Speranţa Sionului
Textele noastre se găsesc în Isaia 49:22, 23.
• 22 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată,
voi face neamurilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor
aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.
• 23 Te vor
hrăni împăraţi şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la
pământ înaintea ta şi vor linge ţărâna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu
sunt Domnul şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.”
Şi Isaia 30:9: Da, popor al Sionului, locuitor al
Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine când vei striga; cum
va auzi, te va asculta.
Ar fi destule aceste texte ca să ne
întoarcem acasă acum şi să medităm asupra sensului lor adânc şi asupra
făgăduinţei. Dar dacă vreţi să auziţi ceva mai mult, vom împărtăşi nişte
gânduri care ating nişte aspecte profunde ale istoriei şi profeţiei. Când
armata romană a lui Titus a distrus Ierusalimul, cetatea avea aproape 2000 de ani
vechime. Credinţa îl adusese pe Avraam din Ur din Caldeea într-o ţară pe care
avea să i-o arate Dumnezeu. Datorită credinţei şi ascultării sale, Dumnezeu a
făcut un legământ cu el şi i-a dat o făgăduinţă. Legământul avea câteva
aspecte. Două din ele se găsesc în aceste versete: Gen. 12:3: Voi binecuvânta
pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema şi toate
familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Gen. 13:14, 15: Domnul a zis
lui Avram după ce s-a despărţit Lot de el: Ridică-ţi ochii şi, din locul în
care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre
apus; căci toată ţara pe care o vezi ţi-o dau ţie şi seminţei tale în veac. Dar
Avraam a murit ca locuitor temporar într-o ţară străină, neavând în posesie
nicio ţară prin moştenire. El a fost îngropat într-o bucată de pământ în
Hebron, pe care o cumpărase pentru a o îngropa pe Sara, soţia lui. După 430 de
ani de la legământul cu Avraam, Dumnezeu l-a ridicat pe Moise ca să conducă
familia captivă a lui Avraam din Egipt înapoi în acea ţară. Moise a primit de
la Dumnezeu Legea la Sinai şi a scris prevederile acesteia pentru poporul de
legământ. El a scris cele 5 cărţi ale Scripturilor, cunoscute ca Tora. După 40
de ani în pustie poporul a intrat în ţara promisă. Apoi au urmat ani de
războaie, judecători, împăraţi, şi chiar o despărţire a celor 10 seminţii de
cele 2. Dar tot timpul ei au fost o Teocraţie şi au fost răspunzători faţă de
Cel atotputernic. Împăratul David a stabilit împărăţia în Ierusalim, iar Solomon
a construit templul ca centru de închinare Atotputernicului pentru poporul său,
sub legământul cu Avraam şi cu Moise. Ierusalimul şi-a menţinut independenţa
sub împăraţi timp de mai bine de 500 de ani. În Ierusalim au domnit împăraţi
atât buni cât şi răi. Cuvântul Domnului prin Moise i-a avertizat de
consecinţele neascultării. Lev. 26:18: Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi
asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
Avertizarea se repetă de 7 ori în acelaşi capitol, cu o profeţie despre şapte
timpuri şi Sabate. Ne vom întoarce curând la acest punct. Numele asiriene,
Sargon, Salmanassar şi Sanherib sunt consemnate atât în arheologie cât şi în
istoria biblică. Întâi au căzut în robie cele 10 seminţii de nord. (2 Împ.
17:6) Politica asiriană era să fragmenteze naţiunile cucerite în părţi mici,
apoi să le risipească în tot imperiul pentru a distruge unitatea naţională şi
etnică. Dar Iuda şi Beniamin cu Ierusalimul au fost cruţate o vreme. După
împăraţii cei răi dinainte, împărătul Iosia s-a ocupat de repararea templului
pângărit. Marele Preot Hilchia, în timp ce supraveghea lucrarea, a descoperit
singura copie a Cărţii Legii care supravieţuise. (2 Cron. 34:14-21) Era se pare
o copie scrisă de Moise. (Deuter. 31:24-26) Iosia a fost mişcat de mesajul
legământului şi a pus să fie citit în faţa întregului popor. El a rededicat lui
Dumnezeu Împărăţia şi a procedat la îndepărtarea falsei închinări. (2 Împ. Cap.
22-23) Profeţii, împreună cu Ioel, Amos, Isaia, au condamnat cultul ritual şi
au învăţat umilinţa, dreptatea şi moralitatea. Poporul lui Dumnezeu a suferit
pentru că uita şi făcea compromisuri. Lui Israel a trebuit să i se amintească
întotdeauna. Preoţii lui Israel au trecut de la datoria de a face ritualurile
la cea de Rabini şi de învăţători ai Iudaismului. De la Iosia la Zedechia
speranţa şi identitatea evreiască părea să se reînsufleţească. Dar era prea
puţin şi prea târziu pentru a fi păstrată Împărăţia şi generaţia aceea
neglijentă. Apoi forţele Babilonului au căzut greu asupra Ierusalimului. După
multe conflicte, în anul 606 înaintea erei noastre, Nebucadneţar l-a îndepărtat
pe ultimul împărat al lui Iuda şi a deportat populaţia evreiască în Babilon.
Ultima lor zi de independenţă a fost 9 Av. Ierusalimul şi templul au căzut în
10 Av. Să ţinem minte acel eveniment şi acea dată. Dar căderea lui Zedechia n-a
însemnat distrugerea tuturor speranţelor Sionului pentru poporul ales. Cei
luaţi în Babilon duceau cu ei seminţele unei conştiinţe naţionale şi erau
legaţi cu speranţe mai înalte decât cele privitoare la Împăraţi, Temple şi
sărbători. În timpul robiei şi disciplinării Dumnezeu a păstrat o rămăşiţă de
dragul lui Avraam. Acolo pe malurile râurilor Babilonului zeloţii plângeau. Dar
erau în minoritate. Ceilalţi s-au îndrăgostit de ţară. Au construit sinagogi
pentru adunări religioase în timp ce-şi aminteau de Templul şi de sacrificiile
lor cu ferestrele deschise spre Ierusalim. Acolo îşi păstrau vii speranţele şi
făgăduinţele. În bibliotecile din Babilon evreii au găsit o comoară de
manuscrise şi au câştigat dragostea pentru cărţi şi foamea după învăţătură.
După 70 de ani, Cirus împăratul Persiei a cucerit Babilonul şi a declarat
amnistie pentru exilaţi. Este surprinzător că numai cam 42.000 au vrut să se
folosească de decretul împăratului Cirus şi să se întoarcă împreună cu Ezra.
Aceştia n-au uitat de speranţa întoarcerii şi restabilirii Sionului. Apoi în
334 Imperiul Persan i-a revenit lui Alexandru cel Mare. Marele preot, în loc se
i se împotrivească, i-a deschis porţile Ierusalimului şi i-a presărat calea cu
flori. Iudaismul era repede asimilat dacă Scripturile Ebraice nu-şi găseau loc
în cultura greacă. Astfel că hasidicii au fost de acord cu traducerea
Scripturilor în greacă, în Egipt prin anul 250 î.e.n., cunoscută ca Septuaginta.
Deşi s-au făcut unele compromisuri în text, traducerea a fost foarte
folositoare în atragerea multora dintre evreii pe jumătate asimilaţi înapoi în
orbita iudaismului. Ajungem acum la perioada când Imperiul Roman a luat locul
lumii greceşti. A fost un timp când Roma a tolerat cultura greacă, chiar până
la punctul la care Împăratul Irod a refăcut şi a extins al doilea templu care
fusese rezidit sub Ezra şi Neemia. Dar toleranţa nu avea să dureze mult.
Legiunile romane s-au întors şi au înconjurat Ierusalimul în anul 69 era
noastră. În anul următor, anul 70 e.n., templul sfânt a fost iarăşi ars. Asta
s-a întâmplat din nou exact în Tisha B’Av, 9. De data aceasta populaţia
evreiască fie s-a împrăştiat prin grotele şi stâncile Iudeii, fie a căutat
refugiu printre naţiunile din diaspora. Ei aveau numai speranţa făgăduinţei
sacre a întoarcerii. Acum ce s-a întâmplat cu speranţa evreiască „anul viitor
în Ierusalim”? Chiar dacă o rămăşiţă evreiască a ocupat ţara timp de secole
.... ....trebuie să mergem încă 1800 de ani ca să vedem flacăra sacră a
speranţei şi a făgăduinţei arzând încă. Degetul divin al favorii indica spre
marile schimbări din anii 1870 pentru întoarcerea în ţara speranţei. După
secole de discriminare, persecuţie şi izolare a evreilor din diaspora, în 1878
la Congresul de la Berlin la Naţiunilor se forma un punct de cotitură. Anul
acesta este marcat în profeţie, dar este clar arătat şi în paginile istoriei.
În timp ce alianţele politice refăceau harta Europei, Imperiul Otoman-turcesc a
făcut astfel de concesii încât Anglia să aibă protectoratul asupra Palestinei
şi de fapt al tuturor provinciilor asiatice ale Turciei. Benjamin Disraeli, cu
titlul de Lord Beaconsfield, a fost primul Prim-minstru evreu al Angliei şi a
negociat rolul crucial al Angliei, care a stabilit scena pentru istoria
Orientului Mijlociu pentru totdeauna. Anglia s-a angajat să apere de agresiune
aceste teritorii turceşti, şi în acelaşi timp a asigurat drepturile evreilor
care se întorceau şi ale evreilor din regiune. Sub această supraveghere, prima
aşezare evreiască a fost stabilită în Peta Tikva, care înseamnă „Uşa
Speranţei”. Deşi puţine lucruri s-au schimbat pentru evreii din Rusia şi din
altă parte care sufereau, se deschidea o uşă a speranţei. În 1890 C. T. Russell
a scris un studiu despre Restabilirea lui Israel. După 9 ani speranţele
sioniste pentru o „patrie” l-au animat pe Theodore Herzl, şi de fapt pentru o
întoarcere în ţara lor străveche. Publicaţia lui, „Statul Everu”, a trezit
vechile speranţe pentru „anul viitor în Ierusalim”. De atunci înainte s-au
răspândit Sionismul şi imigrarea. Străduinţa nu era uşoară şi lumea era în
tranziţie. Importanţa Congresului de la Berlin din 1878 poate că pare a fi
uitată, dar nu este uitată în paginile istoriei. Reconfigurarea Europei a dus
la tensiuni culturale şi la rivalităţi istorice mai mari, care au produs marele
război european din 1914. Şi războiul acela a reconfigurat harta Europei, care
a pregătit scena pentru al doiea război mondial. Şi aici a fost degetul
făgăduinţei şi al profeţiei. Fiecare etapă a închis o uşă după evreul din
diaspora şi a deschis alta în patria lui. Ne amintim: Ierusalimul a fost luat
şi torţa lui Nebucadneţar a ars tempul în 9 Av (Ier. 39:2). Cetatea şi
autonomia ei naţională au fost pustiite. Rămăşiţa lui Israel a fost evacuată
din Ierusalim pentru 70 de ani, până când împăratul Cirus a decretat libertatea
de a se întoarce la Ierusalim. Titus a ars din nou templul şi a pustiit
Ierusalimul în 9 Av, anul 70. Evreii au rămas sub talpa neamurilor până cu un
secol în urmă. Precizia profeţiei este marcată nu numai în timp, ci şi în
evenimente. De două ori a permis Dumnezeu ca torţa de foc să fie pusă asupra
simbolului împărăţiei lui Israel, iar acum, după 2520 de ani, sub stăpânirea
neamurilor, Dumnezeu a pus torţa de foc asupra Împăraţilor Neamurilor Europei.
Torţa a fost aprinsă la 1 august 1914. La 9 Av. Credem că nu este o
coincidenţă, ci prin decret divin. Atotputernicul intenţionează totuşi să
împlinească făgăduinţa avraamică faţă de aceia care odată au fost îndureraţi.
Deci, ce a urmat după acel război care a schimbat viitorul lui Israel? Un tânăr
chimist evreu numit Chiam Weizman a oferit britanicilor o formulă care folosea
acetona pentru obţinerea corditei necesare producerii în canitate masivă a
prafului de puşcă, o necesitate critică pentru efortul Aliaţilor în război. În
timpul războiului Weizman a lucrat cu alt prim-minstru, Lordul Balfour. Acesta
l-a întrebat pe Weizman cum ar putea fi recompensat. El a răspuns: „O patrie
pentru poporul meu”. Nu este greu deci să vedem legătura între sprijinul
Angliei şi dorinţa puternică a lui Weizman de a avea o patrie evreiască.
Declaraţia Balfour a fost scrisă în 1917. Aniversarea a 100 de ani a acestui
document are loc în acest an (2017) la 2 noiembrie. În pofida obecţiilor
internaţionale, lumii nu-i este îngăduit să uite. Mai târziu Weizman a devenit
primul preşedinte al lui Israel. Dar 1917 a fost începutul. Decalaraţa Balfour
din 1917 promitea sprijinul Angliei în obţinerea unei patrii evreieşti chiar
acolo unde este moştenirea lor biblică. Theodore Herzl cu viziunea unui Stat
Evreu a pavat drumul pentru întoarcere. Apoi evreii au venit cu sutele, cu
miile, apoi cu milioanele. Pământul a fost curăţat, udat, sădit şi recoltat.
Chiar dacă mulţi conducători au fost evrei laici, a existat o rămăşiţă angajată
faţă de făgăduinţa făcută lui Avraam. Între 1924 şi 1934 au venit intelectuali
şi alte profesii pentru a face planul pentru naţiune. După trauma celui de-al
Doilea Război Mondial au venit evrei din toate păturile sociale ca să umple
ţara. În 1948 s-a născut o naţiune în ţara ei străveche, chiar dacă a fost
împărţită tot mereu. Restul l-am văzut în zilele noastre. Nici războaiele, nici
opinia lumii nu i-a îndepărat din ţară. Tulburarea lor actuală cu palestinienii
este datorită faptului că n-au scos afară pe vrăjmaşii Legii la început când au
intrat în Canaan, iar acum că au cedat altora locurile sfinte cum este Muntele
Templului. Nu fiindcă ţările arabe n-au avut destul spaţiu aşa încât să aibă
nevoie de un mic petic de deşert pe care Israel l-a trasformat într-o grădină.
Gaza cea luxuriantă le-a fost dată celor care voiau un loc numai al lor. Dar
primitorii au transformat-o iarăşi într-un deşert şi o zonă de teroare. Fac
pustiire şi o numesc pace. Lumea acuză acum pe Israel de rasism sau de „epurare
etnică”. Dar nu fiindcă arabii sau palestinienii nu au loc au mai mult decât
necesar în afara hotarelor Israelului. -- Problema a ajuns la acordul de la
Oslo unde liderii moderni au căutat să facă pace prin împărţirea ţării promise
cu aceia care sunt hotărâţi să distrugă Israelul. -- Legea lui Israel prevedea
un tratament echitabil al străinilor care erau dispuşi să se supună legilor
ţării, dar nu să-i adăpostească pe distrugători. Aşa va fi sub Noul Legământ
care va fi făcut cu casa lui Israel şi a lui Iuda. Cei credinciosi care
studiaza Biblia, care veghează la întoarcerea Sionului au câteva întrebări
legate de felul în care se vor desfăşura scenele finale din profeţie. Israelul
are 6,4 milioane de evrei, 44% din populaţia evreiască din lume, care este
estimată la 14,4 milioane. Se vor întoarce aceia cu credinţă şi speranţă? Sunt
încă nişte experienţe grele pentru acest popor al speranţei. Israelul este
înconjurat de aceia care au ca misiune comună să ia ţara şi să distrugă
poporul. Profeţiile din Psa. 83 şi din Ezechiel 38 indică naţiuni apropiate şi
vrăjmaşi depărtaţi. Totuşi vedem că Israel a urmat un plan de recuperare care
este în mare parte paralel cu paşii declinului. -- Dar intenţionează Dumnezeu
să lege binecuvântările Sale de guvernarea actuală a lui Israel? -- Se va
obţine pacea prin negocieri? -- Vor fi nesocotite cererile
arabilor/musulmanilor şi se vor proclama drepturile Israelului la ţară? -- Va
primi Israel ţara lărgită care a fost promisă, înainte sau după Zaharia 12 şi
14? Un lucru este sigur: favoarea lui Dumnezeu nu este fiindcă ei sunt mari
printre naţiuni, nu fiindcă au dat aşa dovadă de sfinţenie. -- Favoarea Lui
este mai întâi datorită credinţei părinţilor. -- Apoi datorită făgăduinţei Sale
care este sigură (Deuter. 7:6). -- Apoi fiindcă poporul evreu a fost instruit
în cuvintele lui Dumnezeu ((Rom. 3:2)). Poporul va trebui totuşi să privească
spre Profeţii din vechime şi spre aceia dintre ei care sunt credincioşi.
Musulmanii sunt segmentul religios cel mai larg şi cu cea mai rapidă creştere
din omenire. Evreii sunt cel mai mic segement din omenire şi procentajul lor a
scăzut în ultimul secol. Totuşi, „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca
să facă de ruşine pe cele tari.” ((1 Cor. 1:17)) Vedem Deuter. 7:7-9: 7 Nu pentru
că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi
v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. 8 Ci pentru că
Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut
părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică şi v-a
izbăvit din casa robiei, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului. 9 Să ştii
dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu
credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni
faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui. Acum să vedem cum cei mici de
pe pământ sunt folosiţi ca să smerească dar şi să binecuvânteze pe cei
puternici. Peta Tikva, din Valea Acor (Uşa Speranţei, Osea 2:15), a fost prima
aşezare evreiască în 1878. Acum a înflorit într-un oraş prosper cu o populaţie
mai mare de 230.000 locuitori. Acum este al doilea sector industrial ca mărime
după oraşul de la nord, Haifa. Poate că nu prea se ştie că industria lui majoră
este Teva Pharmaceuticals. Ei aprovizionează lumea cu produse medicale pentru:
boala Parkinson, Alzheimer, scleroza multiplă, cancerul de prostată, boala
Crohn, ALS ((scleroza amiotrofică)) şi multe alte produse neurologice şi
oncologice. Teva din Peta Tikva este cel mai mare producător de medicamente
generice care serveşte o lume de puţini prieteni şi de mulţi duşmani. Teva a
cumpărat recent două companii de medicamente majore europene cu suma de 10
miliarde de dolari. Multe medicamente generice accesibile au fost blocate de
giganţii farmaceutici (precum Pfizer şi Eli Lilly). Pentru a ajunge pe piaţa
globală, Teva a cumpărat firmele concurente şi acum este furnizorul major în
Europa, America şi Asia. Numai recent a cumpărat două companii europene majore
cu o sumă care depăşeşte 30 de miliarde. -- Adevărat, acestea nu sunt
tratamente totale pentru a restaura viaţa umană. -- Dar un popor care este cel
mai mic de pe pământ este pregătit pentru viitor să binecuvânteze mulţimea
omenirii. Pavel a fost un evreu educat şi a scris scrisori către Romani în
primul secol. Romani cap. 11 este o capodoperă de raţionamente şi profeţie
despre Israel. El arată că Dumnezeu nu Şi-a uitat făgăduinţa şi favoarea faţă
de poporul pe care l-a cunoscut dinainte. Apoi el leagă întoarcerea în favoare
de „viaţa din morţi”. Smochinul şi măslinul sunt luate adesea ca imagini ale
speranţei lui Israel. A existat odată ideea că Israel era un copac mort, dar
acum a înflorit, în împlinirea făgăduinţei făcute în Ieremia 31:31-34. În
veacurile care vin vom putea privi în urmă şi vom găsi că şi aceasta a fost
cunoscut mai dinainte în marele orar al Lui Dumnezeu pentru îndepărtarea
stăpânirii neamurilor peste ţară, şi întoarcerea favorii la Israel şi la
poporul cărţii. Citim în Amos 9:9: Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa
lui israel între toate popoarele, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un
singur bob la pământ. Sămânţa făgăduinţei nu este nici uitată nici pierdută.
Făgăduinţa lui Avraam este repetată deseori în cartea Genesei: Gen. 22:17, 18:
Te voi binecuvânta şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, ca stele cerului şi
ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni porţile vrăjmaşilor ei.
Toate popoarele vor fi binecuvântate în sămânţa ta, fiindcă ai ascultat de
glasul Meu. Gen. 12:3: Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi
blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi
binecuvântate în tine. Făgăduinţa este sigură atât pentru NISIP cât şi pentru
STELE. Să nu fim din aceia care se împotrivesc celor din Israel. Binecuvântaţi-i
şi lăsaţi ca viziunea şi speranţa eternă să trăiască în continuare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu