A sosit timpul – Studiul I
Timpurile şi sezoanele stabilite divin
Timpurile şi sezoanele stabilite divin — De ce nu sunt ele declarate mai clar — Descoperite la timpul cuvenit — Dorinţa serioasă de a cunoaşte timpurile şi sezoanele este lăudabilă — Greşelile adventiştilor — Scopul real al profeţiilor timpului — Poziţia noastră prezentă — Scopul capitolelor următoare
După cum în „Planul divin al Veacurilor” ne-am străduit să expunem elementele proeminente ale aranjamentului divin pentru mântuirea omului dintr-un punct de vedere pur scriptural, tot aşa, scopul acestui volum este să arate, prin aceeaşi autoritate, că diferitele trăsături ale acestui plan au timpuri şi sezoane clar stabilite pentru împlinirea lor; că, în măsura în care acest plan a înaintat, fiecare aspect succesiv al lui a fost împlinit exact la timp, şi că acum a sosit timpul pentru culminarea lui în binecuvântarea tuturor familiilor pământului. Gen. 28:14; Gal. 3:16.
Pe parcursul lungilor secole ale Veacului Evanghelic, Biserica, aşa cum o învăţase Domnul ei, s-a rugat: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Dar, asemenea copiilor somnoroşi, fiindcă timpul a fost lung, mulţi aproape au uitat importanţa acestor cuvinte care acum par să se stingă pe buzele lor. Pe toţi aceştia, ale căror inimi sunt încă loiale Domnului, îi chemăm prin cuvintele apostolului Pavel: „Este ceasul să vă treziţi din somn, căci acum mântuirea este mai aproape ((B14)) de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua
[milenară]”. Da, este chiar la uşi. Împărăţia cerurilor este acum aici, nu numai în stadiu embrionar sau incipient ca la prima venire a Domnului nostru (Mat. 3:2), ci în sensul în care El a declarat că ea urma să vină (Ioan 18:36, 37) — „în putere şi mare slavă”.
Cu toate acestea, numai cei care au făcut un studiu atent al „Planului Veacurilor” vor fi pregătiţi să aprecieze învăţăturile acestui volum, privitoare la timpurile şi sezoanele stabilite divin pentru desfăşurarea diferitelor trăsături ale acestui plan şi pentru împlinirea lui finală. Sperăm, prin urmare, că nimeni nu va întreprinde acest studiu înainte de a fi înţeles pe deplin învăţăturile volumului precedent. Altfel el nu va fi hrană la timp potrivit pentru ei. Adevărul este hrană la timp potrivit numai atunci când suntem pregătiţi să-l primim. Un copil nu este pregătit să rezolve o problemă de matematică până când mai întâi a fost instruit să folosească cifrele şi limba. La fel este şi cu adevărul divin: este construit pas cu pas, şi pentru a câştiga o înţelegere a lui trebuie să urcăm treptele prevăzute — cu grijă, desigur, dovedind cu Scripturile fiecare pas făcut înainte, totuşi netemându-ne să facem paşii pe măsură ce astfel găsim teren sigur pentru ei. Numai cei care au o credinţă deplină în Dumnezeu şi pentru care un „aşa zice Domnul” este sfârşitul oricărei îndoieli şi controverse, pot fi conduşi de Spiritul lui Dumnezeu în adevărul avansat pe măsură ce el devine cuvenit — conduşi în lucruri noi, precum şi întăriţi în cele vechi şi dovedite ca adevărate prin aceeaşi autoritate.
Numai pe unii ca aceştia Îşi propune Dumnezeu să-i conducă. La sfârşitul veacului, care este timpul secerişului, mult adevăr este cuvenit să fie descoperit, adevăr pe care Dumnezeu nu l-a făcut cunoscut în timpurile trecute nici ((B15)) chiar celor mai credincioşi şi mai devotaţi copii ai Săi. Profetul Habacuc (2:3) declară că la timpul sfârşitului viziunea privitoare la glorioasa încheiere a planului lui Dumnezeu va vorbi şi nu va minţi; şi că pentru unii dintre copiii lui Dumnezeu ea va vorbi atât de clar, încât ei vor fi capabili, aşa cum au fost îndrumaţi, s-o explice pe table, aşa încât prin ei s-o poată citi clar şi alţii; şi Daniel de asemenea a declarat (12:4, 9, 10) că atunci cunoştinţa va creşte şi că înţelepţii vor înţelege viziunea (prin credinţă).
Obiectivul nostru aici nu este să profeţim din abundenţa imaginaţiei umane, nici în vreun sens să fim mai înţelepţi decât ceea ce este scris în Scripturile sacre. De aceea, înlăturând toate invenţiile omeneşti, ne ţinem aproape de fântâna adevărului divin, străduindu-ne să citim profeţia în lumina profeţiei şi a împlinirii ei vădite, şi să explicăm pe table ceea ce Dumnezeu a spus că va fi pecetluit şi ceea ce, prin urmare, nu putea fi înţeles înainte de acest timp al sfârşitului, dar despre care El a dat asigurare că atunci trebuia să fie înţeles.
În acest volum oferim un lanţ de mărturie asupra subiectului timpului şi sezoanelor lui Dumnezeu stabilite de El, considerând fiecare verigă a lui puternică din punct de vedere scriptural, în timp ce întregul, când este privit laolaltă, în relaţia pe care o parte o are cu cealaltă, face dovada unui plan atât de larg şi de cuprinzător, a unui scop atât de adânc şi a unei armonii atât de perfecte, încât cercetătorului studios şi reverenţios îi arată în mod clar că acesta depăşeşte lărgimea şi adâncimea gândirii umane şi de aceea nu poate fi de origine umană.
Aflăm că sfârşitul Veacului Evanghelic, la fel ca sfârşitul Veacului Iudeu, este numit seceriş (Mat. 9:37; 13:24, 30, 39), că asemenea aceluia, şi acesta este o perioadă de patruzeci de ani, şi că razele mărturiei profetice sunt în mod special concentrate asupra secerişului veacurilor, şi mai cu seamă asupra secerişului acestui veac, unde chiar toată lumina ((B16)) Veacului Iudeu — datorită caracterului tipic al lui — se concentrează într-un focar glorios. În această lumină putem vedea acum clar mersul maiestuos al Dumnezeului nostru, nu numai în lunga panoramă a veacurilor trecute, ci şi în realizările prezente ale planului Său. Şi nu numai atât, dar potrivit făgăduinţei Sale de a ne arăta lucrurile viitoare (Ioan 16:13), vedem, cu minunată claritate a viziunii, metoda Lui înţeleaptă pentru binecuvântarea tuturor în Veacul Milenar care acum intră — chiar până la încheierea lui glorioasă în restabilirea tuturor lucrurilor. Aflăm că multe evenimente mari şi minunate se concentrează în acest seceriş: că în el are loc marele timp de strâmtorare, ziua lui Iehova, nimicirea finală şi completă a lui Anticrist şi căderea marelui Babilon, începutul întoarcerii favorii la evrei, a doua venire a Domnului nostru şi stabilirea Împărăţiei Sale, şi învierea şi răsplătirea sfinţilor.
Găsim marcate clar în profeţii începutul şi sfârşitul acestei perioade de seceriş, precum şi evenimentele care-şi au timpul să se petreacă în ea. Iar acest volum are ca obiectiv, în esenţă, să atragă atenţia şi să urmărească diferitele linii ale timpului profetic până la evenimentele în care ele culminează. Pentru a primi mărturia lui, cititorul va trebui să aibă ureche de auzit (Apoc. 2:7; Mat. 11:15), şi va trebui să vrea să se debaraseze cu smerenie de multe păreri preconcepute, imediat ce va ajunge să vadă lipsa lor de armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru aceştia care au o astfel de dispoziţie a minţii şi care vor urmări lecţiile acestui volum cu răbdare şi grijă, şi în ordinea aranjării lor, nu ne îndoim că el va fi o mare binecuvântare. Dacă lecţiile lui sunt primite în inimi bune şi oneste, avem încredere că el va fi o putere pentru a-i separa de lume şi a-i coace ca grâu pentru grânar. Noi înţelegem că obiectivul pentru care au fost intenţionate de Domnul nostru aceste profeţii acum în desfăşurare este să stimuleze, să maturizeze şi să separe astfel pe sfinţi, ca pe grâu de neghină, în acest timp de seceriş.
((B17))
Cei cărora li s-a permis să vadă marele plan al veacurilor al lui Dumnezeu, care înfăţişează atât de clar aranjamentul sistematic, scopul adânc şi sfera minunată a planului divin aşa cum este prezentat în volumul precedent, ar trebui să fie nerăbdători să descopere tot ce binevoieşte Dumnezeu să reveleze cu privire la timpurile şi sezoanele acestuia. Interesul lor pentru acest subiect ar trebui să fie de multe ori mai mare decât al oricărora din veacurile trecute, care n-au văzut marile binecuvântări păstrate pentru toţi. Copiii credincioşi ai lui Dumnezeu doresc mult să ştie când va apărea Împăratul Slavei, iar prinţul întunericului va fi legat, când vor străluci copiii luminii ca soarele, iar întunericul va fi împrăştiat; când vor fi primiţi sfinţii în deplina înfiere divină, iar creaţia gemândă va fi eliberată din robia stricăciunii; şi când va fi pe deplin descoperit lumii uimite caracterul glorios al Tatălui nostru ceresc, făcând ca toţi cei care iubesc dreptatea să-şi aplece inimile în adorare, iubire şi ascultare.
A fi lipsit de asemenea dorinţe indică o lipsă de interes şi de apreciere faţă de planurile lui Dumnezeu. Apostolii, profeţii şi îngerii au dorit cu toţii şi au căutat cu sârguinţă să cunoască ce timp a indicat spiritul lui Dumnezeu prin profeţi. Iar acest interes din partea copiilor Săi este totdeauna plăcut lui Dumnezeu; căci, deşi până acum El niciodată n-a satisfăcut asemenea dorinţe într-o măsură considerabilă, fiindcă nu sosise încă timpul cuvenit, totuşi n-a mustrat niciodată un asemenea interes. Dimpotrivă, atunci când Daniel a întrebat, El l-a numit om preaiubit şi i-a răspuns la întrebare în măsura în care era compatibil cu planul Său.
O asemenea cercetare n-ar trebui, prin urmare, să fie privită ca amestec nepotrivit în tainele lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca noi să manifestăm faţă de planurile Sale acel interes care să „cerceteze Scripturile” şi să „ia aminte la cuvântul sigur al prorociei”, şi astfel să fim în acea atitudine potrivită de aşteptare care va discerne repede adevărul pe ((B18)) măsură ce acesta îşi are timpul cuvenit. Lucrurile ascunse aparţin lui Dumnezeu, dar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri pe vecie (Deut. 29:29). De aceea, dacă ne limităm strict la Cuvântul lui Dumnezeu şi evităm speculaţia deşartă, suntem pe teren sigur. Dacă planul şi timpurile şi sezoanele lui Dumnezeu nu sunt consemnate în Scripturi, atunci nimeni nu le poate găsi acolo; şi desigur Dumnezeu n-a consemnat prin profeţii şi apostolii Săi nimic ce dorea să ţină secret pe vecie. La timpul cuvenit şi în ordinea cuvenită, fiecare din aspectele consemnate ale planului divin, şi timpul şi anotimpul lor, le sunt arătate celor veghetori; dar planul ca un întreg, împreună cu aspectele timpului legate de el, nu era cuvenit a fi înţeles până la perioada numită „timpul sfârşitului” (Dan. 12:9, 10). Şi să nu uităm că până la timpul când Dumnezeu are ca scop să-Şi descopere tainele, nici învăţătura nici pietatea nu le pot descoperi. Cu toate că profeţiile au fost timp de secole în faţa ochilor tuturor, ele n-au putut fi dezlegate şi tainele lor n-au putut fi desluşite până când a sosit timpul cuvenit.
Când unii dintre ucenici au venit la Domnul nostru întrebând în privinţa timpului stabilirii Împărăţiei lui Dumnezeu, înainte să fi sosit vremea ca acesta să fie descoperit, El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi timpurile sau perioadele; pe acestea Tatăl le-a pus sub stăpânirea Sa” (Fapt. 1:7). Cu altă ocazie El a zis referitor la acelaşi subiect: „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama: vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu ştiţi când va fi timpul acela. . . Şi ceea ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” Marcu 13:32, 33, 37.
Nu trebuie să înţelegem că aceste cuvinte ale Domnului nostru înseamnă că nimeni în afară de Tatăl nu va cunoaşte vreodată timpurile şi sezoanele Sale; ca atare ele nu dovedesc că noi nu putem cunoaşte aceste timpuri şi sezoane acum, după cum nu dovedesc nici că Domnul nostru nu le poate ((B19)) cunoaşte acum. Şi însuşi faptul că toate elementele planului Tatălui nostru, precum şi timpurile şi sezoanele Lui se pot discerne clar acum, este o dovadă tare că acum trăim în timpul sfârşitului stăpânirii prezente a răului şi în zorii Zilei Milenare, când cunoştinţa trebuie să crească şi înţelepţii trebuie să înţeleagă (Dan. 12:4, 10). Dacă profeţia nu era dată cu scopul de a fi înţeleasă, atunci darea ei nu avea nici un obiectiv raţional.
Aceste expresii ale Învăţătorului indică faptul că Dumnezeu nu execută diferitele părţi ale planului Său într-o manieră întâmplătoare, hazardată, ci El are Iar puterea şi înţelepciunea Sa infinită garantează că nu poate fi eşec sau întârziere.
Aceste cuvinte dau şi ideea că până la vremea aceea Tatăl nu descoperise nimănui, nici chiar Domnului nostru Isus, timpurile şi sezoanele legate de planul Său. În loc să justifice presupunerea generală, că Domnul nostru a mustrat cercetarea şi interesul cu privire la timpuri şi sezoane, şi prin aceste cuvinte a interzis o asemenea examinare, adevărul este tocmai contrariul. Cuvintele Sale arată clar că deşi lor încă nu le fusese dat să cunoască timpurile şi sezoanele, acestea vor fi foarte importante cândva şi atunci ele vor fi descoperite celor veghetori. În vederea faptului că ele vor fi desigilate cândva şi că atunci vor fi foarte importante, El îi îndeamnă să „ia seama” şi să nu îngăduie indiferenţei să vină peste ei, ci să„vegheze” continuu, ca să poată şti când va veni timpul potrivit.
Cei care au vegheat de-a lungul veacului, deşi n-au văzut toate lucrurile pentru care au vegheat, au fost totuşi mult binecuvântaţi şi păstraţi despărţiţi de lume prin faptul că au făcut astfel; pe când cei care vor fi în viaţă la „timpul cuvenit” şi vor „veghea” cu supunere, vor şti, vor vedea, „vor înţelege” şi nu vor fi în necunoştinţă în mijlocul minunatelor evenimente ale „secerişului” acestui veac. ((B20)) Cel care, în oricare timp, neglijează să vegheze, pierde o binecuvântare pe care Învăţătorul a pus mare accent şi se dovedeşte că este fie orbit de prejudecată, de către dumnezeul acestei lumi, fie supraîncărcat cu lucrurile acestei vieţi şi cu interesele prezente, spre neglijarea angajamentului său de consacrare deplină faţă de Domnul, angajament de a căuta mai întâi Împărăţia şi viaţa viitoare.
Apostolii Petru şi Pavel atrag atenţia asupra acestui subiect al timpurilor şi sezoanelor. Petru declară (2 Pet. 1:16) că noi nu urmăm basme meşteşugit alcătuite; că el a văzut într-o ilustraţie gloria Împărăţiei viitoare a lui Cristos pe muntele schimbării la faţă, când a contemplat glorioasa„viziune” a lui Moise, Ilie şi Isus în veşminte strălucitoare. Moise reprezentând pe vrednicii din vechime (Evr. 11:38-40), care vor fi reprezentanţii pământeşti ai Împărăţiei cereşti, iar Ilie reprezentând pe „biruitorii” din acest Veac al Evangheliei — scena în întregul ei reprezentând „gloria viitoare”, după ce suferinţele pentru dreptate vor fi completat alegerea potrivit favorii. Totuşi Petru, chiar în timp ce-şi relata viziunea, indică mărturia profetică zicând: „Şi avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă” (2 Pet. 1:19). El ştia bine că atunci nimeni nu putea înţelege pe deplin toate profeţiile, şi astfel a îndemnat pe sfinţi la o atitudine veghetoare — nu să privească cerul, ci să vegheze pentru împlinirea a tot ce a spus Dumnezeu prin sfinţii proroci cu privire la restituţie şi la„timpurile restabilirii”, care formează o parte atât de mare şi de importantă din mărturia lor. El ne asigură că profeţia va avea tot timpul adevăruri importante pentru noi, pe tot parcursul până în zorii Zilei.
Apostolul Pavel declară: „Cât despre timpuri şi perioade nu aveţi nevoie să vi se scrie, fraţilor, pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.
((B21))
[Va veni în tăcere, pe furiş, şi după ce a venit mulţi nu vor şti că sunt în ea.] Când vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o nimicire neaşteptată va veni peste ei [neaşteptată sau rapidă în comparaţie cu procesul lent al celor şase mii de ani trecuţi, întocmai cum zilele noastre sunt numite zilele rapide ale aburului şi electricităţii — nu neaşteptat ca fulgerul, ci neaşteptat] ca durerile naşterii peste femeia însărcinată. . . Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ”. 1 Tes. 5:1-4.
„Fraţii” au cu toţii candela, cuvântul sigur al prorociei menţionat de Petru, ca o lumină într-un loc întunecos; şi câtă vreme îşi vor menţine atitudinea potrivită de fraţi, ca examinatori credincioşi, blânzi şi smeriţi ai Cuvântului, ei nu vor fi niciodată în întuneric: lor li se va da întotdeauna adevărul ca hrană la timp cuvenit. Ca atare, cei care au trăit în deplină armonie cu Dumnezeu n-au fost niciodată lăsaţi în necunoştinţă de adevărul necesar, să-şi caute drumul orbecăind în întuneric cu lumea. Avraam şi Lot au ştiut dinainte despre nimicirea Sodomei, Dumnezeu zicând: „Să ascund Eu oare de Avraam ceea ce am să fac?” (Gen. 18:17). Noe a ştiut despre potop la timp ca să construiască arca şi a fost informat chiar despre ziua când trebuia să intre în ea. La prima venire tot aşa, Simeon, Ana şi înţelepţii de la răsărit au ştiut să aştepte pe Mesia; de fapt aşteptarea era atunci generală (Luca 2:25-38; 3:15; Mat. 2:2). Şi dacă Dumnezeu a procedat aşa cu casa robilor, va face El mai puţin pentru casa Fiilor? Domnul şi Capul nostru a zis: „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu”. Domnul nostru trebuie desigur să cunoască timpurile şi sezoanele la vremea potrivită, fiindcă El trebuie să execute planul, şi dacă nu S-a schimbat, El le va face cunoscut planurile celor apropiaţi Lui şi asociaţi la opera Sa — prietenilor Săi, sfinţilor Săi.
((B22))
Raţiunea, deci, ne învaţă că pe cât este de sigur că scrie, „Stăpânul Domnul nu face nimic, fără să descopere taina Sa slujitorilor Săi, prorocii” (Amos 3:7), şi că cea mai mare parte din ceea ce le-a descoperit nu era pentru ei, ci pentru noi, Biserica Evanghelică (1 Pet. 1:12), pe atât este de sigur că credincioşii nu vor fi lăsaţi în întuneric, incapabili să discearnă Ziua Domnului când aceasta va fi sosit. Ea nu va veni peste ei ca un hoţ şi ca o cursă — fără să ştie, pentru că ei vor fi veghind şi vor avea lumina făgăduită, cuvenită atunci, asupra subiectului.
Apostolul spune de ce a făcut el afirmaţia hotărâtă, că voi, fraţilor, veţi şti cu privire la timpuri şi sezoane când se cuvine şi nu veţi fi în întuneric, zicând (vers. 5): „Pentru că voi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei”. Aceştia sunt concepuţi de adevăr şi trebuie să fie dezvoltaţi prin adevăr din ce în ce mai mult până la ziua deplină — căreia îi aparţin. Iac. 1:18; Ioan 17:17, 19.
Să se observe cu câtă grijă pronumele voi, vi, vă şi ei, lor, din aceste scripturi şi din altele, deosebesc clasele la care se referă — deosebesc pe sfinţi de lume. Cunoştinţa pe care o vor avea sfinţii despre semnificaţia şi tendinţa evenimentelor care au loc în ziua Domnului este pusă în contrast cu ignoranţa lumii — „(Voi) (ei) vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o nimicire neaşteptată va veni peste ei . . . şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi, fraţilor, nu sunteţièîn întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ; voi toţi sunteţi fii ai luminii . . . ”. „Luaţi seama la voi înşivă”, zice Domnul, „ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii şi ziua aceea să vină peste voi fără veste. Căci ea va veni ca o cursă peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi deci [vegheaţi asupra voastră înşivă şi asupra cuvântului prorociei] tot timpul şi rugaţi-vă ca să fiţi socotiţi vrednici ((B23)) să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului”. Luca 21:34-36.
Înseamnă deci, că dacă un copil al lui Dumnezeu care trăieşte în ziua Domnului rămâne în întuneric sau în necunoştinţă în privinţa acestui fapt, el trebuie să fie ori îngreunat de lucrurile acestei vieţi şi îmbătat de spiritul lumii, ori altfel, supraîncărcat cu grijile acestei vieţi, şi în oricare dintre aceste cazuri el neglijează cu indiferenţă să vegheze cu candela curăţată şi arzândă şi cu ulei în vas — adică, cu Cuvântul lui Dumnezeu în inimă şi minte şi cu spiritul adevărului în el însuşi.
Cu toate că mult în legătură cu timpurile şi sezoanele, precum şi cu amănuntele planului a fost prezis de profeţi, ei şi-au mărturisit neştiinţa cu privire la importanţa profeţiilor pe care le-au exprimat. (Vezi Dan. 12:8; Ezec. 20:49; Mat. 13:17; 1 Pet. 1:10-12). Formulate în limbaj tainic şi simbolic, şi legate de evenimente pe atunci încă viitoare, era imposibil ca aceste profeţii să fie înţelese. Astfel, cu toate că au fost consemnate mai dinainte şi date ca să mărturisească în privinţa preştiinţei şi aranjamentului divin, ele au fost pentru învăţătura celor care vor trăi la timpul cuvenit pentru împlinirea lor, şi nu pentru cei care le-au rostit (Rom. 15:4). Ei au aşteptat desfăşurarea diferitelor aspecte ale planului divin legate de istoria umană, care, prin aranjamentul lui Dumnezeu, să deschidă aceste profeţii şi să-i îmbogăţească pe copiii lui Dumnezeu răbdători şi cercetători, cu „hrană la timp potrivit” pentru ceasul de ispitire şi de nevoie din „ziua cea rea” — ziua de strâmtorare prin care se sfârşeşte acest veac, şi în mijlocul căreia, de asemenea, se iveşte noua eră şi dispensaţie.
O minunată invenţie modernă care serveşte bine pentru a ilustra aranjamentul divin al profeţiei timpului este numită Închizătoarea cu Cifru Programat, folosită în unele din băncile mai mari. Ca şi la alte închizători cu ((B24)) cifru, cheia sau clanţa rămâne permanent în broască. Pentru a putea deschide trebuie făcute anumite mişcări, cunoscute numai de către cel care cunoaşte aranjamentul, în timp ce chiar şi cea mai uşoară deviere de la mişcările cuvenite nu face decât să complice problema şi s-o facă cu atât mai greu de deschis. Închizătoarea cu Cifru Programat are în plus aspectul deosebit că, printr-un aranjament cu ceas înăuntru trezoreriilor băncii, noaptea când se închid uşile, ele sunt în aşa fel zăvorâte încât nu pot fi deschise de nimeni până în dimineaţa următoare la ora fixată, iar atunci numai ca răspuns la folosirea cifrului corect, stabilit pentru închizătoare.
Astfel Tatăl nostru ceresc a închis şi a sigilat multe aspecte ale planului Său în cursul nopţii cu marea Sa Închizătoare Programată, care a fost fixată aşa încât să împiedice deschiderea lor până la „timpul hotărât” — în dimineaţa Zilei mari a restabilirii. Iar atunci Unsul lui Iehova, „Cel care are cheia” şi înţelege cifrul stabilit, „deschide şi nimeni nu va închide” (Apoc. 3:7). El ne deschide dându-ne informaţia necesară despre felul în care trebuie folosită cheia profeţiei de către cei doritori să afle comorile înţelepciunii infinite. Şi noi putem deschide acum comorile înţelepciunii divine, pentru că ora dimineţii a sosit — chiar dacă este devreme şi nu s-a luminat încă pentru lume. Dar numai ţinând seama cu grijă de instrucţiuni şi aplicând cheia la cifrul stabilit de marele Proiectant ni se vor deschide comorile ei.
De fapt, această ilustraţie se potriveşte cu întregul plan al lui Dumnezeu în toate părţile lui: fiecare aspect al adevărului şi fiecare profeţie nu este decât o parte a acelui mare cifru care poate fi deschis acum pentru că este dimineaţă — pentru că zăvoarele marii Închizători Programate sunt retrase. Iar acest mare cifru odată deschis, dezvăluie deplin şi grandios comorile nemărginite ale înţelepciunii, dreptăţii, iubirii şi puterii divine. Cel care va deschide va cunoaşte într-adevăr pe Dumnezeu ca niciodată înainte.
((B25))
Să examinăm deci Scripturile cu un spirit reverenţios, ca să putem învăţa ceea ce lui Dumnezeu Îi place să ne arate cu privire la timpurile şi sezoanele Sale. Deoarece El ne-a clarificat de curând marile elemente ale planului Său, în mod raţional ne putem aştepta să fie momentul cuvenit ca El să ne călăuzească în cunoaşterea aspectelor timpului acestui plan. Timpurile şi sezoanele au fost cu înţelepciune ascunse în trecut, şi astfel sfinţii au fost feriţi de descurajare, fiindcă timpul a fost lung; dar pe măsură ce planul se apropie de glorioasa lui împlinire, sfinţii au privilegiul să-l cunoască, pentru ca ei să-şi poată ridica sus capetele şi să se bucure, ştiind că eliberarea lor se apropie (Luca 21:28). Descoperirea timpului la „vremea sfârşitului” va fi tot aşa de folositoare şi stimulatoare pentru sfinţi, după cum descoperirea lui mai înainte ar fi fost pentru ei nefolositoare şi descurajatoare.
Evident că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii. Tot ce face El este în armonie cu un plan precis aranjat dinainte; iar timpurile şi sezoanele Sale nu sunt o parte neînsemnată sau neimportantă din planul Său. Să notăm că Isus S-a născut la timp –„Când a venit împlinirea timpului Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Gal. 4:4). Nu înainte, nici după, ci exact când s-a împlinit timpul. Prima propovăduire a Domnului nostru a avut ca subiect timpul — El a venit predicând şi zicând: „S-a împlinit timpul. . . Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15); „Hristos, la timpul cuvenit, a murit” (Rom. 5:6); El „a înviat a treia zi [la timpul hotărât], după Scripturi” (1 Cor. 15:4). În decursul misiunii Sale, duşmanii Săi au căutat adeseori să-L prindă, dar este declarat că n-au putut, „căci încă nu-I venise ceasul”. Ioan 7:30.
Profeţiile timpului n-au fost date pentru a satisface o simplă curiozitate, ci pentru a permite celui care studiază Cuvântul să recunoască evenimentele prezise când acestea sunt cuvenite. De pildă, cu toate că profeţia a marcat timpul ((B26)) şi felul primei veniri, ea n-a fost înţeleasă până după ce a venit Cristos, şi atunci ea a ajutat pe cei care studiau cu atenţie Scripturile să recunoască în omul Isus pe Cristosul, trimis de Dumnezeu potrivit cu ceea ce fusese hotărât şi cu profeţia. Şi la fel, profeţiile care marchează timpul şi modul celei de-a doua veniri sunt potrivite a fi înţelese aproape de timpul când trebuie să se petreacă acest eveniment, ca să ne ajute să recunoaştem ziua Lui atunci când ea va fi venit — precum şi ordinea evenimentelor ei şi datoriile acelei ore. Nu se pot citi cu luare aminte scripturile Vechiului Testament fără să se remarce importanţa care se dă datelor şi marea precizie cu care unele sunt notate, chiar şi ziua, deşi adesea ele sunt legate de evenimente ce par a fi foarte nesemnificative. Dar cel care studiază cu atenţie va afla că aceste diferite date şi referinţe cronologice sunt verigi ale unui minunat lanţ de mărturie care arată cu mare precizie mai ales două dintre cele mai importante şi mai semnificative evenimente ale istoriei lumii, şi anume: prima şi a doua venire a Răscumpărătorului şi Domnului lumii şi lucrurile importante în legătură cu ele.
Faptul că majoritatea creştinilor sunt indiferenţi faţă de aceste lucruri nu este un motiv ca aceia care iubesc arătarea Lui şi doresc să fie găsiţi aprobaţi de El să cadă într-o stare similară de încropeală.
Trebuie avut în vedere că Israelul trupesc, cu excepţia „prietenilor” lui Dumnezeu, s-au poticnit şi nu şi-au cunoscut timpul cercetării (Luca 19:44), şi că profetul a prezis poticnirea ambelor case ale lui Israel — casa nominală evreiască şi casa nominală creştină (Isa. 8:14). Numai „o rămăşiţă” la sfârşitul sau în secerişul fiecărei dispensaţii este pregătită să primească şi să aprecieze adevărurile cuvenite atunci, şi ca atare să intre în privilegiile şi binecuvântările speciale ale dispensaţiei care se iveşte. De aceea rămâne ca fiecare creştin, individual, în perioada de încheiere a acestui veac, să caute să fie unul din numărul acestei „rămăşiţe”, şi nu ((B27)) unul din masa celor încropiţi, apatici şi indiferenţi ai Bisericii creştine nominale,care desigur că se vor poticni, aşa cum a fost prezis de către profet, de către Domnul şi de către apostoli, şi aşa cum a fost preumbrit prin cursul Israelului trupesc, despre care s-a spus că este umbra sau tipul ei.
Dar în timp ce profeţia timpului va fi de mare folos la timpul ei cuvenit, arătând diferitele aspecte ale planului lui Dumnezeu cu privire la seceriş etc., este adevărat şi că o cunoaştere a modului venirii şi arătării Domnului nostru este foarte necesară. Pentru aceasta, la locul ei potrivit, se cere o foarte mare atenţie. Iar în spatele acestei întregi cunoştinţe trebuie să se găsească sfinţenia şi umilinţa, care trebuie să pregătească terenul pentru primirea ei, prin aceea că va permite copilului lui Dumnezeu să înlăture prejudecata din inima sa şi să caute cu sârguinţă să cunoască ceea ce a fost descoperit. Aşa a fost şi la prima venire: numai cei serioşi, consacraţi, blânzi au discernut timpul şi felul. Cei lumeşti şi cei prea îngreunaţi, cei sătui, nu vor discerne nici profeţiile, nici semnele timpurilor care le împlinesc pe acestea, până când secerişul va fi trecut şi vara favorii speciale se va fi sfârşit.
La sfârşitul sau în „secerişul” Veacului Iudeu, „israeliţii cu adevărat”, umiliţi şi serioşi într-adevăr, se aflau într-o stare de aşteptare care se deosebea mult de a celor mândri dintre ei, a celor lumeşti şi a celor convinşi că numai ei au dreptate; aşa încât ei erau mai pregătiţi nu numai să accepte planul lui Dumnezeu aşa cum l-a orânduit El, ci erau mai pregătiţi şi să asculte şi să examineze adevărul atunci când au venit în contact cu el. Iar Domnul nostru, în timp ce respingea prin răspunsuri evazive sau misterioase tertipurile pline de mulţumire de sine, cicălitoare ale fariseilor, Şi-a făcut timp şi a avut grijă să clarifice şi să explice adevărul celor care-l căutau cu smerenie şi seriozitate (Mat. 13:10-17; 16:1-4; Marcu 7:1-23; Luca 18:18-30; Ioan 1:45-51; Luca 24:13-49; Ioan 20:24-28; 21:1-12). Cei mândri şi mulţumiţi de sine, şi ((B28)) toţi care îi urmau pe aceştia, s-au poticnit (Mat. 15:14), pe când cei umiliţi, cei flămânzi după adevăr se interesau de adevăr cu seriozitate (Mat. 13:36; Marcu 4:10). Iar Domnul le explica unora ca aceştia cuvintele tainice, spunând: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară [care nu sunt israeliţi cu adevărat] toate lucrurile sunt înfăţişate în pilde, pentru ca, privind, să privească şi să nu vadă; şi auzind, să audă şi să nu înţeleagă”.
Tot aşa este şi la sfârşitul acestui veac. Acum, ca şi atunci, adevărul separă pe cei serioşi şi smeriţi şi-i conduce mai departe în cunoştinţa cuvenită acum pentru unii ca aceştia, şi-i întăreşte şi-i luminează pentru ca ei să nu se poticnească împreună cu masa creştinilor nominali; în timp ce acei încropiţi şi mulţumiţi de sine resping adevărurile cuvenite acum, fiindcă sunt orbiţi prin starea nepotrivită a inimii lor. Prin urmare, ei vor fi respinşi de Domnul ca nevrednici să devină Mireasa Lui. Efes. 4:1; 1 Cor. 9:27.
O greşeală mare în care mulţi cad constă în a crede că o cunoaştere a acţiunilor şi planurilor lui Dumnezeu este de mică importanţă, că tot ce cere Dumnezeu de la noi sunt harurile caracterului creştin, iar acestea se pot păstra mai bine prin ignoranţă. Cât de diferit prezintă Scripturile această problemă! Ele ne sfătuiesc nu numai să cultivăm harurile caracterului creştin, ci şi să păstrăm constant acea stare a inimii care ne face capabili să discernem adevărul — mai cu seamă acest mare adevăr al prezenţei Domnului atunci când acesta este cuvenit — şi când au loc schimbările dispensaţionale. Cunoaşterea adevărului dispensaţional la sfârşitul acestui veac este tot atât de importantă cum a fost şi la sfârşitul Veacului Iudeu. Cei care n-au discernut adevărul cuvenit atunci, n-au primit favorurile cuvenite atunci. Şi chiar aşa este şi la sfârşitul acestui veac: cei care nu pot discerne Adevărul cuvenit acum, fiind orbiţi de necredinţă şi de felul de viaţă lumesc, nu pot primi favorurile speciale cuvenite acum. Ei nu sunt biruitori, şi ca atare sunt nepotriviţi să fie mireasa lui ((B29)) Cristos şi să intre în glorioasa moştenire a sfinţilor ca moştenitori împreună cu El. Adevărul în acest veac, în împrejurări contrare pentru primirea lui, devine o încercare a credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu; şi prin urmare separă ca o seceră pe cei potriviţi de cei nepotriviţi — grâul de neghină.
Studiul timpului profetic atrage după sine dispreţ, din cauza aplicărilor lui greşite din trecut făcute de „adventişti” şi de alţii, şi în consecinţă din cauza neîmplinirii evenimentelor aşteptate să se întâmple la timpurile declarate. Noi vedem însă că până şi aceasta a făcut parte din planul lui Dumnezeu de a ascunde subiectul pentru toţi, afară de o clasă pentru care era intenţionat, prin permiterea ca el să atragă după sine dispreţ şi luare în derâdere, împiedicând astfel ca acesta să fie înţeles de către cei înţelepţi şi precauţi în felul lumii (Mat. 11:25). Nu ne îndoim că aceasta a făcut parte din planul divin, întocmai ca trimiterea lui Isus la Nazaret, un loc dispreţuit, ca să Se numească „Nazarinean” (Mat. 2:23), cu toate că în realitate El S-a născut în onorabila cetate Betleem. După cum cei înţelepţi şi cei precauţi în felul lumii din vremea aceea au zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”, la fel şi astăzi, când se menţionează timpul profetic sau ceva legat de a doua venire a Domnului, mulţi strigă, „adventişti!” — ca şi cum ar zice, „poate veni ceva bun de la adventism?” — chiar dacă admit că multe profeţii referitoare la timp nu s-au împlinit încă şi că a doua venire a Domnului nostru este cel mai proeminent subiect din Scripturi.
Avem o mare simpatie atât pentru adventiştii de la prima venire (evreii), cât şi pentru cei de la a doua venire, deşi numai puţini dintre ambii şi-au dat seama de adevărurile de a căror înţelegere au fost atât de aproape, dar pe care nu le-au putut înţelege, fiecare fiind orbiţi de aştepări false. Prietenii noştri adventişti n-au recunoscut nici modul, nici scopul întoarcerii Domnului aşa cum învaţă Scripturile; prin urmare ei n-au aşteptat să-L vadă „aşa cum este”,ci aşa cum a fost. Ei consideră obiectivul venirii Lui ca un lucru care va ((B30)) umple de spaimă şi groază inimile tuturor, cu excepţia celor sfinţi; că obiectivul Lui este să adune pe cei aleşi, să nimicească tot restul omenirii şi să ardă lumea. Având astfel de idei, ei au folosit profeţiile timpului ca un bici cu care să biciuiască lumea şi s-o aducă la Dumnezeu. Dar lumea a privit cu răceală şi a zis că aceştia erau entuziaşti iraţionali, şi, dacă există un Dumnezeu, de bună seamă El este mai înţelept şi mai drept de-atât. Dispreţul lumii s-a intensificat tot mai mult, deoarece tot mereu au prezis o nimicire a tot ce este material şi o prăbuşire a lumilor, şi tot mereu prezicerile lor au dat greş — până când acum chiar şi menţionarea timpului profetic este privită în mod foarte general cu un zâmbet neîncrezător sau cu dispreţ făţiş, chiar de către creştini care ştiu bine că profeţia şi cronologia constituie o bună parte din revelaţia lui Dumnezeu.
Dar binecuvântat este
„Cel care suportă nemişcat a lumii încruntare
Şi nu dă atenţie surâsului ei dispreţuitor;
Pe acela mări de strâmtorare nu-l pot îneca
Şi nici uneltirile lui Satan nu-l pot înşela”.
Dar Dumnezeu n-a dat profeţiile timpului cu un astfel de scop, şi El nici nu va încerca să convertească lumea într-un astfel de mod; deoarece El caută închinători care I se închină în duh şi adevăr (Ioan 4:23), şi nu din aceia care vin de frică în serviciul Său. Dacă El ar fi intenţionat să-i aducă pe oameni la ascultare prin teroare, ar fi putut plănui o metodă mai eficace decât vestirea timpului — după cum au dovedit prietenii noştri adventişti. Timpul profetic a fost dat, nu pentru a alarma lumea — nu pentru lume, în nici un sens — ci pentru a lumina, a întări, a mângâia, a încuraja şi a călăuziBiserica în vremurile tulburi de la sfârşitul veacului. De aceea este scris: „Nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei înţelepţi vor înţelege”. Pentru aceştia profeţia timpului va deveni hrană la timp potrivit, iar aceasta, împreună cu altă hrană, va întări pe cei care o folosesc, aşa încât vor „putea staîn ziua cea rea” — ziua de strâmtorare prin care se încheie acest veac. Ea le va permite să înţeleagă evenimentele minunate care se petrec în jurul lor, astfel încât ((B31)) ei nu vor fi nici mistuiţi de frică şi groază, nici înghiţiţi de proiectele şi teoriile false — pe nedrept numite ştiinţă — care vor fi din belşug în această zi. Şi, mai mult, ei pot să fie, în mijlocul focului mistuitor [al strâmtorării], martori pentru Dumnezeu şi pentru planul Său şi să înveţe poporul — să arate gloriosul rezultat al planului lui Iehova, ridicând un steag pentru popor. Isa. 62:10.
Acesta este scopul profeţiei timpului, şi cât este de important, cât este de indispensabil — pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit în acest timp. Fără aceste dovezi profetice ale timpului noi am putea vedea evenimentele din această Zi a Domnului şi să nu ştim nimic despre ea sau despre datoriile şi privilegiile noastre în ea. Ca atare, nici unul dintre adevăraţii consacraţi să nu subaprecieze aceste dovezi profetice ale timpului, care au fost date cu scopul de a călăuzi cuvintele şi faptele noastre în Zorii timpurii ai Zilei Milenare, înainte de răsăritul soarelui, în timp ce lumea şi biserica nominală sunt încă adormiţi, ignoranţi şi neatenţi la schimbările dispensaţionale care au loc acum. Aceste dovezi profetice ale timpului au fost în mare măsură mijloacele lui Dumnezeu de a-i atrage atenţia scriitorului mai deplin şi cu mai mare grijă asupra altor trăsături ale planului divin. Atenţia dată acestora trebuie să aibă ca rezultat un profit durabil pentru cel care studiază, nu numai prin faptul că-l vor informa asupra „adevărului prezent”, dar şi prin faptul că va da forţă şi realism vital tuturor adevărurilor scripturale, furnizând dovada că toate planurile lui Dumnezeu conlucrează în timp, precum şi în fel, pentru dezvoltarea glorioaselor Sale scopuri.
Insuccesul prezicerilor adventiştilor, care au încercat să fixeze un timp pentru arderea lumii etc., etc., a fost mai mult în privinţa caracterului evenimentelor aşteptate decât în privinţa timpului. Ca şi în cazul evreilor, ei au greşit căutând lucrul incorect la timpul corect. Aceasta a fost cauza secundară a neputinţei lor de a înţelege clar adevărul, dar cauza ((B32)) principală a fost că nu sosise încă timpul pentru o descoperire mai clară. Şi totuşi era timpul ca sfinţii să fie stimulaţi să se aştepte la arătarea Domnului — să iasă în întâmpinarea Mirelui şi să aibă o dezamăgire înainte de adevărata venire a Sa — toate acestea fiind arătate în pilda Domnului nostru despre Cele Zece Fecioare, aşa cum se va arăta pe larg mai târziu. După cum s-a arătat în volumul precedent, focul care trebuie să mistuie pământul în Ziua Domnului este simbolic, nu literal; iar în capitolele următoare se va arăta că aplicările unor profeţii ale timpului pe care adventiştii le-au dat la o parte ca fiind greşite, n-au fost greşite, ci corecte, şi că ele arată clar focul simbolic din acest timp — deja în desfăşurare.
Adventiştii, ostenind sub dificultatea aşteptării unei arderi literale a pământului, au încercat să introducă forţat toate perioadele profetice ca să se termine într-o singură zi obişnuită — o zi de douăzeci şi patru de ore — şi astfel au forţat unele profeţii pentru a le face să se potrivească şi să se termine odată cu altele. Dar o vedere mai clară asupra planului divin descoperă acum armonia perfectă a diferitelor profeţii cu privire la timp, şi nu este necesar să se deformeze sau să se forţeze vreuna pentru a o face să se potrivească cu altele. Deoarece în capitolele următoare facem o examinare a principalelor profeţii, noi nu formăm o teorie şi apoi să ne străduim să adaptăm la ea toate perioadele profetice, ci urmărim cu grijă fiecare perioadă până la terminarea ei, şi apoi ţesem laolaltă teoria sau planul astfel indicat de marele Descoperitor al tainelor. Se va constata că ordinea şi armonia planului lui Dumnezeu sunt tot atât de evidente în timpurile şi sezoanele lui ca şi în caracteristicile glorioase ale acestui plan urmărite în volumul precedent şi reprezentate grafic pe Planul Veacurilor. Şi când marele orologiu al veacurilor bate orele indicate pe cadranul profetic, evenimentele prezise urmează tot aşa de sigur cum este de sigur că Dumnezeu le-a prezis.