DUMNEZEU CAUTĂ UN OM. EȘTI TU OMUL ACELA?

DUMNEZEU CAUTĂ UN OM. EȘTI TU OMUL ACELA?

                                                                                                

Ce minunat este să ne gândim că Dumnezeu ne caută, pentru că păcatul atât de adânc ne-a coborât încât noi nu știam să-l căutăm pe El. El ne caută, El ne cheamă, răspundem noi acestei chemări? Textul de bază al lecției noastre este din Ieremia 5:1, unde citim:”Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-va, întrebati si cautati în piețe, daca se gaseste un om, daca este vreunul care sa înfaptuiasca ce este drept, care sa se tina de adevar, si voi ierta Ierusalimul.” Profetul Ieremia trăia într-o perioadă de mare declin pentru poporul Israel. În mijlocul națiunii favorizate de Dumnezeu se practica idolatria, ceea ce era foarte grav. Conducătorii erau corupți, prorocii proroceau neadevăruri, poporul se închina dumnezeilor străini, Israel se afla în pragul robiei de 70 de ani. În asemenea condiții misiunea încredințată de Dumnezeu profetului Ieremia de a mustra păcatul, idolatria și corupția era foarte dificilă. Dacă ținem seama de un asemenea context istoric, social și religios ne dăm mai bine seama de misiunea grea de a găsi un om după voia lui Dumnezeu chiar și în locurile publice, aglomerate. Iată ce spune Dumnezeu poporului său Israel: ”Așa vorbește Domnul, ce nelegiuire au găsit părinții voștri în mine de s-au depărtat de mine și-au mers după nimicuri și au ajuns ei înșiși de nimic”(Ieremia 2:5). Ce trist! Dar textul exprimă un adevăr – al părăsi pe Dumnezeu, izvorul apelor vii, înseamnă a alerga după nimicuri și în final a ajunge de nimic. Întotdeauna calea fără Dumnezeu duce în jos, duce la moarte, în opoziție cu cărarea vieții care duce în sus așa cum scrie în Proverbe 15:24:” Pentru cel intelept, cararea vietii duce in sus, ca sa-l abata de la Locuinta mortilor, care este jos.”

            Dragi frați și surori, trăim într-o lume asemănătoare celei din timpul profetului Ieremia. Trăim într-o lume nedreaptă, coruptă, idolatră, într-o lume în care păcatul este ridicat la rang de virtute, în care anormalul este acceptat ca normal, în care răul poartă eticheta binelui. Păcatul care a dus la distrugerea Sodomei este legiferat în țările așa zis creștine. Într-o asemenea societate pare deplasat să vorbești despre dreptate, cinste, decență, moralitate. Este foarte greu să găsești un om acceptat de Dumnezeu. Cu toate că trăim în era computerelor și călătoriilor spațiale, degradarea morală a societății este fără precedent în istorie. Egoismul nu are limite, numărul celor săraci, a celor care mor de foame este într-o creștere alarmantă, fenomenele naturale fac ravagii ca niciodată înainte; protestele, revoluțiile, mișcările de stradă nu pot fi controlate; terorismul internațional inspiră frică celor mai puternice națiuni. Drogurile și stresul sunt cauza multor boli psihice. Conducătorii sunt corupți, unii preoți sunt acuzați de pedofilie, instabilitatea politică și economică se accentuează și au efecte globale. Criza economică se adâncește și aruncă pe mulți în sărăcie și mizerie, o criză alimentară mondială bate la ușă. Complexitatea problemelor mondiale dă de furcă guvernanților. Boala societății este gravă, doctorii societății i-au stabilit diagnosticul – incurabilă. Omenirea suportă consecințele dezastruoase ale păcatului, semnele sfârșitului de veac sunt evidente. Într-un asemenea context general Dumnezeu caută un om, ești tu omul acela? Dar să vedem mai întâi ce caută omul. Omul caută fericirea, dar unde poate fi găsită? Unii o caută în plăceri, în bani, în avere, în glorie deșartă. Alții cu preocupări mai nobile o caută în știință, cercetare, artă, muzică, opere caritabile. Evident, omul are dreptul să caute fericirea. Dar de ce nu o poate găsi? Pentru că o caută fără Dumnezeu și fără Dumnezeu nu există fericire. Dumnezeu așa a creeat ființa umană, ca omul să fie fericit numai dacă acționează în parametrii fixați de El, numai dacă trăiește în armonie cu El. Cineva a spus, dacă nu există în noi ceea ce e deasupra noastră vom fi biruiți de ceea ce e în jurul nostru. Fiul lui Dumnezeu a venit să ne elibereze de sub puterea păcatului, care este puterea diavolului, să ne transfere la o nouă viață, sub controlul și autoritatea lui Dumnezeu. Iată cum exprimă apostolul Pavel acest adevăr:” El ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui, in care avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor.”(Coloseni 1:13,14).

Acum ne întrebăm, ce caută Dumnezeu? Dumnezeu caută un OM. Textul de bază al lecției noastre scoate în evidență două caracteristici ale omului pe care-l caută Dumnezeu: să practice dreptatea, să iubească adevărul .

1.Dreptatea este temelia guvernării divine. Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu drept. Dreptatea este o măsură exactă, ea nu cunoaște nici un compromis. Dreptatea stă la baza ordinii universale, fără ea ar fi haos. Cât de mult ține Dumnezeu la dreptate? Vedem că pentru satisfacerea ei a murit fiul Lui, El cel drept pentru noi cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu (1 Petru 3:18). Dar noi suntem imperfecți, nedrepți, păcatul edenic distrugând relația omului cu Dumnezeu, cu dreptatea, structura morală a omului fiind frântă, procesul degradării a început. De aceea Biblia spune că toată lumea zace în cel rău. Aici intervine harul, iubirea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Toți care îl recunosc pe Isus și valoarea morții sale și se încred în El pentru viață veșnică și caută să umble în urmele Lui sunt acceptați în familia lui Dumnezeu în calitate de fii. Opoziția față de păcat, la care suntem chemați, este exprimată de apostolul Pavel cu următoarele cuvinte: ”Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine”(Romani 12:9). A avea groază de rău înseamnă a vedea păcatul așa cum îl vede Dumnezeu, ca ceva grav, monstruos, satanic. Fiecare minciună, răutate sau invidie trebuie să stârnească repulsie. Dimpotrivă, a ne lipi tare de bine înseamnă a ne dărui cu toată inima lui Dumnezeu, adevărului, dreptății, bunătății, compasiunii și a tot ce este vrednic de laudă. Această viață dreaptă, curată, după care trebuie se tânjim, în termeni scripturali se numește sfințenie, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.              

Fraților, Dumnezeu caută un om. Ne-am dori să fim și noi printre cei căutați de El? Cred că da. Atunci vă propun, dragii mei frați și surori să examinăm o a doua caracteristică a omului pe care-l caută Dumnezeu. În textul pe care-l analizăm scrie – să se țină de adevăr.

2. Câteva cuvinte despre Adevăr. Dar ce este adevărul? - întreba odată Pilat din Pont pe Domnul Isus? Adevărul era în fața lui, dar el nu putea vedea pentru că ochii lui erau închiși și nu putea recunoaște pe cel mai nobil reprezentant al rasei umane. Dumnezeul Bibliei este Dumnezeul Adevărului. Domnul Isus este Adevărul și a venit în lume să-l facă cunoscut. Mărturia adevărului l-a costat viața, iar sacrificiul său suprem a constituit prețul de răscumpărare. Biblia este cartea adevărului, singura inspirată de Dumnezeu. Întotdeauna vom recunoaște Biblia ca unicul nostru standard, unicul nostru crez, singura noastră autoritate în materie de credință. Biblia este însuși cuvântul lui Dumnezeu și nu trebuie să uităm niciodată acest lucru.  Fratele Russel a spus: ”adevărurile fundamentale ce au animat poporul Domnului de-a lungul Veacului Evanghelic sunt aceleași și astăzi”. Parcă îmi vine să repet:”adevărurile fundamentale ce au animat poporul Domnului de-a lungul Veacului Evanghelic sunt aceleași și astăzi”.” Ele sunt suficiente pentru mântuirea noastră, sunt suficiente pentru a recunoaște pe cineva ca frate în cel mai înalt sens al cuvântului. Nu ar trebui să facem presiune unii asupra altora cu doctrine neesențiale ci ar trebui să fim de acord ca frații să-și urmeze propria conștiință”. Dar, în același timp este o realitate pentru poporul lui Dumnezeu că la acest sfârșit de veac avem ceea ce Biblia numeșta ”hrană la timp”. ”Hrana la timp” este adevărul necesar să întărească, să protejeze credința sfinților în timpul parusiei Domnului, să-i protejeze de mulțimea ispitelor cauzate de forțele întunericului. De aceea sper că sunteți de acord că Studiile în Scripturi sunt necesare pentru a înțelege planul lui Dumnezeu, frumusețea și armonia lui. Bineînțeles, Domnul ne conduce, dar El o face prin agenți umani. Însușirea unei cunoștințe corecte este un element vital pentru orice copil al lui Dumnezeu. Dar, să nu folosim adevărul ca pe niște șabloane pentru a judeca pe alții, disprețuind și rănind pe cei ce nu se încadrează. Valoarea unei doctrine este dată de implicațiile ei în viața noastră. Acestea nu sunt simple idei, teorii sau opinii, ci sunt menite să aibă un impact asupra noastră și va fi unul pozitiv dacă doctrina este corectă și inima curată.

Trăim în ”ceasul ispitei”, în perioada Laodicia și laodicienii sunt aspru criticați. Ei se cred bogați, că nu duc lipsă de nimic, totuși starea lor este vrednică de plâns. Să veghem, să fim treji pentru că prevenirile Domnului se pot referi și la noi. Dragi frați, să fim precauți cum luptăm pentru adevăr și cu ce metode. Putem avea o doctrină corectă, dar folosind metode greșit, să fim înșelați. Adevărul este mai mult decât o serie de doctrine corecte, adevărul este o viață sfințită trăită aproape de Domnul, o relație care progresează și crește bazându-se pe o înțelegere tot mai clară a Scripturii. Adevărul nu este un obiect să-l purtăm în buzunar, niciun om, nicio  grupare religioasă nu deține adevărul absolut . Noi nu suntem proprietarii adevărului, așa cum nu suntem proprietarii Soarelui, dar punem să ne bucurăm de razele și căldura lui. Adevărul este dat cu scopul de al trăi. Unii dintre noi ascultă, dar nu învață, alții învață, dar nu împlinesc. Mulți au cunoștință despre Dumnezeu, dar le lipsește cunoștința cu Dumnezeu, adică părtășia cu El. Fraților, cunoștința nu înseamnă pocăință, cu atât mai mult cunoștința nu înseamnă sfințire. Cunoștința neaplicată dezvoltă mândria spirituală, marea boală a laodicienilor. Dumnezeu judecă pe poporul său potrivit asemănării de caracter cu Fiul Său și nu potrivit a ceea ce știu eu. Fratele Russel a spus: ”Toată Scriptura ne învață că relația noastră cu Domnul este o chestiune individuală și personală, noi nu suntem mântuiți prin adunări, secte, partide sau familii, ci în mod personal trebuie să fim uniți cu vița dacă vrem să avem seva, să avem viață, dacă vrem să fim socotiți membrii ai Bisericii, care este corpul său.” Iată de ce Scripturile avertizează că perioada de sfârșit a Veacului Evanghelic va fi deosebit de grea pentru Fii Luminii, în care proba de foc va încerca natura structurii pe care am clădit-o: aur, argint și pietre scumpe sau lemn, fân și trestie (1 Corinteni 3:10-15).                                                                   
Am putea gândi că timpul nostru este modern și prin comparație Calea Îngustă este veche și demodată, așa că anumite încercări de modernizare, anumite accesorii, anumite ajustări ar prinde bine. Ce sugestii plăcute și fascinante pentru omul vechi! Fraților, să rezistăm unor asemenea atacuri. Fratele Russel a spus: ”unii dintre noi se gândesc că atunci când au îmbrățișat adevărul au scăpat de toate disputele și controversele și au intrat în țara odihnei și păcii, unde nu mai sunt deranjați. Dar marele nostru Adversar Satan nu este dispus să lase pe Copiii Luminii să intre netulburați în Împărăția cerească. El este un vrăjmaș redutabil și cu mare experiență și puterea lui nu este încă legată. Tactica lui de a se prezenta ca un mesager al Luminii și nu ca un prinț al întunerecului a dat roade de-a lungul istoriei omenirii. Dumnezeu permite asemenea încercări pentru poporul lui, pentru ca toți care nu au primit dragostea adevărului să fie clătinați. Adevărul nu ne-a fost dat ca o curiozitate, ca o jucărie unui copil pentru a ne bucura un timp și apoi să o punem deoparte, să primim alta.” Adevărul nu ne-a fost dat ca o armă cu care să repurtăm victorii asupra altora dovedindu-ne deșteptăciunea și forța. Adevărații copii ai lui Dumnezeu iubesc adevărul fiindcă au afinitate pentru el, îi simt valoarea, îi văd frumusețea, îi admiră grandoarea și meditează asupra lui. Ei se bucură de adevăr remarcându-i prevederile lui generoase nu numai pentru moștenitorii Împărăției cerești ci și pentru toată creația care geme în păcat și care va avea parte de slava copiilor lui Dumnezeu. Prin urmare ei iubesc adevărul și pe Dumnezeu care l-a dat, îl adună ca pe o comoară de mare preț, se silesc să-și conformeze viața după principiile lui. Adevărul trebuie primit cu iubire, păstrat cu iubire, vorbit cu iubire, trăit cu iubire, pentru a putea fi socotiți vrednici de el, pentru a putea produce roadele sale legitime (Galateni 5:22).

Dar să vedem de ce este determinată valoarea unui om. Pentru a determina valoarea unui om avem nevoie de un termen de comparație. La ce sau la cine să ne raportăm, cine este modelul nostru, etalonul nostru, idealul nostru? La cine trebuie să privim, spre cine trebuie să urcăm necontenit? Un singur răspuns – spre Domnul. Valoarea unui copil al lui Dumnezeu nu este determinată de ce are ci de ceea ce e el în interior, nu de ceea ce știe ci de ceea ce a dezvoltat în inima sa, nu de frumusețea exterioară ci de frumusețea interioară. Sugerez 3 aspecte ale acestei evaluări: 1. Cum se vede omul pe sine? În general omul se vede bine pe sine. Aceasta este tendința naturală, așa cum spune în Proverbe 16:2 ”toate căile omului sunt curate în ochii lui”. Dar să ne punem câteva întrebări retorice. Sunt eu cu adevărat ceea ce cred eu despre mine? Care sunt obiectivele prioritare ale vieții mele? Îmi fac eu timp pentru a mă uita în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu?  Care sunt motivațiile acțiunilor mele? Am eu capacitatea să-mi recunosc greșelile? Care este sursa bucuriei mele? Unde își află inima mea liniște? Ce dă sens, valoare și scop vieții mele? De ce mă pot ancora pentru ca în timp de furtună să nu mă prăbușesc? Avem nevoie de o cercetare de sine în mod sincer pentru a nu crește deformat spiritual. O autentică examinare de sine ar putea să ne întristeze descoperind adevăratul diagnostic, dar numai așa există șansa vindecării. Dacă nu putem suporta lumina realității interioare, ochiul nostru este bolnav. Uneori vorbim despre păcatele noastre mici pentru a le ascunde pe cele mari. Aproape întotdeauna găsim justificare când nu vrem să facem ceva sau când facem rău. Fraților, dacă ne măsurăm cu umbra, pierdem simțul realității, dacă ne vedem întotdeauna bine cântarul nostru este dereglat, dar avem marea șansă să reglăm cântarul nostru după cântarul lui Dumnezeu.   

2. Cum ne văd alții? Pentru unii dintre noi părerea altora despre noi este foarte importantă, mai importantă chiar decât ar trebui. Unii ne vor vorbi de bine, iar alții de rău. Fraților să nu ne lăsăm deformați de laude, dar nici doborâți de criticile dușmanilor noștri. Să fim sinceri și realiști. Ați observat că unde iubirea este mică greșelile sunt mari? Ați observat că unde iubirea este de formă cearta este mare? Principiul călăuzitor al relației noastre cu alții să fie regula de aur , dreptatea, o conștiință curată. Să nu uităm că și cântarul pe care ne așează alții este imperfect, deci să fim circumspecți, să nu-i credem pe aceia care ne spun cât suntem de grozavi. Cum ne văd alții este problema lor, dar a primi mustrarea este o dovadă de maturitate și înțelepciune.

3. Cum ne vede Dumnezeu?   Exact așa cum suntem. Cântarul Lui este perfect, în fiecare zi suntem evaluați și acolo sus se consemnează. Într-o zi vom cunoaște și noi și mare va fi ziua aceea. Acel cântar de sus nu poate fi influențat de nimeni și de nimic. Relațiile și prieteniile prezente, laudele și criticile de aici nu vor putea mișca acul acelui cântar ceresc. Acela va fi marele moment al adevărului. Atunci cărțile se deschid, dosarul fiecăruia va fi cunoscut și tot ceea ce a fost ascuns aici, acolo iese la lumină. Prezentul va decide viitorul nostru, să trăim prezentul inspirați de viitorul promis de Dumnezeu. Ziua plecării noastre din această lume se apropie în fiecare zi. Tot ce ne este scump aici va rămânea în urma noastră. Apusul vieții noastre într-o zi va fi venit și atunci va fi prea târziu pentru a putea schimba ceva. În acea zi nimic nu ne va putea ajuta. Plecarea este iminentă, dar cu ce vom pleca? Ce vom secera? Un singur răspuns – ce am semănat. Atunci, în acea zi a socotelii finale nu mai contează părerea mea despre mine, nici părerea altora nu mai are nicio valoare, atunci rămâne valabilă numai evaluarea și decizia lui Dumnezeu.

             Pentru a concluziona aș aminti spusele unui înțelept: mai presus decât cei care nu știu sunt cei care caută, mai presus decât cei care caută sunt cei care află, mai presus decât cei care află sunt cei care înțeleg, mai presus decât cei care înțeleg sunt cei care aplică, mai presus decât cei care aplică sunt cei care obțin succes. Succesul pentru noi dragi frați și surori este ajungerea țintei, asemănarea cu Domnul. Încă mai avem de luptat până să biruim și noi ca Isus, capul nostru, să primim aprobarea lui Dumnezeu: ”bine serv bun și credincios”! Fie ca Bunul Părinte ceresc să ne acorde harul său, să rămânem uniți în credința noastră prea-sfântă. Fie ca voi și eu să fim OMUL pe care-l caută Dumnezeu, OMUL care înfăptuiește dreptatea, care iubește adevărul Lui. Eu aceasta vă doresc din toată inima mea, precum și mie însumi! Harul și pacea lui Dumnezeu să rămână în continuare cu voi! Amin!          

                                                                                                           
                                                                             Cornel Brie, Muckacevo 2015