Importanţa Împărăţiei — Clasele de oameni interesaţi în ea — Clasele care i s-au opus şi de ce i s-au opus — Apropierea Împărăţiei — Gloria ei cerească — Stabilirea ei actuală
EVENIMENTUL cel mai important din istoria Pământului este stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu printre oameni, în mâinile Domnului nostru Isus şi ale comoştenitorilor Săi aleşi, biruitorii din Biserica Evanghelică. Acest mare eveniment, spre care, aşa cum este arătat în volumele anterioare ale Studiilor În Scripturi, indică toate făgăduinţele şi tipurile lui Dumnezeu, vedem acum nu numai că este aproape, ci este chiar asupra noastră. Nici unul dintre cei treji faţă de aceste fapte şi care le înţeleg cum trebuie, sau chiar numai în parte, şi ale căror inimi sunt în deplin acord cu măreţul plan al veacurilor al lui Dumnezeu, şi care văd că leacul universal al lui Dumnezeu pentru păcatul, suferinţa şi moartea creaţiei care geme va fi aplicat de această Împărăţie, nu poate simţi altceva decât un interes captivant în privinţa faptului, timpului şi felului stabilirii ei.
Toţi cei care se încred fără rezerve în împlinirea rugăciunii pe care Însuşi Domnul nostru ne-a învăţat s-o spunem — „Vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” — trebuie să simtă cel mai viu interes pentru împlinirea cererii lor, dacă ei s-au rugat din inimă — în spirit şi în adevăr.
Putem vedea că însăşi lumea, de-ar putea numai să-şi dea seama de adevăratul caracter al acestei Împărăţii, ar saluta-o imediat, aşa cum va face în cele din urmă, ca mult ((20)) căutata binecuvântare care va aduce cu ea preţioasele favoruri ale vârstei de aur Milenare, atât de mult dorită.
Dar numai o clasă generală ar putea fi împotriva acestei domnii a dreptăţii. Această clasă îi cuprinde pe toţi cei cărora nu le place regula de aur a iubirii, şi care, în loc să-i iubească pe alţii ca pe ei înşişi, sunt doritori să-i vadă pe alţii zdrobiţi, asupriţi şi privaţi de drepturile, răsplăţile şi comodităţile rezonabile de pe urma muncii lor, pentru ca ei să poată trăi într-un lux excesiv, „în desfătări” (Iac. 5:1-9), în mai mult decât ar putea dori inima şi ar putea cere raţiunea. Aceştia se ţin de aranjamentul actual al societăţii cu o încleştare de moarte şi instinctiv par să se teamă de Împărăţia făgăduită a lui Mesia. Şi în cazul acestora, dorinţa naşte gândul că ea nu va veni niciodată. Aşa cum a spus David: „Gândul lor lăuntric este că veşnice le vor fi casele
[familiile], că locuinţele lor vor dăinui din generaţie în generaţie, ei, care numesc cu numele lor pământurile lor [diferite]. … Această cale a lor este nebunia lor; totuşi cei ce vin după ei îşi găsesc plăcere în cuvintele lor”. Ps. 49:11, 13.
Necrezând sau ignorând mărturia repetată a profeţilor cu privire la această Împărăţie — pentru că ea a fost întotdeauna tema tuturor acestora, spusă prin „gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime” (Fapt. 3:21) — mulţi par să se teamă de Împărăţie şi să simtă instinctiv adevărul că, dacă Dumnezeu ar stabili Împărăţia Sa, ea ar domni în dreptate; şi dacă s-ar face dreptate, mulţi dintre conducătorii pământului ar schimba locurile cu supuşii lor, sau poate ar fi întemniţaţi; şi mulţi dintre cei mari, semeţi, mândri de avutul lor şi linguşiţi, ar fi despuiaţi de gloria, onoarea şi averea necinstit obţinute, şi ar fi văzuţi în adevărata lor lumină, ca josnici. Aceştia se tem, chiar dacă nu cred mărturia că „nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut” (Mat. 10:26). Şi alături de aceştia josnici — administratori nedrepţi ai bogăţiei şi puterii, care nu sunt „înţelepţi” în folosirea finală a acestora, ((21)) cum a fost cel lăudat în pildă pentru prudenţa sa (Luca 16:19) — stă o clasă încă şi mai mare, fără de care ei ar cădea. Această clasă mare, care poate că în prezent nu are mai mult decât partea ei rezonabilă de onoare, funcţie, bogăţie şi confort, are speranţa, cât ar fi ea de slabă, că întro zi vor putea să se lăfăie în lux, ca patroni invidiaţi ai „oamenilor de rând”. Josnici sunt aceştia: robii vanităţii egoiste şi jucării ale soartei capricioase. Şi între aceştia — vai! este adevărat — sunt unii care poartă numele lui Cristos, prietenul săracului, şi care cu buzele cer numai pâinea zilnică şi se roagă cu solemnă derâdere „Vie Împărăţia Ta”, în timp ce în fiecare privire, faptă şi procedură cu semenii lor arată cât de mult iubesc stăpânirea actuală nedreaptă, şi cum, bucurându-se în nedreptate, n-ar fi bucuroşi să vină Împărăţia lui Cristos.
Ciudat este — în contrast vădit cu atitudinea multora dintre copiii declaraţi ai lui Dumnezeu — că nu rareori găsim unii „socialişti” şi alţii — care resping „bisericismul” şi odată cu el prea adesea Biblia şi orice credinţă într-o religie revelată, dar care în realitate înţeleg unele dintre principiile fundamentale ale dreptăţii — recunoscând fraternitatea comună a omului etc., după cum foarte frumos arată unele din scrierile lor. Ei par să aştepte şi să lupte pentru egalitatea socială şi pentru condiţiile în mod general favorabile, promise în mod repetat în Scriptură ca rezultat al stabilirii Împărăţiei lui Cristos printre oameni, când voia lui Dumnezeu se va face pe pământ. Şi totuşi, bieţii socialişti, s-ar părea că adesea pledoaria lor pentru procedee liberale şi egalitate este în mare măsură rodul sărăciei lor şi al lipsei recunoscute de confort şi avantaje medii, mai degrabă decât rezultatul principiului; căci, numai să moştenească sau să dobândească vreunul dintre ei o mare bogăţie, şi aproape sigur îşi va abandona teoriile socialiste.
Cu multă prudenţă ar trebui să umble acei sfinţi care se roagă „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta . . . pe pământ”, ca ((22)) nu cumva rugăciunile lor să fie numai batjocuri de slujire formală, la care inimile şi vieţile lor nu consimt. „Te voi judeca din cuvintele tale” reprezintă una dintre cele mai pătrunzătoare şi mai severe mustrări pe care Judecătorul o va pronunţa împotriva unora care s-au declarat că sunt servitorii Lui şi că tânjesc după Împărăţia Sa de iubire şi de dreptate. Toţi care se roagă pentru domnia viitoare a dreptăţii şi cred în ea, să-şi conformeze chiar acum acţiunile şi vorbele după preceptele ei drepte, atât cât le stă în putinţă.
Cei care au înţeles forţa lecţiilor din volumele anterioare vor vedea că Împărăţia lui Dumnezeu nu va fi una de splendoare pământească exterioară, vizibilă, ci de putere şi glorie divină. Această Împărăţie a venit deja în autoritate executivă, deşi ea n-a cucerit şi n-a înlocuit încă împărăţiile acestei lumii, contractul puterii lor nefiind expirat încă. Prin urmare, ea n-a intrat încă în deplin control al stăpânirii pământeşti. Totuşi, stabilirea ei este în desfăşurare, aşa cum este indicat prin semnele timpurilor, precum şi prin profeţiile analizate în volumul anterior şi prin altele examinate în acest volum.
Capitolele următoare vor prezenta profeţii care marchează diferitele etape ale pregătirii bisericii nominale şi a lumii pentru Împărăţie, şi vor atrage atenţia asupra unora din cele mai importante schimbări prezise să aibă loc în timpul stabilirii ei — nimic mai important decât acestea nu poate fi, sau de un interes mai profund pentru acei sfinţi în viaţă care tânjesc după promisa comoştenire în această Împărăţie, şi care caută să fie angajaţi în cooperare cu Învăţătorul, Secerătorul Principal şi Împăratul, în lucrarea cuvenită acum şi în desfăşurare.