CE ESTE RĂSCUMPĂRAREA
UNIVERSALĂ?
După înţelegerea noastră, mulţi
care folosesc expresia „Răscumpărare Universală” nu reuşesc să înţeleagă clar
semnificaţia ei. Ei înţeleg mântuire universală şi eternă, ceea ce este cu
totul altă chestiune. Noi credem că Biblia învaţă răscumpărarea universală în
declaraţia că Isus Cristos, „prin harul lui Dumnezeu a gustat moartea pentru
toţi” şi că El „S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi,
mărturie ce trebuia dată la timpul cuvenit” (Ev. 2:9; 1 Tim. 2:5, 6). De
asemenea, „El este ispăşirea pentru păcatele noastre (ale Bisericii); şi nu
numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2). Toate
aceste texte vorbesc despre răscumpărarea omenirii; şi toate declară în mod
clar şi hotărât că ea va fi universală — adică, ea se va aplica la fiecare
membru al rasei noastre.
După
ce astfel a fost stabilit faptul că răscumpărarea este universală, în mod
cuvenit întrebarea următoare ar fi: Ce se include în cuvântul răscumpărare?
Răspunsul este că în limba greacă, precum şi în engleză, cuvântul are
semnificaţa de cumpărare — de luare a ceva, dând altceva în loc. Această idee
este accentuată de câteva ori în Biblie. Nu numai ni se spune că am fost
cumpăraţi cu un preţ, însuşi sângele scump al lui Isus, dar avem şi cuvântul
lui Isus pentru aceasta, că El S-a dat pe Sine ca preţ corespunzător pentru
păcătoşi (Mat. 20:28). Cuvântul folosit în limba greacă este lutron-anti, ceea
ce înseamnă un preţ pentru compensare exactă. Sf. Pavel dă exact aceeaşi idee
când zice: „Omul Isus Cristos S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare
(anti-lutron) pentru toţi” (1 Tim. 2:5, 6). Sf. Pavel accentuează din nou
aceeaşi idee când spune: „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a
venit şi învierea morţilor. Şi după cum în Adam toţi mor, tot aşa, în Hristos,
toţi vor fi făcuţi vii”. 1 Cor. 15:21, 22.
Astfel
avem accentuată şi specificată problema răscumpărării şi a preţului de
răscumpărare. Ea desigur este universală; ea acoperă pe fiecare membru al rasei
noastre. Păcatul a intrat printr-un om şi numai el a fost condamnat la moarte
de marea Curte cerească. Soţia şi copiii lui au parte cu el de pedeapsa lui —
nu prin condamnare directă, ci indirectă; fiindcă măsura de viaţă pe care o
avem a venit de la tatăl Adam, şi aceasta a fost numai o scânteie, dreptul ei
la existenţă pierzându-se înainte de a ajunge la noi. Totuşi, marele nostru
Creator S-a îngrijit de răscumpărarea universală. Prin acest decret împotriva unei singure persoane
El a făcut posibil ca un om
perfect să poată răscumpăra pe cel condamnat. În acest scop, Domnul nostru,
marele Logos, a părăsit Curţile cereşti, S-a umilit şi S-a făcut trup, Omul
Isus Cristos, care a gustat moartea pentru fiecare om. Moartea Lui este
suficientă pentru satisfacerea pretenţiilor Dreptăţii împotriva primului om; şi
s-au avut în vedere toate urmările acelei sentinţe pentru rasa acelui om.
DEFINIREA
RĂSCUMPĂRĂRII UNIVERSALE
Pentru
a vedea la ce se poate aştepta Adam şi rasa lui ca rezultat al acestei
răscumpărări universale trebuie să vedem ce a fost Tatăl Adam înainte de a
păcătui; pentru că răscumpărarea implică aducerea lui şi a rasei lui la starea
în care a fost înainte de a păcătui. De aceea notăm:
1)
Adam avea părtăşie cu Creatorul său.
2)
El trăia sub binecuvântare divină care se îngrijea de orice nevoie a lui şi-l
menţinea în viaţă atâta vreme cât era ascultător.
3)
Cât priveşte eternitatea, drepturile lui nu fuseseră hotărâte. El era în şcoala
experienţei, câştigând cunoştinţă, şi a fost asigurat de continuarea vieţii
atâta vreme cât rămânea ascultător şi-şi folosea cunoştinţa în armonie cu
voinţa Creatorului.
4)
El era, prin urmare, în probă pentru viaţă veşnică. Înţelegerea noastră este
că, dacă sub anumite probe Adam ar fi continuat ascultător, el ar fi fost
recunoscut ca trecut la examen în şcoala experienţei şi, în mod potrivit, nu
trebuia să mai fie supus la probe şi încercări. Dar el n-a ajuns niciodată la
această poziţie. El a eşuat în timpul său de încercare şi n-a ajuns niciodată
să treacă la examen.
De
aceea, răscumpărarea universală înseamnă o aducere a lui Adam şi a rasei sale
înapoi la starea de probă în care a fost când a păcătuit. Ceea ce s-a pierdut a
fost răscumpărat şi va fi restabilit. Scripturile ne spun că Dumnezeu a
pregătit timpurile „Restabilirii”; şi acele timpuri sau ani de restabilire sunt
pentru aducerea lui Adam şi a rasei sale înapoi la tot ceea ce a avut la
început. Scripturile indică foarte clar că experienţele omenirii —
întâi sub domnia păcatului şi morţii, şi apoi sub binecuvântările restabilirii
din Împărăţia lui Mesia — vor da o aşa mare cunoştinţă de Dumnezeu şi de planul
Lui, încât la încheierea domniei lui Mesia fiecare membru al rasei va fi avut
încercarea în întregime — cunoştinţă deplină, posibilitate deplină.
Scripturile
ne arată că unii, când li se vor acorda toate aceste binecuvântări, se vor
împotrivi şi, păcătuind cu voia, vor fi socotiţi nevrednici de orice altă
favoare din partea Celui Atotputernic şi vor fi nimiciţi în moartea a doua. Ele
ne arată clar că la sfârşitul vârstei Milenare, unii, chiar dintre aceia care
vor ajunge la perfecţiune umană deplină, nu vor fi socotiţi vrednici de viaţă
veşnică, ci dimpotrivă, vor fi nimiciţi în moartea a doua, pentru că, după ce
s-au bucurat de partea lor în răscumpărarea universală, ei nu şi-au folosit posibilităţile
pentru o astfel de dezvoltare a caracterului care să satisfacă cerinţele
divine. Despre nimicirea lor vorbeşte Apocalipsa 20:7-10. Este de asemenea
ilustrată prin nimicirea clasei caprelor din pilda cu oile şi caprele. Mat.
25:31-46.
EXPLICAREA
MÂNTUIRII UNIVERSALE
Cineva
însă ar întreba: Totuşi, răscumpărarea pe care Dumnezeu a pregătit-o nu-şi va
continua efectele şi nu-i va recupera din moartea a doua? Răspundem: Nu! În
timpul Mileniului, Cristos va da tuturor orice ajutor necesar şi cuvenit. „Va
judeca lumea după dreptate” (Fapte 17:31). Pe lângă aceasta, a se presupune că
mai trebuie făcut ceva pentru aceştia, după ce au mers în moartea a doua prin
propria lor cale voită, ar implica o altă jertfă pentru păcate. Păcatul care
i-a adus Tatălui Adam moartea a fost păcat cu voia. Pe acesta îl va plăti pe
deplin moartea lui Isus; dar păcatul care va aduce moartea a doua va fi păcat
individual, voit, din partea fiecăruia care va muri în moartea a doua; iar
preţul răscumpărării fiecăruia dintre aceşti păcătoşi ar fi moartea unuia fără
păcat ca jertfă pentru fiecare.
Cazul
lui Adam este cu totul diferit de ceea ce va fi atunci cu rasa; pentru că
fiecare din păcătoşii aceia va fi la fel de vinovat ca şi Adam; şi fiecare va
fi condamnat personal la moartea a doua. Dacă fiecare ar fi răscumpărat din
nou, fiecare ar avea nevoie de un Mântuitor personal. Biblia dă de înţeles că
va fi un număr considerabil de capre la sfârşitul vârstei Milenare, care vor
veni sub pedeapsa morţii a doua; şi aceasta ar cere un număr egal de jertfe
perfecte pentru răscumpărarea lor de sub acea sentinţă. La ce le-ar folosi,
dacă ei n-au profitat de toate experienţele vieţii prezente şi de toate
experienţele timpului Milenar de restabilire? Nu ne-am putea imagina că ei ar
profita de alte experienţe.
Prin
urmare, planul divin este, evident, singurul plan înţelept; şi nici o
răscumpărare nu se va da pentru recuperarea unora ca aceştia din moartea a
doua, şi nici nu există nici un fel de speranţă pentru ei. Cine ar muri pentru
ei? Cine i-ar răscumpăra? Cristos nu; fiindcă apostolul arată în mod distinct:
„Cristos nu mai moare” (Rom. 6:9). Ar muri oare voluntar o companie de sfinţi
îngeri pentru ei, sub toate aceste împrejurări şi condiţii, văzând că ei au
păcătuit împotriva unei asemenea lumini, cunoştinţe şi pregătiri iubitoare? Şi
ar muri oare pentru ei cineva din Biserică, din Mireasa lui Cristos? Noi credem
că nu. Şi-ar da oare vreo fiinţă înţeleaptă sau inteligentă viaţa ca preţ
corespunzător pentru unul care a fost incorigibil sub asemenea condiţii
favorabile? Noi credem că este iraţional să presupunem astfel.
UN
CUVÂNT DE AVERTIZARE
Ne
surprinde că unii, care au gustat odată din Cuvântul cel bun şi au fost făcuţi
părtaşi ai Spiritului sfânt, pot fi pasibili în vreun grad de a fi prinşi în
cursă de asemenea sofisme ale adversarului. Totuşi să nu uităm că în prezent
adversarul este foarte activ în a găsi capcane pentru poporul Domnului.
Sugestia inspirată a Sf. Iacov ne îndrumează să scriem aceste cuvinte: „Fraţii
mei, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul,
să ştie că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii (cursului) lui, va
mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o mulţime de păcate” (Iacov 5:19,
20). Aceasta nu înseamnă că poporul lui Dumnezeu n-ar putea fi mai mult sau mai
puţin prins în capcana erorilor, ci aceasta înseamnă că tendinţa sau cursul
este de a conduce tot mai departe de Adevăr, de pe calea Vieţii pe calea
Morţii.
Noi
ne aflăm în ziua Domnului, menţionată de apostol; şi în loc de a lepăda
armătura sau de a încerca să aducem îmbunătăţiri la declaraţiile clare ale
Cuvântului lui Dumnezeu, ori de a ne permite să luăm filosofiile noastre, sau
ale altor oameni, în locul Cuvântului lui Dumnezeu, noi trebuie să ne punem
platoşa, să ne fixăm coiful, să ne încingem coapsele minţii, să prindem strâns
scutul credinţei şi să ţinem ferm sabia spiritului, care este Cuvântul lui
Dumnezeu, pentru a putea sta în această zi rea; şi nu numai atât, dar şi să
putem ajuta pe alţii să se împotrivească uneltirilor marelui adversar. Ef.
6:12-18.
W.T. 15 Iulie 1916 (pag. 213-214)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu