-
16 IUNIE 2017
Venirea Domnului Nostru
Cuprins
În aceste zile de
haos, de atentate teroriste, pericol de război, pericol de explozii nucleare,
pericol de droguri, poluare, violenţă, imoralitate etc., inimile oamenilor se
umplu de groază gândindu-se ce li s-ar putea întâmpla lor şi întregului neam
omenesc în caz că nu se poate găsi nici o soluţie la toate aceste pericole şi
ameninţări.
Cei care se apleacă
asupra Bibliei şi au credinţă în făgăduinţele şi profeţiile ei sunt convinşi că
singura soluţie la problemele apărute din cauza păcatului şi egoismului este
venirea lui Cristos şi stabilirea mult promisei Sale împărăţii de dreptate şi
pace.
Asupra acestui mare
eveniment din planul lui Dumnezeu există păreri diferite. Unii pretind că Isus
a venit la Cincizecime (Rusalii) când Spiritul sfânt s-a revărsat peste
ucenicii care erau în aşteptare. Ei spun că de atunci încoace, cu fiecare
păcătos convertit, Cristos este tot mai aproape, iar când toţi vor fi
convertiţi, El va fi venit complet. După părerea lor, în felul acesta Îşi
împlineşte Domnul făgăduinţa, „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la
sfârşitul veacului”. Matei 28:20.
Alţii pretind că Isus
va veni iarăşi pe pământ ca om şi va fi recunoscut după urmele cuielor de la
mâini şi de la picioare şi a suliţei din coastă, de la răstignirea Sa. Această
din urmă părere se bazează în mare măsură pe o interpretare literală a unor
profeţii, cum ar fi Apocalipsa 1:7, unde citim: „Iată, El vine cu norii şi
orice ochi Îl va vedea”.
Noi însă credem că
adevărul asupra acestui subiect, sprijinit de întreaga mărturie scripturală,
este între aceste două extreme. Prima părere, deşi nu recunoaşte necesitatea
unei veniri personale a Domnului nostru, vede totuşi adevărul în privinţa
naturii Lui, prin aceea că Îl consideră a fi de natură superioară celei
omeneşti, aşa încât El poate fi prezent fără ca cineva să-L vadă.
A doua părere, deşi
susţine faptul scriptural clar stabilit al unei veniri personale a
Învăţătorului, totuşi limitează grandoarea şi posibilităţile acelui eveniment
extraordinar prin pretenţia nescripturală că El va veni pe pământ ca om
glorios, şi nu ca fiinţa divină invizibilă care a devenit când Tatăl ceresc L-a
înviat din morţi şi I-a dat un nume mai presus de orice nume.
Scripturile arată că
atunci când Isus a fost înviat din morţi n-a mai fost om, ci fiinţă divină
puternică, „chipul Dumnezeului Celui nevăzut” (Coloseni 1:15; 2 Corinteni 5:16;
1 Petru 3:18). Aceasta înseamnă că, prin natura Sa, Isus este acum invizibil
pentru ochiul uman, întocmai cum şi Dumnezeu este invizibil. Acest Cristos de
natură divină este Cel care Se întoarce pe pământ, adică în atmosfera
pământului; prin urmare, faptul întoarcerii Sale trebuie să fie recunoscut
altfel, nu prin aceea că este văzut cu ochii naturali.
Este adevărat, Isus li
S-a arătat ucenicilor ca om în câteva împrejurări după învierea Sa, dar aceasta
nu înseamnă că era tot fiinţă umană. Împrejurările celor câteva arătări scurte
dovedesc tocmai contrariul. De exemplu: El S-a arătat întotdeauna în alt corp,
ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă trupul uman în care S-a arătat era trupul Său
real.
O singură dată S-a
arătat într-un corp asemănător cu cel răstignit, şi aceasta a fost fiindcă Toma
a spus că el nu va crede că Învăţătorul a fost înviat decât dacă-I va pipăi
rănile. Isus i-a satisfăcut cererea, făcută din lipsă de credinţă. Aceasta a
fost singura dată când ucenicii I-au văzut corpul cu răni. Apostolul Ioan spune
că această arătare este un semn prin care Isus le-a dovedit că
fusese înviat din morţi (Ioan 20:29-31). În celelalte împrejurări când li S-a
arătat după înviere, ucenicii nu L-au recunoscut după înfăţişare, ci după ceea
ce a făcut sau a spus.
Arătările lui Isus
după înviere au fost la fel cu ale îngerilor în timpurile vechi. De exemplu:
Lui Avraam i s-au arătat trei îngeri. Ei au vorbit şi au mâncat împreună cu el,
dar nu erau oameni, deşi un timp Avraam a gândit că erau. Geneza 18:1, 2; Evrei
13:2.
Isus a fost împreună
cu ucenicii timp de patruzeci de zile, de la înviere până la înălţare. Dar în
toată această perioadă ei L-au putut vedea numai foarte puţin timp, şi atunci
numai când li S-a arătat în mod miraculos. Acest Isus, care a putut fi prezent
printre oameni şi totuşi să fie nevăzut, este Cel care urma să Se întoarcă
pentru a stabili împărăţia Sa de dreptate prin care vor fi soluţionate
problemele omului, şi prin care omenirea răscumpărată va fi restabilită la
viaţă şi la fericire.
Trupul lui Isus ca preţ de răscumpărare
Isus a devenit om
pentru a-Şi da umanitatea ca preţ corespunzător — o răscumpărare pentru Adam şi
pentru rasa lui. Învăţătorul a spus: „Pâinea pe care o voi da Eu este trupul
Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii” (Ioan 6:51). Dacă El ar fi fost
înviat din morţi ca om, ar fi însemnat să fi luat înapoi preţul de răscumpărare
şi lumea să nu fie răscumpărată.
Scripturile arată că
El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, sau ca fiinţă spirituală (1
Corinteni 15:44-47; 1 Petru 3:18). Domnul nostru îi explicase lui Nicodim că
cel născut din duh poate veni şi pleca precum vântul, adică să nu fie văzut de
ochi omeneşti, şi poate avea putere mare. El a dovedit acest lucru, căci după
înviere, când li S-a arătat ucenicilor, ei nu ştiau de unde vine sau încotro
merge. Ioan 3:8.
Nu se poate contesta
că Isus are încă puterea să Se arate oamenilor aşa cum li S-a arătat ucenicilor
după înviere. Cu toate acestea, Scripturile nu spun că venirea Sa va fi
descoperită lumii în felul acela. Arătările Sale după înviere au fost evident
intenţionate să fixeze în mintea ucenicilor faptul că El înviase din morţi.
Lucrul acesta fiind stabilit, noi nu avem nici un motiv să aşteptăm ca la a
doua venire să Se arate în corp de carne vizibil.
În Romani 1:20 citim
în privinţa lui Dumnezeu că „însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică
şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la crearea lumii, fiind înţelese de
minte, prin lucrurile făcute de El, aşa că nu se pot dezvinovăţi”. Aici avem o
cheie care ne ajută să înţelegem semnificaţia profeţiilor referitoare la
venirea Domnului nostru. Acum El nu mai poate fi văzut de ochi omeneşti,
întocmai cum nu poate fi văzut nici Tatăl ceresc. Prin urmare, prezenţa Sa
poate fi recunoscută numai după lucrurile vizibile care au loc şi care pot fi
identificate prin profeţiile biblice ca „semne” ale prezenţei
Sale a doua.
Putem spune acest
lucru sub altă formă: Noi credem în existenţa lui Dumnezeu nu fiindcă L-am
văzut, ci fiindcă Îi vedem lucrările. Cu mijloacele noastre limitate explorăm
universul şi spunem că trebuie să existe un Creator puternic şi atotînţelept
care a făcut toate aceste lucruri. În mod asemănător, în cuvântul divin găsim
prezentată o gamă impresionantă de evenimente care trebuie să aibă loc în lume
după întoarcerea lui Cristos. Prin urmare, dacă vedem că multe din aceste
evenimente au loc deja, concluzia logică este că venirea lui Cristos despre
care vorbeşte Biblia trebuie să fie un fapt deja împlinit.
Dumnezeul acestei lumi este nevăzut
Scripturile arată că
există un Diavol personal, deşi nici un ochi uman nu l-a văzut. Noi vedem însă
peste tot influenţa lui nefastă. Apostolul Pavel spune că Satan este „dumnezeul
veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4) şi că el este „domnul puterii văzduhului”,
cel care lucrează acum în inimile „fiilor neascultării”. Isus de asemenea a
spus că Satan este „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30; 16:11).
Dacă credem ce spune Biblia, ne dăm seama că de-a lungul secolelor această
fiinţă puternică a exercitat control asupra oamenilor.
Diavolul este deci
stăpânitorul nevăzut al „lumii rele de acum”. Apostolul Petru spune despre el
că „dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (1 Petru
5:8). Aceasta arată clar că sfera lui de acţiune este aici pe pământ; totuşi,
chiar şi cei care cred cu tărie acest lucru nu l-au auzit „răcnind” în mod
literal.
Odată cu întoarcerea
Domnului nostru şi ca rezultat al prezenţei Sale, în cele din urmă va fi
instituită o nouă ordine socială, sau o lume nouă al cărei împărat va fi Isus.
El va îndepărta complet pe Satan de la conducerea lumii rele actuale. Apostolul
Ioan a văzut în viziune un înger care a venit din cer de la Dumnezeu, a pus
mâna pe Satan şi l-a legat cu un lanţ mare. După cum legarea lui Satan este
nevăzută, desigur că şi mijloacele care lucrează la legare sunt nevăzute.
Apocalipsa 20:1-4, 6.
Puterea şi influenţa
lui Satan nu sunt însă mai slabe din pricină că el este nevăzut. Dimpotrivă,
acest fapt i-a dat anumite avantaje, deoarece fiind nevăzut a putut lucra cu
mare forţă spre rău. Astfel el şi-a făcut simţită influenţa în camerele de
consiliu ale coducătorilor şi prinţilor de pe pământ şi a putut să le
influenţeze în mare măsură deciziile.
Conducerea lui Isus de
asemenea va fi nevăzută şi va fi exercitată prin intermediul oamenilor. El va
conduce popoarele cu toiag (autoritate) de fier, dar cu dreptate. Aşa cum
stăpânirea lui Satan se poate lesne observa acum după rezultatele ei rele, tot
aşa şi stăpânirea lui Isus va fi recunoscută de lume după realizările ei drepte
şi bune.
Adevărul ascuns prin traducere greşită
Adevăruri importante
referitoare la modul venirii Domnului nostru au fost ascunse multă vreme
printr-o traducere greşită. După cum bine se ştie, Biblia n-a fost scrisă în
limba noastră, de aceea noi trebuie să apelăm în traducerile noastre la ebraică
pentru Vechiul Testament şi la greacă pentru Noul Testament. Deşi în cea mai
mare parte numai puţin s-a pierdut din bogăţia sensului original, există totuşi
excepţii în care prin traduceri greşite au rămas ascunse adevăruri adânci din
planul divin, fără însă ca acestea să fi fost făcute intenţionat.
Una din aceste
excepţii este în cazul cuvântului grecesc parousia, care
este folosit de către Domnul nostru şi de către apostoli în legătură cu a doua
prezenţă a Sa în atmosfera pământului. În traducerile noastre acest cuvânt este
redat în mod aproape general prin „venire”. Rezultatul acesteia a fost că mulţi
din cei care s-au interesat de profeţii au interpretat semnele profetice legate
de întoarcerea Domnului nostru ca semne care arată că El va veni curând. Însă
adevăratul sens al cuvântului grecesc este „prezenţă” şi
înseamnă că semnele împlinite ale parousiei sau prezenţei
indică fără dubiu faptul că El este deja aici.
Când ucenicii L-au
întrebat pe Domnul nostru: „Care va fi semnul venirii (parousiei — prezenţei)
Tale” (Matei 24:3), ei n-au întrebat ca să ştie înainte când va veni, ci ca să
ştie când va fi venit, când va fi prezent. Cu alte cuvinte, ei
voiau să ştie după ce lucruri vizibile să se uite, ca semne că Cristosul
nevăzut S-a întors ca să-Şi stabilească împărăţia.
Descoperirile
arheologice au scos la lumină faptul că în vechime cuvântul grecesc parousia era
folosit şi în legătură cu vizitele regilor sau împăraţilor în diferitele cetăţi
şi provincii ale domeniului lor. Taxele pentru plata acestor vizite erau
colectate prin scoaterea unei monezi speciale numită „monedă parousia”. Cât de
potrivit este deci ca acest cuvânt să se folosească în legătură cu vizita
marelui Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor pe pământ! (Psalmul 8:4).
Dar, la fel ca în cazul împăraţilor pământeşti, parousia Domnului
nostru nu arată numai momentul venirii, ci întreaga durată a vizitei.
Prima prezenţă a lui
Isus ca om pe pământ a fost doar de treizeci şi trei de ani şi jumătate. Apoi
El a mai rămas patruzeci de zile ca fiinţă divină nevăzută de lume, după care
S-a întors în curţile cereşti.
În Vechiul Testament
sunt multe profeţii referitoare la prima prezenţă a lui Isus. Unele vorbesc
despre naşterea Sa, altele despre o parte sau alta din viaţa şi misiunea Sa,
iar altele despre moartea Sa ca Răscumpărător al omului. Însă nu toate aceste
profeţii şi-au avut împlinirea în acelaşi timp.
Profeţiile şi
făgăduinţele referitoare la a doua venire a lui Cristos de asemenea acoperă o
mare varietate de evenimente, culminând cu nimicirea morţii şi a lui Satan.
Unele îşi au împlinirea în acelaşi timp, iar altele în timpuri diferite. Se
cere un studiu atent al profeţiilor legate de a doua venire, ca nu cumva să
cădem în greşeala de a aştepta ca toate să se împlinească în acelaşi timp, sau
într-o perioadă de timp relativ scurtă.
Modul prezenţei Sale
Isus le-a spus
ucenicilor: „Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo!
«Iată-L în cămăruţe interioare», să nu credeţi! Căci, aşa cum iese fulgerul
(greceşte astrape — lumina strălucitoare) de la răsărit şi se
arată până la apus, aşa va fi şi la venirea (greceşte parousia — prezenţa)
Fiului Omului” (Matei 24:26, 27). Prin aceste cuvinte Isus voia să arate că venirea
şi prezenţa Sa nu urmau să fie ca ale unui om. El urma să vină ca fiinţă
spirituală divină, reprezentarea exactă a persoanei nevăzute a Tatălui. Nu Mă
veţi găsi, spune Isus, ascuns în cămăruţe secrete, cum aţi găsi pe un om. Mai
degrabă vă veţi da seama că sunt prezent aşa cum vă daţi seama de existenţa lui
Dumnezeu, şi anume prin marile lucrări pe care ştiţi că El le-a făcut.
Şi tocmai aşa este.
Noi privim soarele care încălzeşte pământul şi ploaia care-l udă, ca să producă
cele necesare pentru cei ce-l locuiesc. Tot aşa, Isus a spus că noi vom şti că
El este prezent pentru că prezenţa Lui va fi ca lumina sau strălucirea soarelui
care vine de la răsărit şi se vede până la apus. Binecuvântările revărsate
peste oameni după ce vor fi aduşi din mormânt în timpul prezenţei lui Cristos
vor fi datorită faptului că „Soarele Dreptăţii” va răsări, aducând vindecare şi
viaţă oamenilor de pe pământ. Maleahi 4:2.
Creşterea cunoştinţei
După cum am văzut,
Isus a arătat că a doua prezenţă a Sa va fi ca lumina strălucitoare (Matei
24:26, 27). Aici, fără nici o îndoială, se dă ideea de iluminare, simbolizând
creşterea cunoştinţei. Profetul Daniel, vorbind despre condiţiile care vor fi
la „timpul sfârşitului”, spune printre altele că atunci „cunoştinţa va creşte”
(Daniel 12:4). Timpul sfârşitului la care se face referire aici este perioada
în care, ca rezultat al întoarcerii şi prezenţei a doua a lui Cristos, se pune
capăt stăpânirii păcatului, egoismului şi morţii. Lumea are parte tocmai acum
de această creştere prezisă a cunoştinţei; dar fiindcă omul decăzut nu are
înţelepciunea să o folosească aşa cum se cuvine, rezultă haosul şi chiar
ameninţarea cu distrugerea neamului omenesc.
Din cauza
nechibzuinţei şi egoismului omului, paşii mari făcuţi în creşterea cunoştinţei
au dus deja la ceea ce profetul Daniel numeşte „un timp de strâmtorare cum n-a
mai fost de când sunt popoarele” (Daniel 12:1). Vorbind despre acest timp,
Domnul nostru a spus că necazul va fi aşa de mare încât, „dacă zilele acelea n-ar
fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa”. Folosirea în scopuri negative a fuziunii
nucleare şi a tuturor resurselor naturale, poluarea apei, solului, aerului,
plus creşterea fără precedent a violenţei, ar putea cauza desigur distrugerea
vieţii pe pământ. Într-adevăr, numai intervenţia divină prin stabilirea mult
promisei împărăţii a lui Cristos pe pământ va împiedica aceasta!
Prin mijloacele de
lucru ale împărăţiei, când aceasta va fi stabilită, creşterea cunoştinţei va fi
o mare binefacere pentru omenire, în special că atunci ea va include şi
cunoaşterea lui Dumnezeu şi a iubirii Sale în faptul că S-a îngrijit de
răscumpărarea din păcat şi moarte prin lucrarea de jertfire a Domnului nostru
Isus. Lunga domnie a păcatului şi a morţii sub Satan, stăpânitorul acestei
lumi, este descrisă în Biblie ca un coşmar al întunericului. Profetul Isaia a
scris: „Căci iată, întunericul va acoperi pământul şi negură mare popoarele”.
Iar prin contrast, citim în privinţa timpului când împărăţia lui Cristos va
stăpâni în afacerile oamenilor: „Şi neamuri vor umbla în lumina ta şi împăraţi
în strălucirea razelor tale”. Isaia 60:2, 3; Luca 2:32.
În Ioan 1:9 se spune
că Isus este Lumina, „care, venind în lume, luminează pe orice om”. Profeţiile
arată clar că împlinirea completă a acestei făgăduinţe va avea loc în timpul
celei de-a doua prezenţe a lui Cristos; că în cele din urmă „pământul va fi
plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia
11:9). Această profeţie va fi complet împlinită numai la sfârşitul domniei lui
Cristos şi a Bisericii Sale.
„Iată, El vine cu norii”
În Apocalipsa 1:7
suntem informaţi că Domnul nostru Se întoarce cu nori şi că orice ochi Îl va
vedea. Deoarece Cristos este o fiinţă divină, chipul exact al lui Dumnezeu,
oamenii Îl pot vedea numai prin evenimentele care au loc la întoarcerea Lui. Va
veni timpul, şi nu este departe, credem noi, când aceste evenimente vor avea un
caracter atât de pronunţat, încât toţi vor recunoaşte uşor adevărata lor
semnificaţie.
În Ioel 2:1, 2 există
încă o referinţă la „nori”, care devin foarte ameninţători la începutul
prezenţei lui Cristos, chiar înainte de a-Şi stabili împărăţia pe pământ. Aici
se arată că această perioadă nu este un timp de pace, ci dimpotrivă, „o zi de
întuneric şi de negură mare, o zi de nori şi de întunecime; ca zorile dimineţii
care se întinde peste munţi — un popor mare şi puternic, cum n-a mai fost
vreodată şi nici nu va mai fi în decursul anilor, generaţie după generaţie”.
A se observa că norii
menţionaţi de profet aici sunt acest „popor mare şi puternic”, aşa cum n-a mai
fost înainte. Aceasta este evident o referire la ridicarea maselor de
nemulţumiţi în toată lumea, în număr atât de mare încât să producă prăbuşirea
civilizaţiei sub impactul conflictelor pe care aceştia le generează.
Aceşti nori de
strâmtorare se formează chiar acum. Inima oamenilor este deja plină de groază
din pricina aceasta, chiar dacă ei încă nu „văd” că prezenţa Domnului este
asociată cu aceste forţe care distrug treptat „lumea rea de acum”. Isus a spus
că toate popoarele pământului se vor boci din pricina prezenţei Sale şi că pe
pământ va fi strâmtorare printre popoare, care nu vor şti ce să facă. În ce
stare de confuzie sunt astăzi oamenii! Nu pot fi găsite soluţii permanente la
nenumăratele dificultăţi care se combină şi umple lumea de haos şi inimile
oamenilor de frică.
Mâna lui Dumnezeu asupra lui Israel
Unii însă ar putea
întreba: Cum vor fi făcuţi oamenii în general să recunoască faptul că aceste
tulburări mondiale sunt spasmele de moarte ale ordinii sociale prezente şi sunt
cauzate în mare măsură de prezenţa Împăratului lumii celei noi? Scripturile
arată că unul dintre moduri va fi prin intervenţia divină în favoarea poporului
Israel.
Experienţele evreilor
în aceste zile de necaz sunt dovezi în plus ale celei de-a doua prezenţe a lui
Cristos. Conform Scripturilor, a sosit timpul să li se restituie ţara. Ceea ce
s-a întâmplat în privinţa aceasta de la 1914 şi chiar mai înainte de această dată
este un miracol, şi fără îndoială este o pregătire pentru binecuvântările
ulterioare din Împărăţia Mesianică.
„În timpul acela se va
scula marele prinţ Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău; căci acesta va fi
un timp de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt popoarele.” Daniel 12:1.
„Căci iată, în zilele
acelea şi în timpul acela, când voi aduce înapoi pe captivii lui Iuda şi ai
Ierusalimului, voi strânge toate popoarele şi le voi coborî în Valea lui
Iosafat (care înseamnă Iehova judecă — Versiunea Revizuită,
subsol). Acolo voi începe judecata cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel,
moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre popoare, împărţind între ele ţara
Mea.” Ioel 3:1, 2.
Unul dintre aspectele
acestei profeţii arată clar că poporul evreu va fi restabilit în ţara lui ca
urmare a prezenţei Domnului şi că acesta este un timp de mare necaz pentru ei
şi pentru toată lumea. Alte profeţii arată că Israelul va mai avea necazuri,
ceea ce se poate desigur vedea, când ne gândim la situaţia în care se află de
un bun număr de ani.
Nu este înţelept a
intra în detalii referitoare la evenimente care n-au avut loc, însă Scripturile
dau de înţeles că aproape de sfârşitul sforţării de moarte a popoarelor, cu
ameninţarea distrugerii lor prin folosirea nechibzuită a tuturor resurselor, a
tehnicii şi a cunoştinţelor acumulate, va fi un atac împotriva Israelului şi că
atunci Domnul va interveni pentru ei şi îi va salva de vrăjmaşi. Atunci, prin
profeţii lor şi prin alţi oameni de credinţă din trecut înviaţi din morţi, Îşi
va stabili acolo împărăţia, care apoi va guverna peste tot pământul.
Ezechiel 38:14-23
prezintă unele amănunte ale acestui necaz final. Etimologia numelor date
vrăjmaşilor lui Israel în această profeţie arată că ele sunt folosite profetic
pentru a indica armatele, mai cu seamă din Europa şi din Orientul Mijlociu.
Profeţia arată că aceste forţe vor ataca Israelul. În armonie cu profeţia din
Ioel, norii din profeţia lui Ezechiel sunt forţele împotriva lui Dumnezeu care
vor ameninţa cu nimicirea pe israeliţii întorşi în ţară. Ezechiel 38:16.
Profetul arată că va
fi un timp de „clătinare”. Dar făgăduinţa este că Domnul va elibera pe poporul
Său străvechi, iar prin această eliberare „ochii” popoarelor vor recunoaşte
prezenţa noului Împărat al pământului care, în calitate de agent al lui Iehova
Dumnezeu şi ca braţ al Său, va îndruma lucrurile (Psalmul 110:5). În acest fel,
orice ochi va vedea prezenţa cu nori a lui Isus (Apocalipsa 1:7), şi se vor
convinge de maiestatea şi slava Sa prin noile aranjamente ale împărăţiei puse
atunci în acţiune.
Această serie de
evenimente va duce şi la deschiderea ochilor israeliţilor. Citim în Ezechiel
39:7: „Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu
Israel şi nu-i voi mai lăsa să-Mi profaneze Numele Meu cel sfânt; şi popoarele
vor şti că Eu sunt DOMNUL, Sfântul lui Israel!” Ce schimbare va produce aceasta
în toată perspectiva israeliţilor! Salvarea Israelului prin puterea divină va
fi numai prima manifestare a acţiunii noii puteri pe pământ. De atunci încolo
mijloacele de lucru ale împărăţiei vor calma rapid furtuna patimilor umane,
care la vremea aceea vor fi adus omenirea la o stare de disperare.
Împărăţia Şi Binecuvântările Ei
Scopul final al
întoarcerii Domnului nostru este stabilirea unei împărăţii sau a unei guvernări
mondiale, care va asigura pentru tot poporul pacea şi posibilitatea de a se
bucura de sănătate şi de viaţă veşnică. În privinţa lui Isus şi a locului Său
în planul divin, profetul Isaia a scris: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu
ni s-a dat şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: «Minunat, Sfătuitor,
Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii». El va face ca domnia
Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi
împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi cu dreptate …
iată ce va face râvna DOMNULUI oştirilor”. Isaia 9:6, 7.
Cum va fi acest guvern
nou? Va fi numai o influenţă sfântă care va trece peste pământ? Va fi
într-adevăr o astfel de influenţă, dar fără discuţie guvernul va avea şi un
personal angajat activ în guvernare. Cristos va fi Împăratul, Conducătorul
nevăzut. Biserica — toţi aceia care au urmat cu credincioşie în urmele Lui de-a
lungul veacului care se încheie acum — vor fi asociaţi cu Cristos în faza spirituală
sau nevăzută a împărăţiei. Făgăduinţa făcută acestora a fost că dacă vor suferi
cu Cristos vor şi împărăţi cu El. 2 Timotei 2:12.
Făgăduinţele lui
Dumnezeu pentru urmaşii credincioşi ai Învăţătorului sunt făgăduinţe spirituale
sau cereşti. Isus le-a spus ucenicilor: „Dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un
loc, voi veni din nou şi vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să
fiţi şi voi” (Ioan 14:3). Neînţelegând sensul acestor făgăduinţe, mulţi au tras
concluzia că scopul lui Dumnezeu este să ia în cer pe toţi care în viaţa
aceasta cred în Isus, iar restul care nu cred sunt pierduţi pe vecie. Dar acum
se înţelege că pregătirea urmaşilor lui Isus ca să domnească împreună cu El
este numai un pas pregătitor pentru mântuirea şi binecuvântarea întregii
omeniri, prin restabilirea oamenilor la viaţă umană perfectă aici pe pământ.
Scripturile arată că
în timp ce Cristos şi Biserica Sa, înălţaţi la slavă cerească, vor fi
conducătorii nevăzuţi ai lumii în ordinea socială viitoare, pe pământ vor fi
reprezentanţi umani, vizibili ai acestui guvern ceresc. După cum Satan, prinţul
nevăzut al lumii rele de acum, a acţionat în principal prin agenţi vizibili,
tot aşa Cristos şi urmaşii Săi înălţaţi, care au parte de întâia înviere pentru
a trăi şi a domni cu El, vor avea reprezentanţi vizibili.
Cine vor fi aceştia?
Isus a spus că în împărăţie mulţi „vor veni de la răsărit şi de la apus, de la
miazănoapte şi de la miazăzi şi vor sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu”
împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov şi cu toţi prorocii (Luca 13:28, 29). În
Psalmul 45:16 aceştia sunt numiţi „părinţi”, iar profeţia spune că ei vor
deveni „fii” ai Cristosului şi vor fi puşi „prinţi în toată ţara”. Această
clasă va fi compusă din toţi credincioşii vrednici din veacurile trecute, de la
neprihănitul Abel până la cei care au trăit pe vremea primei prezenţe a
Domnului nostru. În Isaia 32:1 sunt arătate ambele părţi ale Împărăţiei
Mesianice. Profeţia spune: „Iată, un împărat va domni cu dreptate şi prinţii
(credincioşii vrednici din trecut) vor conduce cu judecată”.
Pentru Dumnezeu este posibil
Să nu spunem că
stabilirea unei asemenea împărăţii este imposibilă. Pentru ca slujitorii
vrednici ai lui Dumnezeu din veacurile trecute să devină partea vizibilă a
Împărăţiei Milenare va trebui ca ei să fie înviaţi din morţi. Este prea mult să
credem că Dumnezeu poate face acest lucru? Dar să ne gândim: nu este oare
învierea morţilor o învăţătură de bază a religiei creştine? Desigur că dacă noi
căutăm în Biblie soluţia la toate problemele lumii trebuie să fim pregătiţi să
credem că Dumnezeu poate face tot ce a promis; şi El a promis să-i
restabilească la viaţă pe aceşti slujitori din vechime, prin ceea ce Biblia
numeşte o „înviere mai bună”. Evrei 11:35.
Această înviere mai
bună a credincioşilor vrednici din vechime aşteaptă însă completarea clasei
Bisericii, formată din urmaşii credincioşi ai Învăţătorului. Apostolul Pavel
spune că ei (credincioşii vrednici din vechime) „nu ajung la desăvârşire fără
noi”, adică nu sunt restabiliţi la perfecţiunea vieţii ca oameni, înainte ca
Biserica să fie înviată (Evrei 11:40). Desigur că nu ne este greu să credem că
urmaşii credincioşi ai lui Isus vor fi înviaţi la viaţă spirituală şi vor domni
cu El în împărăţia de o mie de ani în calitate de conducători nevăzuţi. Oare nu
cred cei mai mulţi dintre creştini în existenţa spirituală după moarte şi că
fiinţele spirituale nu pot fi văzute de ochi omeneşti?
Cu toate acestea, unii
în mod greşit au presupus că existenţa spirituală despre care vorbeşte Biblia
este un rezultat natural al „ciclului vieţii”. Dar nu este aşa! „Plata
păcatului este moartea” şi „cei morţi nu ştiu nimic” (Romani 6:23; Eclesiastul
9:5). Scripturile învaţă că speranţa vieţii după moarte pentru Biserică şi
pentru lume depinde de învierea morţilor. Scripturile învaţă clar şi aceea că
la înviere unii primesc corpuri spirituale. Cristos a fost înălţat, şi urmaşii
Lui credincioşi de asemenea vor fi înălţaţi. Aceste fiinţe puternice
spirituale, prin reprezentanţii lor umani, credincioşii din vechime, vor avea
conducerea peste omenire în Împărăţia Mesianică de o mie de ani.
În timp ce legea
Împărăţiei Mesianice „va ieşi din Sion”, „cuvântul Domnului va ieşi din
Ierusalim”, spune profetul Mica. Când Isus a spus că în Împărăţie oamenii vor
„sta la masă” cu credincioşii din vechime, imaginea este aceea a unor elevi
stând la picioarele învăţătorului lor. Aceşti învăţători vor comunica „cuvântul
Domnului” aşa cum îl vor primi de la clasa Sionului înălţată; aceasta, credem
noi, înseamnă expresia „cuvântul Domnului va ieşi din Ierusalim”. Pe lângă
aceasta, credem că este foarte posibil ca partea pământească a Împărăţiei
Mesianice să aibă sediul în Ierusalimul biblic.
Ceruri noi şi pământ nou
Cele două faze sau
părţi ale Împărăţiei Mesianice sunt ilustrate în profeţiile Bibliei prin
„ceruri noi şi un pământ nou”. Domnul a spus prin profetul Isaia: „Căci iată,
Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte
de lucrurile trecute … Ci vă veţi bucura şi vă veţi înveseli pe vecie în cele
ce voi crea. Căci voi crea Ierusalimul să fie un jubileu şi poporul lui o
bucurie. Eu Însumi Mă voi înveseli cu privire la Ierusalim şi Mă voi bucura de
poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici
glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puţine zile, nici
bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută
de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi
blestemat ca păcătos.” Isaia 65:17-20.
Apostolul Ioan a văzut
în viziune (Apocalipsa 21:1-4) împlinirea acestei profeţii minunate.
„Ierusalimul cel nou” văzut de Ioan, este clasa glorificată a Bisericii, numită
şi „Mireasa, soţia Mielului” (Apocalipsa 21:9, 10). Despre cerurile şi pământul
dintâi, simbolul ordinii sociale de sub stăpânirea lui Satan, se spune că trec
şi apar „ceruri noi şi un pământ nou” — simboluri ale părţii cereşti şi
pământeşti a Împărăţiei Mesianice.
Cu cerurile noi şi
pământul nou în acţiune, favoarea lui Dumnezeu se va manifesta faţă de toţi
prin acest aranjament guvernamental, cu rezultatul că „moartea nu va mai exista
… nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi
au trecut”.
Simbolismele Bibliei
sunt întotdeauna potrivite. Cerurile literale şi pământul literal sunt în
legătură unele cu altele, ceea ce ilustrează bine legătura fazei sau părţii
cereşti cu cea pământească a Împărăţiei Mesianice. Cerurile, de exemplu,
controlează mareele, condiţiile atmosferice, anotimpurile etc. Tot aşa,
aranjamentele pământeşti ale guvernului cel nou al lui Cristos vor fi sub
influenţa şi controlul direct al părţii spirituale sau cereşti a acelui guvern.
Acest lucru este
adevărat şi despre cerurile simbolice şi pământul simbolic actual. Afacerile
sociale şi guvernamentale ale oamenilor au fost întotdeauna sub influenţa mai
mare sau mai mică a forţelor spirituale peste care Satan a fost stăpânitor
(Efeseni 2:2). Aceste forţe şi-au exercitat frecvent influenţa prin sistemele
religioase false. Într-adevăr, Satan a exercitat control asupra lumii mai cu
seamă prin ideile şi sentimentele religioase ale oamenilor. În această ordine
socială, religia falsă a fost mijlocul sau legătura între „dumnezeul acestei
lumi” şi afacerile oamenilor. O ilustraţie excelentă a acestui lucru este
unirea bisericii cu statul. Prin acest sistem „sfânt” au fost duse „războaie
sfinte” şi „sfânta inchiziţie” a fost folosită să stăpânească poporul prin
frică şi tortură.
Apostolul Petru,
scriind despre evenimentele care vor avea loc drept urmare a întoarcerii
Domnului nostru, ne spune că „cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi
păstrate … pentru focul din ziua de judecată şi de pierzare a oamenilor
nelegiuiţi” (2 Petru 3:7). În această profeţie el arată că cerurile şi pământul
de dinainte de potop au trecut. Noi însă ştim că apostolul nu vorbeşte despre
cerurile naturale şi despre pământul natural, fiindcă acestea n-au trecut şi
nici nu vor trece vreodată, fiindcă în Eclesiastul 1:4 citim că „pământul
rămâne pentru totdeauna”, iar în Isaia 45:18 că Dumnezeu a creat pământul „nu
ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit”.
Apostolul Petru
vorbeşte deci despre nimicirea ordinii sociale prezente; şi el spune că noi
trebuie să „aşteptăm şi să grăbim venirea zilei lui Dumnezeu, când cerurile
aprinse vor fi distruse şi elementele arzând cu căldură se vor topi”, şi
adaugă: „Dar noi, potrivit făgăduinţei Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ
nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:12, 13). Aceste „ceruri noi şi
pământ nou” vor fi stabilite ca împlinire a cuvântului făgăduinţei lui
Dumnezeu; iar când lucrarea acestei împărăţii noi va fi completă şi
incorigibilii împreună cu Satan vor fi nimiciţi, atunci se va împlini
făgăduinţa că „nu va mai fi moarte”. Aceasta este o perspectivă glorioasă şi
este ca rezultat al întoarcerii Domnului nostru.
Râul vieţii
În Apocalipsa 22:1-3
este prezentat un alt simbol plin de semnificaţii, sau o ilustraţie a
Împărăţiei Mesianice şi a binecuvântărilor ei, care, prin conducerea ei
benefică, vor curge către omenire. Ioan a scris: „Şi mi-a arătat un râu cu apa
vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu
şi al Mielului”. Aici Împărăţia este simbolizată prin „scaunul de domnie al lui
Dumnezeu şi al Mielului”, Mielul simbolizând aspectul sacrificiului pentru
popor din misiunea Domnului Isus, faptul că El Şi-a dat trupul de carne ca
sacrificiu pentru viaţa lumii. Acest sacrificiu, care a dat sângele
răscumpărător al Mielului, face posibile binecuvântările simbolizate prin „râul
cu apa vieţii”.
Apostolul Ioan a văzut
pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod, dând rod în fiecare lună.
Acesta este un simbol semnificativ, al faptului că prin cele două părţi sau
faze ale Împărăţiei Mesianice vor fi posibile viaţa şi sănătatea pentru toţi
cei doritori şi ascultători din omenire. Apostolul Ioan spune că „frunzele”
pomului simbolic al vieţii vor fi „pentru vindecarea neamurilor”. Câtă nevoie
de vindecare au astăzi oamenii din toate neamurile, şi noi ne bucurăm că
Dumnezeul cerurilor a făcut pentru ei o astfel de pregătire, pe care o va pune
în aplicare prin Cristos.
Apocalipsa 22:17
menţionează iarăşi „apa” acestui râu al vieţii şi ne dă iarăşi o asigurare
minunată. Cităm: „Duhul şi Mireasa zic: «Vino!» Şi cine aude să zică: «Vino!»
Şi celui care îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată”.
„Mireasa” cuprinde pe cei care de-a lungul acestei ere creştine L-au urmat cu
credincioşie pe Învăţătorul. Apocalipsa 19:7 vorbeşte despre căsătoria
Mielului, care are loc după ce „soţia Lui s-a pregătit”. Pregătirea clasei
mireasă este încă în desfăşurare, dar noi credem că va fi completată curând.
Când aceştia vor fi „pregătiţi”, se vor uni cu Domnul lor ca mireasă, şi va
exista deci o mireasă ca să spună: „Vino! … cine vrea să ia apa vieţii fără
plată”.
Rezolvarea problemelor lumii
Cu un astfel de
aranjament, sprijinit de puterea divină, ce repede vor fi rezolvate una după
alta toate problemele omenirii. Să luăm problema războiului. Când Împărăţia va
începe să funcţioneze, lumea se va găsi într-o stare dezorganizată de ravagiile
diferitelor tipuri de războaie, „convenţionale” şi de altă natură. Revoluţia şi
anarhia vor fi dus lumea într-o stare haotică. La timpul potrivit neamurile vor
recunoaşte intervenţia divină în favoarea lui Israel, şi fiind ajunse la
punctul epuizării după marea distrugere a Armaghedonului, cu guvernele lor în
cea mai mare parte răsturnate, în acea stare de disperare ele vor privi spre
puterea care le-a răsturnat şi vor zice:
„Veniţi, hai să ne
suim la muntele DOMNULUI, la casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile
Lui şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi legea şi din Ierusalim
cuvântul DOMNULUI. El va judeca între multe popoare, va hotărî între popoare
puternice, până departe. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug şi din
suliţele lor cosoare; nici un popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi
nu vor mai învăţa să facă război.” Mica 4:2, 3.
Ce simplă este această
soluţie divină a problemei războiului! Ea răstoarnă axioma de veacuri a
oamenilor, că pentru a menţine pacea popoarele trebuie să se pregătească de
război. Această soluţie de asemenea anulează înţelepciunea oamenilor decăzuţi
care au inventat teoria că războiul poate fi evitat printr-un „echilibru al
puterii”. Ea începe tocmai de la baza problemei, cu un program de educare în
arta şi avantajele păcii în loc de cele ale războiului, şi astfel va fi pus în
aplicare un real program de dezarmare. Atunci va începe faza de pace a
Împărăţiei şi se vor împlini făgăduinţele lui Dumnezeu care se referă la
calitatea lui Isus de Prinţ al Păcii. Atunci va deveni realitate mesajul
îngerilor la naşterea Mântuitorului, „pace pe pământ între oamenii plăcuţi
Lui”.
Există astăzi în lume
şi problema economică; cât de gravă este această problemă astăzi când 75%
dintre oamenii de pe pământ merg seara la culcare flămânzi! Această problemă va
fi de asemenea rezolvată în împărăţie, fiindcă făgăduinţa spune că atunci
„fiecare va locui sub viţa şi sub smochinul lui şi nimeni nu-l va mai tulbura.
Căci gura DOMNULUI oştirilor a vorbit” (Mica 4:4). Problema sărăciei este şi a
fost întotdeauna o problemă ameninţătoare pentru milioane de oameni. Cei
săraci, cei neprivilegiaţi, au fost întotdeauna un grup nefericit. Dar nu va
mai exista o armată de flămânzi şi fără adăpost, ca acum, căci noul guvern va
găsi soluţia. În legătură cu aceasta psalmistul a spus: „El va face dreptate
celor necăjiţi din popor, va scăpa pe copiii săracului şi va zdrobi pe
asupritor. … Căci El va scăpa pe săracul care strigă şi pe cel necăjit care n-are
nici un ajutor”. Psalmul 72:4, 12.
Explozia demografică
O altă problemă
serioasă cu care se confruntă astăzi lumea este creşterea rapidă a populaţiei.
Aceasta este în prezent una din cauzele care contribuie la războaie, fiindcă
guvernele caută spaţiu pentru populaţia în creştere, surse de materie primă şi
pieţe de desfacere. Domnul a prevăzut şi soluţionarea acestei probleme. Mai
întâi avem făgăduinţa că toate locurile pustii de pe pământ vor fi locuite, că
„pustietatea va înflori ca trandafirul”. Să ne gândim la întinderile nelocuite
din America, Australia, Africa de Sud etc.
Mai există însă un
mod, permanent, în care va fi rezolvată problema populaţiei, şi aceasta este
prin încetarea înmulţirii neamului omenesc. Când au fost creaţi primii noştri
părinţi, li s-a poruncit să se înmulţească şi să umple pământul. Odată ce se
vor fi născut numărul suficient de oameni ca să umple pământul, scopul acestei
porunci divine fiind atins, posibilitatea prin care ea s-a pus în aplicare va
fi retrasă.
Domnul Isus a făcut
aluzie la aceasta când a răspuns la o întrebare referitoare la înviere. El a
spus că „la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita” (Matei
22:30). Cu alte cuvinte, popularea pământului a fost aranjată prin decret divin
şi procesul va fi oprit când înţelepciunea divină va vedea că este suficient
populat.
Poluarea mediului
Strâns legat de
explozia demografică este pericolul crescând al poluării mediului înconjurător.
Natural, cu cât este mai mare numărul de oameni care trăiesc într-o zonă, cu
atât este mai mare pericolul poluării aerului, apei şi solului. Guvernele fac
tot ce pot în această direcţie, dar egoismul omului le împiedică eforturile,
aşa încât progresul este dureros de încet. Programul Domnului însă va da
rezultatele dorite.
Cauza esenţială a
tuturor problemelor omenirii decăzute este egoismul uman. Atâta vreme cât
egoismul joacă un rol atât de mare în afacerile oamenilor nu va putea exista o
pace reală şi bună înţelegere între oameni. Numai sub conducerea noului guvern
al pământului vor învăţa oamenii valoarea iubirii în comparaţie cu egoismul.
Ieremia 31:31-34 ne asigură că în ziua împărăţiei lui Cristos, legea lui
Dumnezeu, care este legea iubirii, va fi scrisă în inimile oamenilor şi că în
cele din urmă toţi o vor cunoaşte atât de bine încât nimeni nu va mai trebui să
spună aproapelui său: „Cunoaşte pe Domnul”, căci toţi Îl vor cunoaşte, de la
cel mai mic până la cel mai mare.
Însăşi moartea va fi distrusă
Ce să mai spunem despre
boală şi moarte! Dacă această problemă n-ar fi rezolvată, oamenii ar trebui să
umble tot prin „valea umbrei morţii”. În acest caz n-ar putea fi pace şi
fericire durabile nicăieri. Fiecare cămin paşnic şi fericit ar fi atins de
vrăjmaşul îngrozitor, moartea, care acum îşi numără victimele cu milioanele în
fiecare an.
Cristos, cel căruia I
S-a dat „toată puterea în cer şi pe pământ”, Se va ocupa şi de aceasta, fiindcă
în timpul domniei Lui boala şi moartea vor înceta. Apostolul Pavel spune că
„trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub
picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea” (1
Corinteni 15:25, 26). În Isaia 25:8 se spune că Domnul va nimici moartea pe
vecie şi va şterge orice lacrimă din ochii tuturor.
În legătură cu
rezolvarea problemei morţii, nimeni nu va fi trecut cu vederea, fiindcă şi cei
care au adormit în moarte de-a lungul veacurilor „vor auzi glasul Lui (al
Fiului Omului) şi vor ieşi” (din mormânt) (Ioan 5:28, 29). Chestiunea spaţiului
fiind rezolvată, toţi vor avea loc din abundenţă, atât cei vii, cât şi cei care
vor fi înviaţi din morţi. Nimeni nu va avea motive să se plângă de faptul că
Împărăţia n-a venit mai degrabă — înainte ca mama sau tata sau alte persoane
dragi să fi murit — fiindcă toţi vor fi readuşi la viaţă. Puterea Celui care la
prima Sa prezenţă pe pământ a biruit moartea, redând viaţa unora dintre morţi,
va fi exercitată din nou, dar acum nu pentru un număr limitat, ci pentru toate
familiile pământului. DOMNUL fie lăudat pentru un astfel de Mântuitor!
Aceasta însă nu
implică o mântuire universală, fără condiţii, deorece, pentru a continua să
trăiască şi să fie restabiliţi la perfecţiune umană, va fi necesar ca oamenii
să se supună legilor Împărăţiei Mesianice şi să accepte oferta vieţii prin
sângele răscumpărător al lui Cristos. Apostolul Petru Îl numeşte pe Cristos, în
rolul pe care-l va avea în Împărăţie, „Prorocul acela”. El spune: „Oricine nu
va asculta de Prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului”. Faptele Apostolilor
3:23.
Lumina soarelui peste toţi
Astfel vor fi
rezolvate nenumăratele probleme care acum strică omenirea, şi aceasta pe măsură
ce lumina crescândă a celei de-a doua prezenţe a Domnului nostru va pătrunde în
toate colţurile întunecate ale pământului. Într-una din profeţiile care vorbesc
despre stăpânirea lui Cristos peste pământ El este numit „Soarele dreptăţii”
(Maleahi 4:2). Iar Isus a spus că urmaşii Săi credincioşi „vor străluci ca
soarele în împărăţia Tatălui lor” (Matei 13:43). Razele vindecătoare ale
Soarelui dreptăţii vor pătrunde în inimile rănite şi în vieţile bolnave de
păcat ale tuturor oamenilor. „Soarele” va străluci de la un capăt al pământului
până la celălalt, iar puterile acelei lumini dătătoare de viaţă vor fi simţite
de către toţi.
Razele luminii
prezenţei lui Cristos vor umple pământul de cunoştinţa slavei Domnului. Aceasta
înseamnă că „învăţăturile demonilor”, toate halucinaţiile nocturne şi
superstiţiile, toate crezurile şi dogmele umane, prin care oamenii au fost
învăţaţi să se teamă de Dumnezeu mai degrabă decât să-L iubească (Isaia 29:13),
toate intrigile politice şi alte o mie şi una de rele care au stricat omenirea,
vor fi măturate şi înlocuite cu o cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu şi a
dragostei Sale.
Nu va exista nici un
colţ pe pământ în care să nu pătrundă lumina acelui „Soare” glorios. Căldura
razelor lui vindecătoare va asigura o binecuvântată domnie a dreptăţii; iar
prin acea domnie a iubirii şi a luminii vindecătoare tot păcatul, nedreptatea,
boala, tristeţea şi moartea vor fi în final distruse.
Acestea, şi încă multe
altele, se vor realiza, potrivit scopului divin, prin a doua prezenţă a
Domnului nostru pe pământ. Ne putem bucura de acest scop şi putem continua să
ne rugăm: „Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”.
Matei 6:10.
178
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu