremurile de demult. Satirii erau de asemenea pe jumătate animale, având, pe lângă coarne, picioarele din spate şi coada de ţap. Legătura satirilor asemănători ţapilor cu Diavolul este confirmată de cuvântul ebraic sa’yr. Acest cuvânt ebraic este tradus ţap în 2 Cronici 29:23: «Au adus apoi ţapii (sa’yr) jertfei pentru păcat» ; demoni [n Levitic 17:7 – «Să nu-ţi mai aducă jertfele lor la demoni (sa’yr)»; şi satiri în Isaia 13:21 — «Babilonul … va fi ca Sodoma şi Gomora … şi satirii (sa’yr); (Strong; n. t.) vor dansa acolo».

Sistemul «Misterelor» cerea ca tot ritualul lui etc. să fie ţinut cu grijă în secret. Tot ceea ce era în legătură cu acestea era simbolic şi avea o semnificaţie ascunsă şi în consecinţă iniţiaţilor nu li se permitea să divulge adevărata lor natură, sub pedeapsa cu moartea. Herodot, care a fost iniţiat în misterele Egiptului, evidenţiază aceasta când se referă la înfăţişarea ca de ţap a zeului Pan. El spune: «Nu că ei (iniţiaţii) cred că el (Pan) a avut într-adevăr această formă; ei se gândesc la el ca la ceilalţi zei; dar motivul (înfăţişării lui de ţap) având legătură cu religia, nu am libertatea să-l explic». (Birch, Wilkinson, vol. iii, p. 186). Totuşi, “lucrurile ascunse ale întunericului” sunt acum descoperite în această zi care luminează (începutul Mileniului) şi noi ştim că motivul mistic al părţii de ţap a satirilor este în legătură cu panica lor şi cu fuga lor subită să se ascundă auzind despre moartea violentă a conducătorului lor; pentru că «Berkha», cuvântul pentru «fugar», înseamnă şi «ţap». Unul dintre epitetele zeului Pan, capul Satirilor, era Capricorn, care înseamnă «cu coarne de ţap».

Originea cultului soarelui şi focului

Numele caldean al lui Nimrod, fiul Semiramidei, era Zero-ashta, de la zero – «sămânţa» şi ashta – «femeia». Dar cuvântul Ashta înseamnă şi «foc», aşa că zero-ashta, «sămânţa femeii», a devenit Zeroastes sau Zoroastru, binecunoscutul nume al căpeteniei închinătorilor la foc. În istoria generală cele mai frecvente referiri se fac la Zoroastru din Bactria, dar vocea antichităţii este clară şi distinctă în privinţa faptului că primul şi cel mai mare Zoroastru a fost un asirian sau caldeean şi că el a fost fondatorul sistemului idolatru al Babilonului şi deci Nimrod. (Suidas, Tom. I, p. 1133) După moartea sa, despre Nimrod cel zeificat s-a născocit că s-ar fi «născut din foc» — Zero-ashta, «sămânţa focului» — şi ca atare a fost venerat ca marele zeu-soare Baal. Teophilus din Antiohia ne informează că Kronos, care am văzut că este unul din titlurile zeificatului Nimrod, era venerat în Orient ca Bel sau Bal – Clericus, De Philosophia Orientali, lib. i, sect. ii, cap. 37.

Nimrod a fost primul rege babilonian şi deci titlul Molech i se aplică mai întâi lui, pentru că «Molech» înseamnă «rege». Astfel înţelegem de ce Scripturile îl indică pe Molech (sau Moloch) a fi groaznicul zeu al focului, reprezentantul terestru al lui Baal — zeul soare. În Ieremia 32:35, citim: «Au zidit înălţimi lui Baal în Valea Ben-Hinom, ca să treacă prin focul lui Moloh pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care nu l-il poruncisem; şi nici nu-mi trecuse prin gând că au să facă asemenea grozăvii, ca să ducă pe Iuda în păcat». Se susţinea că trecerea prin foc era în vederea purificării şi asta, probabil, şi făcea să se resemneze pe părinţii care îşi jertfeau copiii lui Molech. Ei erau sub amăgirea că focul care îi mistuia pe micuţi şi îi desăvârşea şi îi făcea potriviţi pentru viaţa viitoare. Zeul Tamuz, care este indentificat cu Nimrod, pe care femeile lui Israel îl plângeau anual (Ezechiel 8:14), este legat într-adevăr de cultul focului şi de ideea de purificare prin el, pentru că numele Tamuz este derivat din tam – «a desăvârşi» şi muz – «a arde», adică, a desăvârşi prin ardere. Aceasta, fără îndoială, este originea locului imaginar numit Purgatoriu, focul pe care papalitatea îl crede necesar pentru desăvârşirea sufletelor oamenilor şi pentru curăţirea păcatelor pe care le duc cu ei în lumea nevăzută! Bineînţeles, eroarea a apărut firesc din credinţa credulă în minciuna de la început a lui Satan, anume că nu există moarte adevărată, ci sufletul este independent şi nemuritor şi continuă să trăiască în lumea spirituală după moartea corpului. Cei care cred adevărul lui Dumnezeu sunt feriţi de asemenea erori şi ştiu că morţii vor rămâne în mormintele lor până în glorioasa dimineaţă a învierii. Cât de înşelată a fost sărmana omenire!

În Ieremia 19:5, 6 citim: «Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe fiii lor în foc ca arderi-de-tot lui Baal: lucru pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem şi nici nu-mi trecuse prin minte. De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Măcelului». Denumirea de «Tofet» dată văii Hinom sau Gheena aşa cum este numită în Noul Testament, este derivată din

toph, care în Isaia 30:32 este tradus «tamburine», adică tobe. Prin zgomotul tamburinelor sau tobelor preoţii lui Baal căutau să înăbuşe strigătele copiilor care erau jertfiţi groaznicului Molech. Din cauza acestei urăciuni Domnul a blestemat Valea Hinom şi recunoscând acest blestem Isus a vorbit despre această vale ca reprezentând simbolicul «iaz de foc şi de pucioasă», moartea a doua, în care vor fi aruncaţi Satan şi toţi cei ce îl urmează la sfârşitul domniei Milenare a lui Cristos.

Această răsplată dată lui Satan, autorul crudei venerări a lui Molech, pare a fi prezisă în Isaia 30:27-33 sub masca regelui asirian Nimrod, care am văzut că era directul reprezentant al Diavolului. Citim pasajul: «Iată, Numele Domnului vine de departe! Mânia lui este aprinsă, un incendiu puternic; buzele Lui sunt pline de indignare şi limba Lui este ca un foc mistuitor … Atunci, asirianul va fi zdrobit de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa. … Căci de mult timp este pregătit un Tofet (Valea Hinom sau Gheena), pregătit chiar şi pentru împărat: este făcut adânc şi lat, cu foc şi lemne din belşug. Suflarea Domnului îl va aprinde ca un şuvoi de pucioasă.» (Vezi traducerea Cornilescu revizuită, inclusiv nota de subsol; n. t.)

Aşa cum Valea Gheena, care se întinde de-a lungul părţii sudice a Ierusalimului, este folosită ca un simbol al morţii a doua de la care nu va mai fi înviere, tot astfel valea lui Iosafat sau Kedron, care se întinde de-a lungul părţii estice a oraşului, este folosită ca un simbol al primei morţi sau a morţii adamice din care este asigurată o înviere datorită sacrificiului de răscumpărare al lui Isus Cristos. Evreii şi de asemenea mahomedanii doresc mult să fie îngropaţi în această vale, deoarece ei cred că învierea şi judecata din urmă vor avea loc aici (Vezi Ioel 3:1, 2; 12-14). Valea lui Iosafat este probabil «valea oaselor uscate», la care se referă Ezechiel în capitolul 37.

Istorisirea probării profeţilor lui Baal de către Ilie (1 Împăraţi 18:17-40) indică cât era de puternic întemeiată închinarea la Baal în acel timp în Israel. Ilie a venit cu îndrăzneală în faţă şi a strigat: «Cât timp veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!». Proba propusă de Ilie cu privire la cine era adevăratul Dumnezeu, Iehova sau Baal, trebuia să fie un răspuns prin foc; şi poporul a fost de acord că aceasta ar fi o probă potrivită pentru că Baal era zeul soarelui sau focului şi ce ar fi putut fi mai rezonabil decât să aştepţi de la el un răspuns prin foc? Proba a reabilitat numele lui Iehova şi cei 450 de preoţi ai lui Baal au fost ucişi. Acţiunea curajoasă a lui Ilie de a curăţi astfel ţara de închinătorii lui Baal a fost una de binecuvântare incalculabilă pentru popor. Cultul lui Baal era o religie şi mai cumplită decât ceea ce implica aducerea copiilor ca arderi de tot pentru el; pentru că, exact aşa cum în legea mozaică se cerea ca preoţii să mănânce o parte din animalele oferite ca sacrificii de către popor (vezi Numeri 18:9, 10), tot aşa, preoţii lui Baal mâncau o parte din sacrificiile umane oferite zeului focului Molech! Aceasta arată adevărata origine a numelui dat în limba engleză (şi română) mâncătorilor de carne umană, căci cuvântul caldean pentru «preoţi» este «cahna», aşa încât Chana-Bal, adică «Preotul lui Baal», a devenit canibal. Este bine cunoscut faptul că preoţii închinători la soare ai Mexicului antic erau canibali.

Cât de bucuroasă va fi biata creaţie gemândă când Cristos, adevăratul «Soare al Dreptăţii» va răsări cu vindecare sub aripile sale. (Maleahi 4:2) Ce contrast faţă de acel «soare»crud al nedreptăţii care răsărea cu moarte sub aripile sale! Aluzia lui Maleahi la «aripile» soarelui este derivată evident din binecunoscutul simbol al zeului soare din Egipt şi Asiria. Deasupra uşilor templelor şi mormintelor antice din aceste ţări se vede în mod obişnuit o reprezentare a zeului soare, în forma unui disc rotund cu aripi mari, întinse. Alături de soare ca marele zeu al focului era asociat şarpele. Owen spune: «În mitologia lumii primitive şarpele este în mod universal simbolul soarelui». (Owen, apud Davies, Druids, în notă, p. 437) În Egipt cel mai obişnuit semn pentru soare sau zeul soare este un disc cu un şarpe în jurul lui. (Bunsen, Hieroglyphics, vol. i, p. 479) Motivul originar pentru asocierea şarpelui cu soarele pare să fi fost acesta: după cum lumea fizică îşi primeşte lumina de la soare, tot aşa şarpele era considerat marele iluminator al lumii spirituale, dându-i omenirii cunoştinţa binelui şi răului. Bineînţeles, aceasta, ca întreaga idolatrie, este o absolută pervertire a adevărului, dar ea serveşte la identificarea zeului soare cu Satan. În Apocalipsa 12:3 Satan este numit «un mare balaur roşu», sau «un şarpe aprins» (vezi Diaglottşi compară cu versetul 9). Pausanias ne informează că «balaurul la greci era doar un şarpe mare.» — lib. ii, Corinthiaca, cap. 28, p. 175