Pământul în flăcări, sau pământul transformat într-o vastă grădină a Edenului?

Pământul în flăcări, sau pământul transformat într-o vastă grădină a Edenului?

“Aşa vorbeşte Domnul: “Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele!”” … “Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele”. Isaia 66:1; 60:13

Comentându-se despre un presupus sfârşit al lumii, unii creştini sunt de acord că lumea nu va mai fi nimicită prin potop de apă, în baza legământului făcut de Dumnezeu cu Noe după potop: “Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului … Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ” (Genesa 9:11,13).

Da, spun aceştia, lumea nu va mai fi nimicită prin apă, dar va fi nimicită prin foc. Textul pe care se bazează este 2 Petru 3:10: “… pământul cu tot ce este pe el va arde”.

Domnul Isus vorbind despre sfârşitul veacului spune: “… atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată … Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar din cauza celor aleşi zilele acelea vor fi scurtate” (Matei 24:21).

Dacă totul ar arde literal, atunci de ce să se scurteze zilele de necaz?

O altă declaraţie profetică este cea a apostolului Pavel: “Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci şi cerul … pentru ca să rămână ce nu se clatină” (Evrei 12:26,27).

Ce să mai rămână dacă totul trebuie să ardă?

Profetul Ţefania (3:8,9) spune: “… tot pământul va fi misuit de focul geloziei Mele. Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele Domnului, ca  să-I slujească într-un gând”.

Căror popoare le va da buze curate, dacă este foc literal?

Revenind la ceea ce apostolul Petru vrea să ne spună în textul “… pământul cu tot ce este pe el va arde”, constatăm că dacă pământul ar arde cu un foc real, acest fapt ar contrazice multe afirmaţii biblice care arată că va fi transformat treptat spre starea de grădină a Edenului. Iată unele din promisiunile lui Dumnezeu privitoare la pământ: “Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic” (Eclesiastul 1:4), “Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit (Isaia 45:18), “… El va face pustia lui ca un Rai, şi pământul lui uscat ca o grădină a Domnului” (Isaia 51:3).

În mod special se promite poporului Israel reaşezare şi rămânere veşnică în “ţara sfântă”, după cum este scris: “… se va zice: “Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel … din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor, pe care o dădusem părinţilor lor” (Ieremia 16:15) şi “Iuda va fi veşnic locuit şi Ierusalimul din neam în neam” (Ioel 3:20).

Din mediile de informare, precum şi din relatările vizitatorilor “ţării sfinte”, aflăm cu admiraţie şi bucurie despre “miracolul” acestei ţări. Avem convingerea că profeţiile legate de acest pământ sunt în curs de îndeplinire şi viitorul va dovedi din plin că declaraţia profetică: “Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului” (Ezechiel 36:35), devine o realitate.

Cum să înţelegem, deci, cuvintele apostolului Petru?

Toţi creştinii sunt de acord că Biblia nu se înţelege numai literal, ci şi simbolic. Iată un exemplu de netăgăduit: “Isus le-a zis: “Adevărat, adevărat, vă spun, că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă”” (Ioan 6:53), ceea ce înseamnă a crede în meritul jertfei Domnului Isus.

Cuvintele “pământ”, “foc”, “cer” au şi un sens figurativ pe lângă cel literal. Nu putem pune la îndoială sensul simbolic al acestor cuvinte din expresiile următoare: “Ai rostit hotărârea de la înălţimea cerurilor; pământul s-a îngrozit şi a tăcut” (Psalmul 76:8), “Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul …” (Psalmul 96:11).

Considerăm, deci, că apostolul Petru, vorbeşte despre un pământ, un cer şi o ardere simbolică. “Pământul” reprezintă întocmirile din prezent bazate pe nedreptate, egoism şi minciună şi care vor fi înlocuite cu întocmiri noi, bazate pe iubire, dreptate şi respect de aproapele, adică “un pământ nou în care va locui dreptatea” (2 Petru 3:13).

Cerurile de acum, care se vor topi, reprezintă pe Satan, “dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4) şi sutele de căi religioase ale căror crezuri se contrazic între ele. Satan va fi legat (Apocalipsa 20:1,2) şi aceste căi religioase vor fi înlocuite cu o singură cale, “calea sfântă” pe care vor merge toţi cei răscumpăraţi (Isaia 35:8,9), sub conducerea Domnului şi a Bisericii, “noul cer” (Apocalipsa 21:1). Astfel, pe pământ va fi o singură cale şi atunci se va îndeplini profeţia din Isaia 2:3 “Popoarele se vor duce cu grămada la el şi vor zice: “Veniţi să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui şi să umblăm pe cărările Lui”. Căci din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului” şi din Ieremia 3:17 “În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate neamurile se vor strânge la Ierusalim, în Numele Domnului şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele”.