“Nu vă ţineţi
vasele de alabastru ale iubirii şi gingăşiei voastre sigilate până când
prietenii voştri sunt morţi. Umpleţi-le vieţile cu bunătate.
Spuneţi-le cuvinte aprobatoare şi
încurajatoare atâta timp cât urechile lor le pot auzi şi atâta timp cât inimile
lor pot fi emoţionate şi făcute fericite prin ele; lucrurile plăcute pe care
vreţi să le spuneţi când ei sunt plecaţi, spuneţi-le înainte de a pleca.
Florile pe care intenţionaţi să le trimiteţi pentru sicriul lor, trimiteţi-le
să lumineze şi să înfrumuseţeze căminul lor înainte de a-l părăsi. Dacă
prietenii mei au vase de alabastru puse deoparte, pline de parfumurile
înmiresmate ale simpatiei şi afecţiunii, pe care intenţionează să le spargă
peste trupul meu mort, aş prefera să le aducă în orele mele ostenite şi
tulburate şi să le deschidă, ca să pot fi împrospătat şi încurajat de ele atâta
timp cât am nevoie de ele. Mai bine să am un sicriu simplu, fără nici o floare,
o înmormântare fără elogii, decât o viaţă fără dulceaţa iubirii şi simpatiei.
Să învăţăm să-i ungem pe prietenii noştri înainte pentru îngroparea lor.
Bunătatea post-mortem nu încurajează un spirit îngreunat. Florile de pe sicriu
nu răspândesc mireasmă înapoi pe cărarea ostenită”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu