Dragostea în faptă (1 Cor.13:4-8)
4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,
6. nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7. acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.
8. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.
Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate
Dragostea ne face să răbdăm considerabil și timp îndelungat. Ea nu este iute, irascibilă, nu explodează, nu bate din picioare și nu claxonează. Acceptă faptul că toți oamenii se împiedică și cad, că toți avem imperfecțiuni și slăbiciuni, evită judecata și caută oportunități pentru a fi constructivă, chiar și față de cei nerecunoscători, arătându-le prin exemplu o cale mai bună. Evrei 12:3
Dragostea își păzește manierele și tonul fiind amabilă în fiecare cuvânt, privire și faptă. Cu privire la bunătatea pe care ar trebui să o revărsăm asupra altora, un înțelept quaker spunea "Voi trece prin această lume o singură dată. Orice bine pot să fac, sau orice bunătate pot să arăt oricărei ființe umane, să o fac acum. Să nu o amân și să nu o neglijez, căci nu voi mai trece pe aici.”.
Dragostea nu pizmuiește (nu este invidioasă)
Nu este niciodată geloasă sau invidioasă. Dragostea este generoasă, bucurându-se să vadă prosperitatea altora, chiar dacă pentru un timp lucrurile celui care o nutrește nu prosperă. Dragostea nu concurează, nu controlează și nu este defensivă. Ea se bucură cu cei ce se bucură, în prosperitatea fiecărui cuvânt bun şi lucru bun, şi în înaintarea în harul creştin şi în serviciul divin al tuturor celor care sunt conduşi de Spiritul divin.
Dragostea nu se laudă
Nu se umflă de mândrie, nu se înalță, nu face paradă, nu se îmbracă strident. Ea nu se grăbește să spună ”Eu am reușit” sau ”Unde ai fi fost fără mine?” Dragostea nu cere aprecieri și aplauze, nu se teme să-și piardă reputația și se grăbește să spună ”Îmi pare rău – greșeala este a mea” sau ”am dat-o în bară, te rog iartă-mă”
Dragostea nu se umflă de mândrie (nu se îngânfă)
Dragostea nu caută defectele altora fiind oarbă la ale sale, nu caută niciodată să se facă pe sine să strălucească în contrast cu alții. Nu face fapte bune pentru a fi văzută de alții, nu se laudă cu cunoștința și harurile sale, ci în umilință recunoaște că ” Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit coboară de sus, de la Tatăl luminilor” – Iacov 1:17.
Dragostea nu se poartă necuviincios
Dragostea este curtenitoare. Nu este lipsită de politețe, insistentă, fiind capabilă să cedeze și fericită să spună ”Mulțumesc”. Nu vrea să fie prima, în față, nu este directă, nu se amestecă în treburile altora și nu vorbește fără ea. Evită mândria ca pe o boală mortal știind că în mândrie este izvorul necuviinței (impoliteții)
Dragostea nu caută folosul său
Dragostea caută să-i încurajeze pe alții fără să-I împingă sau să țipe. Ea nu va profita pe nedrept de pe urma altora și mai degrabă va suferi o nedreptate decât să facă una. Nu râvnește la onorurile, bogăția și faima altora, ci se bucură să-I vadă binecuvântați și dorește a adăuga la aceste binecuvântări decât a le diminua.
Dragostea nu se mânie, nu se gândește la rău (nu poartă ranchiună)
Dragostea nu este iritabilă, prost dispusă și ușor de ofensat. Ea se străduiește să țină cont de slăbiciunile altora gândindu-se cu bunătate și simpatie la ei, amintindu-și de propriile slăbiciuni.
Dragostea nu ține cont de răul care i se face. Nu este suspicioasă, nu caută defecte la alții, nu întocmește statisticii cu de câte ori i-a greșit cineva, nu ține scorul, nu adună cuvinte de furie. Ea nu jignește, uită rănile, nu caută răzbunare și refuză să construiască ziduri care să-i izoleze pe alții. Dragostea alege să ierte,
caută un nou început, nu adună animozități și suspiciuni și nici nu fabrică un lanț de dovezi circumstanțiale ale intențiilor rele, din lucruri banale.
Dragostea nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr
Dragostea este întristată de rele oriunde le întâlnește, simpatizează cu toți cei care cad sau care sunt asaltați de ispite. Nu are satisfacție nici să audă, nici să spună vești rele, respinge și cea mai mica sugestie de bucurie la căderea unei persoane, ca reprezentând în vreun oarecare grad dreptatea.
Dragostea are o cale de acțiune opusă celei a lui Balaam, care”a iubit răsplata nelegiuirii”(2 Pet.2:15). Ea nu vinde adevărul și nici nu-l diluează pentru avantaje personale. Oricât de profitabilă ar fi eroarea, dragostea n-ar putea să ia parte la ea, chiar dacă acest lucru ar însemna pierderea prieteniilor pământești.
Dragostea acoperă totul (suportă toate, suportă mereu consecințele)
Dragostea este inexpugnabilă (de neînvins) în fața atacurilor răului, rezistă impurității, păcatului, poate face față nedoritului, neplanificatului și neplăcutului. Nu striga niciodată ”Asta e ultima data….” sau ”Nu merg mai departe…..”.
Dragostea va dăinui prin neînțelegerile și rănile care apar în orice relație și le va acoperi în speranța unei rezolvări a problemelor în cele din urmă. Îndură presiune din toate părțile fără a fi zdrobită, este dispusă să sufere reproșuri, mustrări, insulte, pierderi, denaturări și moarte pentru cauza lui Dumnezeu. Dragostea acoperă totul cu o manta de simpatie pentru că nimeni și nimic nu este perfect și vede în toate persoanele anumite calități care pot fi stimate și apreciate, ea nu lasă niciodată ca inima să se împietrească față de ceilalți.
Dragostea crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul
Dragostea întotdeauna crede și nu este dispusă să conteste afirmațiile cuiva. Preferă să creadă binele decât răul, despre toată lumea, acționând pe principiul că e mai bine să fii înșelat de 1000 de ori decât să treci prin viață înăcrit de o minte neîncrezătoare și suspicioasă.
Dragostea speră întotdeauna la cel mai bun rezultat în ceea ce-i privește pe alții, dorește o binecuvântare pentru toți și se străduiește întotdeauna să facă bine.
Ea este plină de credință în promisiunile și angajamentul divin, neîndoindu-se de nimic, necunoscând disperarea, căci este ancorată în Stânca Veacurilor (Isaia 26:4). Iubirea față de Dumnezeu face ca inima să fie pe deplin încrezătoare în cel Atotputernic. Sufletul unit cu Dumnezeu prin legături de iubire nu poate fi învins și zdrobit, pentru că El nu va îngădui ca aceștia să fie mai ispitiți decât pot îndura.
Dragostea nu va pieri niciodată
Alte haruri și daruri își pot servi scopurile și pot trece, dar dragostea este ceva etern. Dumnezeu este dragoste și cum El este veșnic și dragostea este veșnică. Dragostea nu va face decât să se mărească și să se adâncească și nimeni nu va putea să trăiască pe vreun plan de existență fără să o dezvolte în gradul cerut. Dragostea e lucrul principal, un rod care trebuie dezvoltat în grădina sufletelor noastre, pentru că ea înseamnă asemănare cu Dumnezeu.
Preaiubiților, cu toate realizările noastre, să obținem dragostea – nu numai în cuvânt, ci și în faptă și în adevăr -Dragostea ale cărei rădăcini sunt în inima nouă, concepută în noi de Dragostea Tatălui nostru ceresc și exemplificată prin cuvintele și faptele dragului nostru Răscumpărător. Orice altceva am căuta și am câștiga ar fi doar pierdere și gunoi, dacă pe lângă acestea nu ne-am asigura să obținem dragostea.
Iubire sacrificatoare
”Iubirea e umplerea paharului altuia din al nostru
Iubirea e zilnică cedare și zilnică luare
Alegerea cărării pietroase în fiecare zi
Pentru ca picioarele altuia să poată călca pe-o netedă cale.
Iubirea nu e oarbă, ci prin ochii altuia privește
Și nu întreabă ”trebuie să dau?”, ci ”pot oare să sacrific?”
Iubirea-și ascunde tristețea, ca inima și buzele altuia să poată cânta,
Și-mpovărată umblă, ca viața altora să poată-nflăcărat zbura.
Frate, ai tu asemenea iubire-n suflet?
Ea numele îți va schimba în sfânt când scopul vei atinge”
