Trinitatea

TRINITATEA

                                     “Tatăl este mai mare decât Mine.”- Ioan 14:28

Puţine dintre doctrinele controversate de azi aprind pasiunile atât de mult precum cea a trinităţii. Un motiv este că unii văd în cei care negă treimea un fel de blasfemiatori, intrarea într-o astfel de discuţie fiind plină de dificultăţi.

Un mod bun de a începe este definirea termenilor. Definiţia a ceea ce se înţelege prin trinitate  diferă de la o persoană la alta. Totuşi, iată două definiţii: “Termenul care desemnează un singur Dumnezeu în trei persoane, “Trinitatea” a fost o desemnare  convenabilă a singurului Dumnezeu descoperit în Scriptură ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceasta înseamnă că în cadrul aceleiaşi esenţe a dumnezăirii trebuie să distingem trei “persoane”care nu sunt nici trei dumnezei pe de o parte, nici trei părţi sau moduri ale lui Dumnezeu pe de altă parte, ci Dumnezeu în mod co-egal şi co-etern.”(Dicţionar evanghelic de teologie – Walter Elwell, p.1112) .

Putem define doctrina trinităţii după cum urmează: Dumnezeul veşnic există ca trei personae Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt şi fiecare persoană este pe deplin Dumnezeu  şi ele sunt un singur Dumnezeu.”( Systematic Theology, Wayne Grudem, p. 226). Aceste definiţii şi altele s-au schimbat de-a lungul timpului ca răspuns la argumentele aduse împotriva lor. Totuşi, oricare ar fi aceste definiţii, ele constituie un punct de pornire în argumentaţia noastră.

            Un element cheie în doctrina trinităţii este egalitatea dintre Isus şi Tatăl – ambii consideraţi ca manifestări a aceluiaşi Dumnezeu, ambii co-egali şi co-veşnici. Această afirmaţie întâmpină imediat nişte probleme, dacă luăm în considerare (şi trebuie să luăm) câteva declaraţii ale lui Isus:

            “Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.!”(Ioan 3:35). Acest lucru sugerează că Fiul nu a avut toate lucrurile în mână, ci i-au fost date la un moment dat de către Tatăl (vezi de asemenea Marcu 13:32)

            “Tocmai de aceea cautau si mai mult iudeii sa-L omoare, nu numai fiindca dezlega ziua Sabatului, dar si pentru ca zicea ca Dumnezeu este Tatal Sau si Se facea astfel deopotriva cu Dumnezeu. Isus a luat din nou cuvantul si le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun ca Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decat ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatal face si Fiul intocmai.” (Ioan 5:18,19). Evreii au interpretat greşit cuvintele lui Isus şi au crezut ca se face egal cu Dumnezeu. Isus le-a corectat eroarea cu afirmaţia clară că nu poate face nimic de la sine.

            “Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5:22) Acest lucru arată clar ca autoritatea Tatălui de a judeca a fost dată Fiului (vezi şi Ioan 5:26,27).

            “Isus deci le-a zis: "Cand veti inalta pe Fiul omului, atunci veti cunoaste ca Eu sunt si ca nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învătat Tatăl Meu.” (Ioan 8:28) Isus trebuia să fie învăţat de Tatăl (vezi Evrei 5:7-9).

            “Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatal Meu” (Ioan 10:18). Tatăl a poruncit Fiului, ceea ce demonstrează o distincţie în persoană şi rang.

            “Ati auzit ca v-am spus: "Ma duc, si Ma voi intoarce la voi." Daca M-ati iubi, v-ati fi bucurat ca v-am zis: "Ma duc la Tatăl"; căci Tatăl este mai mare decat Mine.” (Ioan 14:28) Tatăl este mai mare decât Fiul.

            “ Isus le-a zis: "Daca ar fi Dumnezeu Tatal vostru, M-ati iubi si pe Mine, caci Eu am iesit si vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine insumi, ci El M-a trimis.”(Ioan 8:42) Isus a fost trimis de Dumnezeu, o realitate care ar fi fost imposibilă dacă Isus ar fi într-adevăr Dumnezeu.

            O altă dificultate în susţinerea trinităţii este reprezentată de declaraţiile lui Isus în care în care vorbeşte despre Tatăl Ceresc ca fiind Dumnezeul Lui: “ "Nu ma tine", i-a zis Isus, "caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Ci, du-te la fratii Mei si spune-le ca Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru, la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru."” (Ioan 20:17). Isus are Dumnezeul său, Tatăl Ceresc şi a spus asta după învierea Lui.

            “Si, in ceasul al noualea, Isus a strigat cu glas tare: "Eloi, Eloi, lama sabactani", care talmacit inseamna: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?"(Marcu 15:34). Pe cruce fiind Isus a strigat către Dumnezeu, nu a strigat către sine. De asemenea, Tatăl are nemurirea, nu ar fi putut muri pe cruce.

            Isus se distinge foarte clar de Dumnezeu: “Isus, fiindca stia ca Tatal Ii daduse toate lucrurile in maini, ca de la Dumnezeu a venit si la Dumnezeu Se duce..” Isus a venit de la Dumnezeu şi s-a dus la Dumnezeu, în mod evident nu putea fi acest Dumnezeu de la care a venit şi la care a mers.

            “Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut." Şi totuşi noi oamenii l-am văzut pe Isus, deci Dumnezeu este altul decât Isus şi el nu poate fi Dumnezeu.

            Apostolul Pavel marchează clar diferenţa dintre Tatăl ca Dumnezeu şi Fiul ca Domn: “totusi pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, si prin El si noi.” (1 Corinteni 8:6). “Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Isus Hristos!” (1 Corinteni 1:3). “ Dumnezeu, Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care este binecuvantat in veci, stie ca nu mint!…” (2 Corinteni 11:31).

            În aceste trei exemple şi în multe altele din scrisorile lui Pavel, el face distincţia între Tatăl, care este singurul Dumnezeu şi Domnul nostrum Isus, care este fiul lui Dumnezeu.

            “Si ma rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal slavei, sa va dea un duh de intelepciune si de descoperire, în cunoaşterea Lui” (Efeseni 1:17). Pavel ne spune că Isus Hristos are de Tată pe Dumnezeu.

            După ce am examinat o serie de Scripturi care învaţă clar o distincţie între Tatăl ca Dumnezeu şi Isus ca Fiu şi arată o subordonare a lui Isus în raport cu Tatăl Ceresc, ne putem întreba cum ar putea susţinută doctrina trinităţii. Susţinătorii ei se bazează pe unele texte, care cred ei că le confirmă credinţa. Vom examina în cele ce urmează 5 dintre acestea:

1.      „Eu si Tatal una suntem.” (Ioan 10:30)

Acest verset poate părea că sprijină vederea trinitariană. Cu toate acestea, în Scriptură „unitatea” este adesea folosită metaforic. De exemplu un soţ şi o soţie trebuie să devină „una” (Matei 19:5,6). Credincioşii sunt caracterizaţi ca o „pâine” şi un „trup” (1 Cor. 10:17, Romani 12:4,5). Unitatea despre care Isus vorbeşte aici nu este de natura unei trinităţi , ci o unitate de inimă, de gândire, de scop. Domnul demonstrează acest sens atunci când spune : „Eu nu mai sunt in lume, dar ei sunt in lume, si Eu vin la Tine. Sfinte Tata, pazeste, in Numele Tau, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei sa fie una, cum suntem si Noi…Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine, si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei sa fie una, cum si Noi suntem una “ (Ioan 17:11,21,22). Acest pasaj ne ajută să înţelegem mai bine Ioan 10:30, ce înseamnă că Isus este “una” cu Tatăl Său.

2.      “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1:1)

                  Mai multe traduceri ale Bibliei iau o poziţie doctrinară clară: Cuvântul era Dumnezeu. Această frază este folosită pentru a arăta că Isus este Dumnezeu. Cu toate acestea textul original grecesc redă chestiunea un pic altfel. Scriitorul trinitatrian William Barclay, a furnizat una dintre cele mai bune explicaţii a semnificaţiei acestui text. Din moment ce scriitorul crede în Trinitate, în exegeza sa nu există nicio părtinire. El scrie: „În cele din urmă Ioan spune că Cuvântul era Dumnezeu. Aceasta este o expresie dificilă pe care trebuie să o înţelegem  şi este dificilă pentru că în limba greacă în care a scris Ioan există un mod diferit de a sune lucrurile... Atunci când grecul foloseşte un substantiv, aproape întotdeauna foloseşte articolul definit cu el.  Cuvântul grec pentru Dumnezeu este „Theos” şi articolul definit este „ho”.  Când în limba greacă se vorbeşte despre Dumnezeu nu se foloseşte pur şi simplu „Theos” ci se spune „ho Theos”. Când nu este folosit articolul pe lângă substantiv, acest substantiv devine mai mult un fel de adjectiv. Ioan nu a spus că Cuvântul era ho Theos, ceea ce ar fi însemnat că era identic cu Dumnezeu. El a folosit cuvântul Theos fără articol definit ceea ce dă înţelegerea că Cuvântul era, se poate să spunem, de acelaşi caracter, calitate şi esenţă, având o existenţă ca Dumnezeu. Când Ioan a spus că Cuvântul era ca Dumnezeu, el nu spunea că Isus este identic cu Dumnezeu, el spunea că Isus a fost atât de perfect, fiind ca Dumnezeu în minte, în inimă, în el putând vedea perfecţiunea lui Dumnezeu.”  

                  Concluzia rezonabilă a acestei explicaţii este că ea nu învaţă trinitatea.

            3.” El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu” (Filipeni 2:6)

Textul original grecesc indică în mod clar că Isus nici măcar nu se gândea să încerce sau să considere să fie egal cu Dumnezeu. Acest lucru este în contrast violent cu ceea ce a făcut Lucifer (Isaia 14:12-14). Pavel subliniază bine faptul că Isus (Logosul) nu era deopotrivă (egal) cu Tatăl.

            4.” Pe cand Fiului I-a zis: "Scaunul Tau de domnie, Dumnezeule, este in veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate” (Evrei 1:8)

            Pavel citează din Psalmul 45:6 şi aplică versetul la Isus. Aceasta pare a fi o referire clară la Isus ca Dumnezeu.  Cu toate acestea cuvântul  “Dumnezeu” folosit aici provine din  termenul elohim care înseamnă fiintă puternică. Acelaşi termen este folosit în Vechiul Testament desemnându-l pe Moise ca fiind “Dumnezeu”: “El va vorbi poporului pentru tine, iti va sluji drept gura, si tu vei tine pentru el locul lui Dumnezeu.” (Exod 4:16), “Domnul a zis lui Moise: "Iata ca te fac Dumnezeu pentru faraon; si fratele tau, Aaron, va fi prorocul tau.” (Exod 7:1) A fost Moise Dumnezeu? Cu siguranţă nu. A fost un puternic pentru popor şi pentru faraon. Termenul elohim îl desemnează de cele mai multe ori pe Dumnezeul Suprem, dar uneori este aplicat şi îngerilor, conducătorilor, judecătorilor, etc, ca atare sendsul său trebuie determinat din context.

Isus posedă dumnezăirea în sensul că este o fiinţă puternică, el fiind Fiul lui Dumnezeu, aşa cum învaţă Psalmul. În această privinţă putem arunca o privire în Ioan 10 unde Isus mărturiseşte că El şi Tatăl sunt una, evreii dorind să-l omoare cu pietre: “ Iudeii I-au raspuns: "Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu." Isus le-a raspuns: "Nu este scris in Legea voastra: "Eu am zis: sunteti dumnezei"? Daca Legea a numit "dumnezei" pe aceia carora le-a vorbit cuvantul lui Dumnezeu - si Scriptura nu poate fi desfiintata - cum ziceti voi ca hulesc Eu, pe care Tatal M-a sfintit si M-a trimis in lume? Si aceasta, pentru ca am zis: "Sunt Fiul lui Dumnezeu!" (Ioan 10:33-36). Isus a avut ocazia aici să declare că face parte dintr-un Dumnezeu trinitar, în schimb El a citat din Psalmul 82:6, arătând că este unul dintre dumnezei, mai ales Fiul lui Dumnezeu.

Rezumăm acest punc citându-l pe apostolul Pavel: “ Caci chiar daca ar fi asa numiti "dumnezei" fie in cer, fie pe pamant (cum si sunt in adevar multi "dumnezei" si multi "domni"),  totusi pentru noi nu este decat un singur Dumnezeu: Tatal, de la care vin toate lucrurile si pentru care traim si noi, si un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, si prin El si noi.”(1 Corinteni 8:5,6)

            5.” (Caci trei sunt care marturisesc in cer: Tatal, Cuvantul si Duhul Sfant, si acestia trei una sunt.)” (1 Ioan 5:7)

Deşi aceste cuvinte par a susţine trinitatea ele sunt false şi nu apar în niciunul din manuscrisele mai vechi. O nota de subsol în traducerea Emphatic Diaglott face această observaţie: “ Acest text referitor la mărturia cerească nu este cuprins în manuscrisele mai vechi de secolul XV. Nu este citat de niciunul dintre marii scriitori eclesiastici, de niciunul dintre părinţii latini timpurii…cu toate că subiectele tratate ar fi condus în mod natural sa apeleze la autoritatea sa. Prin urmare este un fals.” Cercetătorii sincere ai Bibliei, susţinători ai trinităţii, recunosc acest text ca fiind apocrif.

Concluzie

            Credinţa fundamentală a creştinilor este că Hristos a suferit şi a murit ca „preţ de răscumpărare pentru toţi” (1 Tim.2:6). Acest lucru este fundamental pentru înţelegerea planului divin. Cu toate acestea doctrina trinităţii este în contradicţie cu „răscumpărarea pentru toţi”, ea face invalid preţul de răscumpărare. Dacă Isus ar fi Dumnezeu sau cel puţin a doua persoană din Dumnezeu, el ar fi nemuritor. Unul care posedă nemurirea nu poate muri. Cu toate acestea Biblia declară în mai multe locuri că Isus a murit! Cum putea să moară un Dumnezeu nemuritor?

            Biblia descrie moartea lui Hristos, el fiind o fiinţă umană, care a suferit în mod real şi a oferit o jertfă adevărată ca preţ de răscumpărare pentru Adam, omul original perfect, şi prin el pentru rasa sa. Isus Hristos trebuia să fie om perfect ca murind să constituie preţul corespunzător pentru plata pedepsei venite prin păcat – moartea.  Pentru credincioşia sa până la moarte Dumnezeu ia dat drept răsplată natura divină (Ioan 5:26). Această răsplată a primit-o după moarte şi nu a avut-o înainte.

            Doctrina preţului de răscumpărare arată eroarea şi clarifică adevărul asupra multor doctrine ale Bibliei. Ea demonstrează eroarea Trinităţii. Să ne bucurăm pentru înţelegerea mai clară a relaţiei dintre Tatăl ceresc şi fiul său, Domnul nostru Isus Hristos.