luni, 28 iulie 2014



Pentru început


De ce “Adevaruri Biblice”? Pentru ca Biblia prezintă destinul uman în mod diferit de ceea ce ştiu cei mai mulţi dintre noi. Aceste “adevăruri” nu îmi aparţin, sunt ale lui Dumnezeu, sunt expuse in scrierile prorocilor şi apostolilor spre învăţătura noastră. Ele  însă au fost şi sunt ascunse de cunoştinţa omului simplu prin grija “păstorilor plătiţi”, care au creat un fals sistem spre dauna lui Dumnezeu, dar spre binele lor material. Astfel, Biserica aşa zis creştină de azi nu este decât o uriaşa contrafacere a Bisericii întemeiate de Isus Hristos, o uzurpare pentru avantaje omeneşti a întâietăţii lui Dumnezeu. Creştină doar cu numele, Biserica l-a abandonat pe mirele ei ceresc şi s-a asociat cu mirele ei pământesc( statul ) să împlinească ceea ce este scris în Daniei şi Apocalips despre “desfrânata” care a curvit cu împăraţii Pământului şi ia îmbătat pe toţi locuitorii cu vinul ei. Şi cum pot fi azi oamenii decât îmbătaţi de erorile ei!? În fiecare veac a existat o “elită” care profitând de ignoranţa, superstiţia şi frică a trăit bine, debitând de la amvoane şi din strane erori grosolane menite să-i subjuge pe cei mulţi, să-i depărteze şi nu să-i apropie de Domnul Slavei. Azi, cele peste 200 de religii creştine nu mai au pre multe în comun cu creştinismul. Curând, cu sau fără voia umană cunoştinţa despre adevaratul caracter a lui Dumnezeu va umplea tot Pământul precum acopera apa fundul mării. Atunci se va vedea că Dumnezeu şi Domnul nostru Isus Hristos nu vor chinui oamenii, nu vor arde planete, ci vor acorda tuturor familiilor pământului în baza sacrificiului depus şansa de a se împăca cu divinitatea şi de a trăi pe un pământ binecuvântat precum Grădina Edenului. Oamenii vor fi ajutaţi să se lapede de păcat, pentru că Dumnezeu doreşte salvarea (reabilitarea ) păcătosului şi nu distrugerea lui. Aceasta este esenţa răscumpărării depuse de Mântuitor acum aproape 2000 de ani. Binecuvântaţi să fie Domnul şi Dumnezeul Nostru pentru aceste aranjamente de salvare a rasei umane!   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu