luni, 23 aprilie 2018

Ce se va întâmpla după înviere?


Ce se va întâmpla după înviere?

                Cei mai mulţi dintre cei care se declară creştini nu cred cu adevărat în înviere. Dintre cei care cred, o bună parte sunt de părere că cei morţi vor fi treziţi din moarte doar pentru a li se da sentinţa, apoi vor fi trimişi în iad pentru a fi pedepsiţi.
            Ioan 5:28,29 ne spune: „  Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cand toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul vor invia pentru judecata.”
            Conceptul de judecată include un proces şi apoi o sentinţă. Scopul judecăţii, chiar şi în tribunalele omeneşti, este acela de coerciţie sau corectare. Omenirea nu este acum în proces de judecată, va fi după înviere. Deocamdată, deoarece tatăl rasei, Adam, a eşuat în încercarea lui de a asculta pe Dumnezeu, toţi mor (1 Corinteni 15:22). Această moarte se mai numeşte şi moarte adamică, deoarece ea este provocată de păcatul lui Adam. La înviere, cei care au făcut rău, adică cei care nu au primit iertare prin sângele lui Isus în viaţa actual, se vor scula pentru procesul lor de corectare. Tatăl Ceresc prin marea Sa bunătate şi iubire dă tuturor oamenilor o a doua şansă. Cei mai mulţi dintre cei care au trăit vreodată pe Pământul acesta, miliarde de oameni, nu au auzit niciodată de Dumnezeu, iar cei care au auzit, nu i-au slujit cum trebuia datorită condiţiilor şi influenţelor nefavorabile. La înviere aceste condiţii şi influenţe vor fi reprimate, oamenii vor învăţa dreptatea: “cand se implinesc judecatile Tale pe pamant, locuitorii lumii invata dreptatea.Isaia 26:9. Dumnezeu nu este nedrept să condamne oamenii pentru neştiinţă sau neputinţă. Toţi vor cunoaşte pe Dumnezeu (Isaia 11:9, Habacuc 2:14). Oamenii vor ajunge să facă deosebirea între ce e rău şi ce e bine, între Moarte şi Viată şi numai cei care vor alege să facă răul cu voia vor fi definitiv şterşi din existenţă – această este moartea a doua, din care nu mai există înviere, este o pierdere definitivă a vieţii.
            Scopul domniei de 1000 de ani a lui Hristos pe Pământ este de a readuce omenirea înapoi la perfecţiunea pierdută de Adam (Fapte 3:19-21). Viaţa de pe Pământ va fi foarte diferită atunci. Satan nu va mai avea influenţă asupra oamenilor – Apocalips 20:1-3: “Apoi am vazut coborandu-se din cer un inger care tinea in mana cheia Adancului si un lant mare. El a pus mana pe balaur, pe sarpele cel vechi, care este diavolul si Satana, si l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat in Adanc, l-a inchis acolo si a pecetluit intrarea deasupra lui, ca sa nu mai insele neamurile, pana se vor implini cei o mie de ani. Dupa aceea trebuie sa fie dezlegat pentru putina vreme.”

            La înviere sănătatea oamenilor va fi restaurată – Isaia 35:5,6: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci schiopul va sari ca un cerb, si limba mutului va canta de bucurie…”
Păcatele oamenilor vor fi iertate şi oamenii vor învăţa neprihănirea – Zaharia 8:21,22: „Locuitorii unei cetati vor merge la cealalta si vor zice: "Haidem sa ne rugam Domnului si sa cautam pe Domnul ostirilor! Vrem sa mergem si noi!"Si multe popoare, si multe neamuri vor veni astfel sa caute pe Domnul ostirilor la Ierusalim si sa se roage Domnului." Ieremia 31:34: “Niciunul nu va mai invata pe aproapele sau pe fratele sau zicand: "Cunoaste pe Domnul!", ci toti Ma vor cunoaste, de la cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatul lor."
            La sfârşitul celor 1000 de ani omenirea va fi încercată: “Cand se vor implini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat si va iesi din temnita lui, ca sa insele neamurile…” Cei care nu-l vor iubi pe Dumnezeu şi dreptatea Lui vor fi atunci definitiv distruşi în a doua moarte (simbolizată de iazul de foc). Cei mai mulţi, credem noi, se vor bucura să trăiască în dragoste şi dreptate aici pe Pământ, puţini vor fi îndepărtaţi definitiv de la viaţă. Atunci se va îndeplini Apocalips 21:4: “ El (Dumnezeu) va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut.
            Slăvit, onorat şi binecuvântat să fie Tatăl Ceresc pentru pregătirile Lui minunate, pentru bunătatea Lui nemărginită arătată prin Fiul Său!

  Domnul imparateste in veac si Si-a pregatit scaunul de domnie pentru judecata. El judeca lumea cu dreptate, judeca popoarele cu nepartinire. Domnul este scaparea celui asuprit, scapare la vreme de necaz.” Psalmul 9:7-9
 Sa se bucure cerurile si sa se inveseleasca pamantul; sa mugeasca marea cu tot ce cuprinde ea! Sa tresalte campia cu tot ce e pe ea, toti copacii padurii sa strige de bucurie inaintea Domnului! Caci El vine, vine sa judece pamantul. El va judeca lumea cu dreptate, si popoarele, dupa credinciosia Lui.” Psalmul 96:11-13
 Sa urle marea cu tot ce cuprinde ea, sa chiuie lumea si cei ce locuiesc pe ea, sa bata din palme raurile, sa strige de bucurie toti muntii inaintea Domnului! Caci El vine sa judece pamantul! El va judeca lumea cu dreptate, si popoarele, cu nepartinire.” Psalmul 98:7-9
” Isus a zis: "Eu am venit in lumea aceasta pentru judecata: ca cei ce nu vad sa vada, si cei ce vad sa ajunga orbi." Ioan 9:39
 pentru ca a randuit o zi in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a randuit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a inviat din morti…" Fapte 17:31

Psalmul 85:4-13:  Intoarce-ne iarasi, Dumnezeul mantuirii noastre! Inceteaza-Ti mania impotriva noastra!
In veci Te vei mania pe noi? In veci Iti vei lungi mania? Nu ne vei inviora iarasi, pentru ca sa se bucure poporul Tau in Tine? Arata-ne, Doamne, bunatatea Ta si da-ne mantuirea Ta! Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: caci El vorbeste de pace poporului Sau si iubitilor Lui, numai ei sa nu cada iarasi in nebunie.
 Da, mantuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca in tara noastra sa locuiasca slava.
 Bunatatea si credinciosia se intalnesc, dreptatea si pacea se saruta.
 Credinciosia rasare din pamant, si dreptatea priveste de la inaltimea cerurilor.
 Domnul ne va da si fericirea, si pamantul nostru isi va da roadele.
 Dreptatea va merge si inaintea Lui, si-L va si urma, calcand pe urmele pasilor Lui!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu