Mila
și Iubirea divină
Evanghelia
lui Hristos (”Vestea Bună”) reprezintă mesajul compasiunii divine față de
păcătoși. Oamenii azi văd în mod diferit posibilitatea de împăcare cu Dumnezeu (prin
fapte caritabile, supunerea corpului la tortură în mod voluntar, tot felul de
”rețete” date de preoți, etc) uitând că singura cale de împăcare este Isus
Hristos. Dumnezeul Bibliei, cel căruia îi place să se numească ”Iubire”, cunoaște
slăbiciunile umane și are milă de păcătoși. Biblia e plină de dovezi în acest
sens. Ea ne spune că ”El știe din ce suntem făcuți; își aduce aminte că suntem
țărână”(Ps.103:14) și că prin puterea noastră, fără ajutorul Lui nu putem face
nimic. El a știut că omul, singur nu se poate răscumpăra din păcat și moarte.
De aceea ”Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că pe când
eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. ” Rom. 5:8.
”Domnul Se uită din ceruri
pe pământ ca să audă suspinul celui încătușat și să elibereze pe copiii
morții”(adică pe noi) - Ps 102: 19,20. Păcatul, suferința și moartea însoțesc
starea noastră decăzută. Dar, Dumnezeu a
făcut mai mult decât să privească și mai mult decât să aibă milă. La timpul
cuvenit, a trimis pe Fiul Său, care a devenit prețul corespunzător pentru
păcatele Lumii. Glorificat după Înviere, Hristos așteaptă timpul pentru instaurarea
Împărăției Sale. În această Împărăție vor fi nimicite păcatul și moartea, iar
rasa umană se va împăca treptat cu Dumnezeu, care va rescrie Legea Iubirii în
inimile de carne. Acesta este scopul Morții și Învierii Iubitului nostru
Răscumpărător, readucerea omului la starea inițială de perfecțiune, la o
relație binecuvântată cu Creatorul Suprem.
Scripturile ne mai
spun că Dumnezeu urmărește să aplice Iubirea și Mila. El nu vrea ca vreunul să
piară ci vrea, dimpotrivă, ca toți să aibă o ocazie să se întoarcă la El ca să
trăiască veșnic.-(Ezechiel 33:11)
Familiile reîntregite
în urma Învierii (Ioan 5:28, Fapte 24:15) vor putea să trăiască, dacă vor
asculta de Dumnezeu, pe Pământul ce va fi atunci ca grădina Edenului (Ezechiel
36:35, Isaia 11:6-9, 25:6-8, 35, 65:20-25, etc.). Dumnezeu va șterge lacrimile
de pe toate fețele, nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere (Apocalips
21:4). Despre restaurarea din nou a tuturor lucrurilor a spus Dumnezeu prin
gura tuturor sfinților săi prooroci din vechime (Fapte 3:19-21), trebuie doar
cercetat pentru a ne convinge.
Închideti ochii pentru o
clipa la scenele de suferinţa si durere, degradare şi întristare care încă
predomină datorită păcatului, şi zugraviţi-vă în minte gloria pamantului
perfect. Nici o pată de păcat nu strică armonia şi pacea unei societăţi
perfecte; nici un gând amar, nici o privire sau vorba aspră; iubirea, izvorand
din fiecare inimă, întalneste un răspuns asemănător în toate celelalte inimi,
şi bunăvoinţa marchează fiecare act. Acolo nu va mai fi deloc boală, nici
durere, nici suferinţă şi nici vreo dovadă de decădere — nici macar frica de
asemenea lucruri. Gandiţi-vă la toate imaginile de sănătate şi frumuseţe
comparativă a formei şi trăsăturilor omeneşti pe care le-aţi văzut vreodata, şi
aflaţi că omenirea perfectă va fi de o frumuseţe superioară acestora. Puritatea
interioară şi perfecţiunea mintală şi morală vor marca şi ilumina fiecare faţa
stralucitoare. Aşa va fi societatea Pamantului; iar celor care plâng datorită
pierderii cuiva, li se vor şterge toate lacrimile când vor vedea lucrarea învierii
completă.
Atunci orice creatură din
Cer și de pe Pământ va fi auzită
spunând: ”A Celui care stă pe scaunul de domnie și a Mielului să fie toată binecuvântarea,
cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu