CUGETUL, BAZA CARACTERULUI
““Dumnezeu
nu se lasă batjocorit”. Ce seamănă omul aceea va şi secera.” — Galateni 6:7
Omul este o fiinţă
gânditoare. El îşi face idei despre persoanele şi lucrurile cu care vine în
contact. În urma influenţei diferitelor împrejurări, ideile se formează spre
folosul sau spre paguba omului. Aceste idei îl aduc pe om, de multe ori, într-o
stare de groază şi de teamă. Adeseori auzim, ce capacitate are cutare sau
cutare. Ce încăpăţânat este omul acesta. Ce n-ar putea face acesta, dacă
afacerile mele ar fi puse în mâna lui. Aceasta se întâmplă mai ales atunci când
suntem în situaţia de a depinde de alţii, fie că ne gândim la înaintarea
afacerilor noastre sau la pierderea lor, sau că ne gândim la iubiţii şi
prietenii noştri. În felul acesta se nasc temerile, îngrijorările, supărările
şi descurajările.
În acest articol voim să ne ocupăm
de conceperea, creşterea şi stăpînirea cugetelor. Mai departe vom arăta că, răsplata
ce se poate aştepta în Împărăţia viitoare va atîrna mai mult de cugetele omului
decît de cuvintele şi faptele lui. Ajungerea la biruinţă este foarte uşoară,
dacă cugetele sunt în deplină armonie cu legea divină. Dacă voieşti să ajungi
în “turma mică”, îndreaptă-ţi cugetele la aceste făgăduinţe şi la condiţiile ce
se cer pentru a ajunge acolo. Tot aşa îţi vei afla locul şi în “marea mulţime”
sau în pierderea vieţii.
Cât de mare însemnătate are, deci,
gândirea care este începutul oricărui lucru. Pentru a aduce lumea în existenţă
a fost nevoie mai întâi de gândire. Cu multe milioane de ani în urmă, sau poate
mai mult — noi nu ştim — Părintele ceresc S-a gândit să facă lumea. După aceea
a început să-Şi ducă la îndeplinire planul făcând cerul şi pământul cu tot ce
este pe el, adică lumea. Şi toate acestea sunt rezultatul unei gândiri de o
clipă.
Un oarecare om se gândeşte să-şi
construiască o casă. Acest gând îl conduce mai departe să deseneze planul, să
facă calculele, să procure materialul şi să construiască clădirea. Fiecare
lucru s-a dezvoltat în felul acesta, din o mică cugetare. De aici vedem cât de
mare însemnătate are ceea ce cugetăm …
Gândurile sunt seminţele, care
semănate şi îngrijite se dezvoltă. Din punctul acesta de vedere fiecare om se
poate asemăna cu un agricultor, fiindcă fiecare om face o muncă asemenea
acestuia. Plantarea şi îngrijirea ce o îndeplinim în pământul vieţii noastre o
numim dezvoltarea caracterului. Despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel când
scrie corintenilor: “voi sunteţi … clădirea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 3:9).
Da, suntem îngrijitori ai gândurilor, lucrători ai lui Dumnezeu în înţelesul
cel mai nobil al cuvântului. Deci, fiindcă suntem lucrători de pământ, trebuie
să fim foarte atenţi asupra diferitelor plante ce cresc pe câmpul vieţii
noastre. Toate aceste plante sunt frumoase şi plăcute, deoarece creştinul
credincios Domnului nu va semăna sămânţă de neghină în pământul inimii sale.
Creştinul adevărat va cultiva planta care a răsărit şi se arată folositoare, cu
credincioşie şi conform votului său de consacrare.
Mergi la câmp şi priveşte cum este
împodobit. Poţi vedea o parcelă frumoasă cu porumb, cu rândurile drepte şi fără
buruieni, care creşte spre bucuria stăpânului. Dincolo poţi vedea o grădină cu
plante medicinale, plină cu mirosuri plăcute, promiţând grădinarului multă
binecuvântare, deoarece aceste plante sunt cunoscute de om ca vindecătoare.
Toate înverzesc frumos şi cultura bogată dovedeşte că proprietarii pământului
lucrează pământul cu grijă şi sârguincos. Într-adevăr îmbucurător şi
împrospătător este un asemenea tablou. Dar mergând mai departe, poţi vedea o
altă parcelă cu porumb. Rândurile sunt strâmbe şi printre ele este plin de
buruieni, şi unele fire de porumb sunt galbene şi slabe, încât îţi este milă de
ele când le priveşti. Le lipseşte îngrijirea. Gardurile sunt distruse şi toate
arată lipsa îngrijirii. Ce mare deosebire. Şi ce impresionantă este această
privelişte pentru omul harnic şi ordonat.
Din aceste tablouri putem învăţa şi
noi. Dacă cineva îşi cultivă caracterul în asemănarea tabloului dintâi, la
acela se va putea vedea răbdarea, iubirea, zelul, frica de Dumnezeu,
seriozitatea şi alte trăsături ale caracterului, asemenea acestora. Să ne uităm
acum la tabloul al doilea. Câte buruieni sunt şi cum se pot vedea rezultatele
neîngrijirii: invidia, ura, părtinirea, lupta pentru întâietate, defăimărea şi
altele. Ce stare decăzută şi dureroasă.
După cum sămânţa care este semănată
prinde rădăcină şi planta creşte, tot aşa gândurile se transformă în vorbe sau în
fapte, care apoi ne arată valoarea caracterului. La această dezvoltare trebuie
să fim foarte atenţi, deoarece plantele pot creşte uşor strâmbe şi de aceea
este necesară o cultivare foarte îngrijită. Sau putem să ne înşelăm, văzând
planta frumoasă şi grasă, ca apoi să fie tocmai spre paguba noastră spirituală.
Prietenii noştri, oamenii de ştiinţă, ne arată dezvoltarea gândirii în mod
greşit, fiindcă ei nu cunosc schimbarea gândurilor arătată de Sfintele
Scripturi. Ei cercetează lucrurile pământeşti în legătură cu influenţa lor bună
sau rea asupra trupului. Dar noi trebuie să lucrăm cu înţelepciune şi să facem
toate lucrurile conform Cuvântului lui Dumnezeu. Vom vedea că aceasta este
singura cale înţeleaptă, care ne poate duce la rezultate curate şi bune. Nu
numai să ne îndreptăm gândurile la tronul ceresc, dar în continuu să rămânem în
legătură cu Dumnezeu prin rugăciune şi să-L lăudăm pe Părintele ceresc ca pe
singura fiinţă care domneşte peste întreg universul.
Plantele care cresc şi se dezvoltă,
arată că fiii lui Dumnezeu trebuie să-şi dezvolte caracterul, dacă voiesc să
facă parte din clasa învingătoare. Începutul acestei plante, prin semănarea
seminţei, este ilustrat prin conceperea gândurilor care deşi la început sunt
foarte neînsemnate, totuşi mai târziu au să ducă la îndeplinire lucruri mari,
întocmai după cum din mica sămânţă creşte un arbore mare. Că seminţele
reprezintă gândurile, avem dovezi în Sfânta Sciptură. Apostolul Pavel vorbind
despre aceasta galatenilor (Galateni 6:7, 8) ne spune: “Nu vă înşelaţi:
“Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
Cine seamănă în firea lui păcătoasă, va secera din firea păcătoasă stricăcinea;
dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică”. Prin “semănare”,
apostolul înţelege conceperea gândurilor. În legătură cu aceasta, apostolul ne
mai spune în 1 Corinteni 3:6 următoarele: “Eu am sădit, Apolo a udat, dar
Dumnezeu a făcut să crească”.
Tot despre acest lucru se vorbeşte
şi în pilda din Matei 13:3-8: “Iată, semănătorul a ieşit să semene”. Gândul a
fost sămânţa care porneşte din Cuvântul lui Dumnezeu şi din aceasta, unele
boabe au căzut lângă drum iar altele au căzut pe loc stâncos, altele între
spini, iar altele au căzut în pământ bun. În versetele 24-30 din acest capitol
se vorbeşte despre sămânţa bună şi explicând această pildă în versetele 37-43,
Domnul spune că “sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei”. Este vreo deosebire între
cele două exprimări? Ele au acelaşi înţeles. Ce este Cuvântul lui Dumnezeu?
Este gândul lui Dumnezeu arătat în Sfânta Scriptură pentru ajutorul nostru. Şi
tocmai după cum un om îşi scrie cugetul şi ideile sale într-o carte, tot aşa
aflăm şi în Sfânta Scriptură. Acolo este arătat cugetul lui Dumnezeu despre om
şi căderea lui în păcat, despre îngeri, despre Domnul nostru Isus, despre
înviere, despre răsplata celor drepţi cât şi despre nimicirea celor nelegiuiţi,
etc. În felul acesta Biblia se deosebeşte de toate cărţile, în care sunt
aşezate gândurile oamenilor. Această deosebire se arată frumos în Isaia 55:8,
9, unde Domnul spune: “Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre … ci cât
sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile
voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”. Cât de mare nevoie este
deci să ne plantăm aceste gânduri mai bine în inimile şi în minţile noastre, ca
dezvoltându-se frumos să facă fructe plăcute spre lauda şi slava lui Dumnezeu.
Iată ce a gândit Pavel când a spus:
“Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”: de aceea am venit
eu la voi ca să semăn gânduri sfinte şi curate în inimile voastre, care înainte
de aceasta niciodată nu le-aţi avut în inimă. Apolo a udat aceste gânduri cu
credincioşie, iar Dumnezeu a făcut să crească din acestea fructe plăcute. La
fel înţelegem şi cealaltă expresie a lui Pavel: “Nu vă înşelaţi: “Dumnezeu nu
Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera”, adică după
cum omul se gândeşte aşa va fi şi răsplătit, sau pedepsit. Pentru ce? Pentru că
din gânduri se dezvoltă fapte şi acestea arată cum îţi este viaţa. La sfârşitul
căii toate faptele vor fi puse împreună şi atunci se va vedea cum ţi-ai
petrecut timpul, pe ce ţi-ai cheltuit banii, cu alte cuvinte cum ai trăit, şi
aceasta va hotărî ceea ce ai să seceri. Ce crezi că vei secera? Ce ai semănat.
Puţină prietenie cu păcatul, adică puţină mânie, vorbire sau privire amară,
împlinirea dorinţelor după obiceiurile lumeşti, etc., toate acestea se concep
în minte şi tu le faci. Sau poate că în mintea ta se învârt gânduri de iubire,
de curăţenie, de adevăr, răbdare şi supunere? Cercetează-te bine. Trebuie să ne
judecăm bine toate umblările noastre. Pentru ce facem aceasta sau aceea? Pentru
ce mergem acolo, unde mergem? Pentru ce? Pentru că am gândit despre aceasta sau
aceea şi gândurile ne conduc. Gândeşte-te la viaţa lui Isus şi atunci vei dori
să umbli aşa cum a umblat El. Sau dacă vei gândi rău despre fraţii tăi, vei
vorbi rău despre ei. Toate sunt rezultatul gândirii. A semăna sămânţă rea şi a
culege roade bune nu este posibil. Tot aşa este imposibil a medita la lucruri
rele şi a face lucruri bune, atât pentru noi cât şi pentru alţii, deoarece
aceasta ar fi contrar cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune, că, “ce seamănă
omul, aceea va şi secera”.
Putem deci, deosebi două feluri de
seminţe: bune şi rele. Există seminţe care prind rădăcină, care cresc şi
înfloresc spre folosul omului, şi există seminţe care sunt numai spre paguba
omului, întocmai ca buruienile şi arbuştii care ocupă pământul fără să aducă
vreun folos. Cum este cu seminţele tot aşa este şi cu gândurile. Şi gândurile
sunt de două feluri: bune şi rele. Unele aduc folos iar altele pagubă. Deci,
după cum vor fi gândurile aşa vor fi şi faptele — Galateni 5:19-23.
Acum să medităm asupra dezvoltării
celor două feluri de seminţe. La semănarea seminţei bune se cere mare atenţie
şi se dezvoltă numai dacă are pământ bun şi are cele necesare creşterii. Aşa
este şi cu gândurile bune. Numai aşa se dezvoltă, dacă locul lor îl ţinem curat
şi nu îl umplem cu orice. După ce s-au conceput gândurile trebuie să fim atenţi
să nu rămână agăţate de vreo idee greşită şi astfel să nu se poată dezvolta.
Trebuie îngrijite cu mare atenţie, dacă dorim să se dezvolte în direcţia cea
bună. Uită-te la floarea care repede se usucă, dacă nu este udată la timp. Tot
aşa şi gândul bun, moare, dacă nu suntem serioşi.
Acum să observăm deosebirea între
sămânţa bună şi cea rea. Sămânţa rea, din care se dezvoltă numai neghina, nu
cere multă îngrijire şi muncă. Încearcă şi o aruncă în oricare parte a grădinii
şi vei vedea cât de frumos va creşte. Chiar şi numai vântul s-o ducă în oricare
parte de pământ, îndată va încolţi şi se va dezvolta din belşug. Tot aşa şi
gândurile rele; oricare parte a minţii va fi atinsă de ele, ele vor afla pământ
potrivit şi dacă nu vor fi împeidicate la timp, rezultatele vor fi foarte
periculoase pentru viaţa noastră spirituală. De aceea, să fim atenţi asupra
gândurilor!
Creştinul credincios întotdeauna
este atent la ceea ce Domnul vrea să-i spună în toate împrejurările. Şi la ceea
ce vine de la Satan, de la lume şi de la corp, creştinul adevărat nu vrea să se
gândească, fiindcă el ştie şi crede Cuvântul lui Dumnezeu, care este dat spre
binecuvâtarea şi fericirea sa veşnică (vezi Filipeni 4:8, 9).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu